Revista >> Bank Watch Februarie 2010 [Nr. 10] >> Noi banci pentru o noua economie

“Timeo Danaos et dona ferentes” sau Politica balcanică şi macroeconomică, á la grec

Marcelina Joavina

20 Martie 2010

Unde va ajunge riscul Greciei? (Ce zic analiştii Bloomberg?):

În plină recesiune mondială, Grecia, cu un deficit uriaş, mult peste plafonul admis în uniune, şi sufocată de o datorie imensă, se vede declasată de agenţiile de rating, rând pe rând: încă din decembrie 2009, S&P a redus rating-ul Greciei la BBB+ iar Moody’s la A1 şi a schimbat perspectiva la negativă, având în vedere deteriorarea materială a împrumutului pe termen lung a statului grec. A urmat o depreciere a obligaţiunilor greceşti, ale căror randamente au ajuns la 6% , de două ori cât randamentul bond-urilor germane, iar costul protecţiei contra riscului de rambursare a titlurilor greceşti a atins un record de circa 350 bps. O nouă declasificare va însemna că obligaţiunile statului grec nu se mai califică pentru garantarea împrumuturilor ieftine de la Banca Centrala Europeană începând cu 2011. Aceasta ar creşte costurile financiare ale Greciei, va da o lovitură serioasă băncilor greceşti şi va cauza pierderi creditorilor Greciei.

Totul a început în primii ani ai secolului XXI (chiar imediat după intrarea în Uniunea Europeană), când grecii au acceptat să intre în jocul ligii mari a finanţelor mondiale, inclusiv cu finanţele publice ale statului. Un instrument familiar băncilor pentru acoperirea riscului de dobandă sau valutar, swap-ul, a fost utilizat în forma lui pur speculativă pentru a schimba maturităţile la fluxuri de numerar în valute diferite. Cross currency swap, că despre el este vorba, a permis statului grec să obţină lichidităţi pe termen scurt contra unor plăţi întârziate pe termen lung. Ce a fost în primul rând acuzabil la această practică (se estimează un volum de tranzacţii în jur de 10 miliarde EUR, mult sub datoria de circa 300 miliarde EUR, dar semnificativ pentru obligaţiile scadente în 2010, de circa 50 miliarde EUR) este non-transparenţa faţă de instituţiile europene, fie cele de reglementare sau monitorizare a echilibrelor macroeconomice dar şi faţă de partenerii europeni (statele membre ale uniunii europene) sau investitorii în obligaţiuni greceşti pe tot parcursul ultimilor 10 ani. Banca parteneră principală în aceste tranzacţii a fost Goldman Sachs, una din cele foste deja 4 mari bănci de investiţii americane ale căror practici au condus şi la criza mondială din 2008 şi pe care începem să le recunoaştem prin acţiunile lor destabilizatoare asupra unor monede din regiune (obţinerea de profit este singura justificare?). Dar, faptul că GS a omis în prospectele de emisiuni de bonduri greceşti tocmai angajamentele swap pe care le făcuse cu statul grec ar putea ridica semne de întrebare şi merită o discuţie care să se extindă peste aspectul etic.

Cât pierd investitorii în titluri greceşti care acum un an se negociau cu randamente sub 100 bps peste bond-urile germane iar în 2010 au atins deja spread-uri în jurul a 350 bps? Asta va rămâne de văzut la data lansării emisiunii de bonduri la 10 ani, amânată pentru luna martie din cauza grevei generale din ultima săptămână a lunii februarie.

S&P avertizează că o nouă declasare poate urma luna viitoare, ceea ce va coborî rating-ul pentru împrumuturile pe termen lung ale Greciei în teritoriul investiţiilor de risc. Rezultatul imediat a fost creşterea la cel mai înalt nivel, +3.6%, a diferenţei de randament pentru titlurile la 10 ani peste obligaţiunile germane, de patru ori mai mult decât media ultimilor 5 ani. În paralel cu căderea obligaţiunilor greceşti, presiunea pe CDS-ul Greciei la 5 ani s-a intensificat, ceea ce a făcut că aceste instrumente de asigurare pentru neplata datoriei unui stat (credit default swap) să atingă o diferenţă (spread) faţă de riscul Germaniei de circa 400 bps.

