Revista >> Bank Watch Februarie 2010 [Nr. 10] >> Noi banci pentru o noua economie

“Timeo Danaos et dona ferentes” sau Politica balcanică şi macroeconomică, á la grec

Marcelina Joavina

20 Martie 2010

Calul troian al zilelor noastre sau cum s-a ajuns aici?

Urmare unei dezvăluiri zgomotos manifestată, Grecia a decepţionat mapamondul prin severitatea deficitului său fiscal. Nu mai demult decât în martie 2009, situaţia financiară a Greciei nu arăta roz dar părea oarecum controlabila. Comisia Europeană prognoza deficitul public al Greciei pentru acel an peste limita stabilită prin tratatul EU de 3% şi probabil peste 4% pentru un an ce se arată mai dificil 2010. La acel moment oficialii erau îngrijoraţi cu privire la cifrele reale care ar fi putut depăşi prognoza cu zecimi de procente. Dar nimeni nu a fost pregătit pentru şocul dezvăluirii făcută de guvernul socialist recent ales în Octombrie 2009. Datele statistice finale au arătat o situaţie a finantelor publice atât de înrăutăţită încât Comisia a schimbat prognoza de deficit la 12.7% pentru 2009 şi 12.2% în 2010. Oricum s-ar fi măsurat, grecii au trăit cu mult peste mijloacele lor. Deficitul de cont curent a atins aproape 15% din PIB anul trecut, făcând deficitul Statelor Unite de circa 5% să pară insignificant (mai ales în corelaţie cu masa critică de corecţie, furnizată de o economie atât de dinamică şi vastă în sectoarele ei, caracteristici evident neaplicabile Greciei) şi cifrele nu se opresc aici, deficitul public excede cu 30% PIB-ul Greciei.

Şi alte lucruri încep să iasa la suprafaţă, cum ar fi faptul că începând încă de la momentul când a intrat în uniunea monetară euro în 2001, Grecia a ignorat sistematic limitele de îndatorare şi deficit statuate în pactul de “stabilitate şi creştere” de la Masstricht, care îşi propuneau să corecteze lipsa unei unice autorităţi fiscale europene.

De altfel, nu cu mult înainte că euro să devină moneda a 11 ţări europene în 1999, o declaraţie semnată de 155 economişti a recomandat o întârziere “ordonată”. Conform semnatarilor, membrii prospecţi nu-şi reduseseră datoriile şi deficitele atât încât uniunea monetară să fie funcţională; unii foloseau termenul “contabilitate creativă” (sună mai bine decât inginerie fianaciară?!) pentru a fi în cifre şi o atitudine cazuală faţă de deficite putea eroda încrederea în stabilitatea euro.

Acum, predicţia s-a adeverit, iar Grecia, care s-a alăturat zonei euro la doi ani de la momentul iniţial şi care a ascuns starea suspect de riscantă a finanţelor sale, a devenit ţinta speculatorilor, iar un faliment poate răspandi panica în alte state cu probleme serioase de deficit, membre ale “clubului” PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania) cu consecinţe din cele mai grave pentru sistemul bancar şi aşa zdruncinat al Europei.

Iar dacă partenerii grecilor îi vor salva de faliment, ocolind tratatul de bază al uniunii monetare, euro va pierde. De altfel, în ambele cazuri, euro este în pericol. Iar pe pietele monetare, când cineva pierde, altcineva castiga... Cin’ să fie, cin’ să fie? Golden Sachs, cum mai jos scrie...

Grecia a încercat să “joace” UE şi se pare că UE nu vrea să treaca cu vederea. Aceasta ar forţa Grecia să apeleze la FMI şi să accepte condiţionalităţi, sau ce se va întâmpla?

Poate UE să lase Grecia în insolvenţă? Va fi dificil pentru UE să elimine Grecia din uniunea monetară şi aproape de neconceput ca UE să lase un membru să eşueze pentru că aceasta va avea un impact asupra costurilor de credit pentru celelalte ţări din zona euro.

La întalnirea periodică din ianuarie 2010 a Comisiei Europene, miniştrii au discutat despre criza Greciei, ca fiind cel mai mare test de credibilitate la care trebuie să facă faţă zona euro.

S-a pus şi problema dacă un membru al uniunii monetare poate fi forţat să ia măsuri drastice pentru reducerea deficitului fără a apela la Fondul Monetar International sau a declanşa mişcări sociale.

Sub presiunea UE, Grecia a anunţat noi măsuri pe langă cele din primul pachet, care includeau îngheţarea salariilor funcţionarilor, reducerea bonusurilor, creşterea accizei la combustibil, măsuri suplimentare, cum ar fi: eliminarea unor facilităţi fiscale, creşterea TVA şi a accizei bunurilor de lux, dar şi anularea bonificaţiilor salariale în sectorul public.