Cum va face faţă Grecia nevoii de a refinanţa obligaţiuni scadente în martie şi aprilie 2010 în valoare de peste 20 miliarde EUR? Momentul ieşirii pe piaţă va trebui să coincidă cu anunţarea unor veşti pozitive, care să îmbuneze percepţia investitorilor, dar acestea nu pot însemna decât măsuri fiscale foarte dure, cu consecinţe sociale la fel de serioase. Iar avertismentele agenţiilor de rating vor îngreuna şi vor creşte costurile demersului Greciei.

Ce pretenţii de fraternizare au grecii şi politicienii lor şi care e pozitia Germaniei? (conform ”The Economist”)

Dilema salvării Greciei este simţită în special în Germania, care a acceptat cu greu renunţarea la marca germană, un simbol al renaşterii economice. În ajunul uniunii monetare, 55% dintre germani erau împotriva trecerii la euro, însemnând că nemţii erau cei mai rezervaţi dintre fondatorii zonei euro, iar când vine vorba de salvatori, toţi ochii se îndreaptă spre Germania, cea mai puternică economie a zonei şi cel mai solvabil împrumutat. Germanii se tem că o salvare a Greciei ar extinde protecţia statului german înspre Mediterana (PIIGS). Contribuabilii germani nu sunt dispusi să salveze un comportament apreciat ca libertin şi risipitor, în condiţiile în care au acceptat deja o susţinere de 500 miliarde EUR pentru stabilizarea propriilor bănci şi multe alte miliarde pentru companii. Există chiar voci care declară că va fi fatal pentru Germania să încerce plata facturii “haosului bugetar” al Greciei.

O dispută interna asupra protecţiei sociale face ca „binefacerile“ pentru străini să fie un subiect tot mai delicat. Recent, curtea constituţională a decis ca guvernul german să revina asupra programului de protecţie, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare. Când partidul de coaliţie al Uniunii Creştin-Democrate deplânge “decadenţa romană târzie” a unei societăţi care-şi tratează mai bine asistaţii social decât muncitorii activi (aviz amatorilor!), devine tot mai greu pentru Doamna Merkel să explice cum de nu se poate da un singur cent suplimentar pensionarilor germani şi în acelaşi timp un cetăţean grec se poate pensiona la o vârstă inferioară.

La întâlnirea din 11 februarie, cancelarul s-a aliniat celorlalţi lideri europeni în oferta de susţinere vagă a Greciei, în timp ce i se cere un plan concret de reducere a deficitului bugetar. De la summit, cererea a devenit tot mai intensă şi discuţiile despre ajutor tot mai vagi. În 15 februarie, miniştrii de finanţe ai celor 16 state din zona euro au solicitat Greciei măsuri suplimentare pentru reducerea deficitului la 8.7% din PIB în 2010. Un plan de austeritate foarte dur va fi suficient să descurajeze speculatorii şi să-şi asigure proprii electori că Grecia nu scapă ieftin. (modelul fiind Irlanda, a cărui tăiere de costuri brutală a reinstaurat încrederea pieţelor, fără a fi nevoie de un ajutor de la europeni).

Un bail out ar rupe înţelegerea făcută cu Germania pentru intrarea în zona euro şi anume că membrii uniunii monetare nu vor pune în pericol stabilitatea monedei unice şi nu vor cere Germaniei pentru a plăti erorile de management ale celorlalţi. Dar, a nu se crede că uniunea monetară a adus numai dezavanataje Germaniei. Dacă în ultima decadă muncitorii companiilor germane au primit creşteri salariale minore, aceasta a condus în schimb la creşterea productivităţii acestor companii, avantaj care s-ar fi anulat într-o Europă fără monedă unică, prin deprecierea monedei partenerilor comerciali. În schimb, multe dintre economiile euro mai slabe au întârziat reformele şi Germania a acumulat un surplus substanţial al contului curent, iar criza care a slăbit euro faţă de dolar cu circa 10%, de la începutul anului, a dus la creşterea exporturilor europene, mai ales cele germane.

“Exemplul Greciei ne pune sub o presiune imensă”, a declarat Angela Merkel. “Euro a intrat într-o fază dificilă pentru următorii ani”.

Este deficitul Greciei cutremurul care va produce un tsunami în regiune, cu impact destabilizator în UE?

Deja la jumatatea lui ianuarie 2010 se împlineau câteva săptămâni de când co-participanţii din zona euro întorceau problema pe toate feţele fără a lua vreo măsură directă şi sperând doar că Atena va aplica concret şi consistent măsuri fiscale dure. Pe de alta parte, întârzierea măsurilor de soluţionare a problemelor bugetare ale Greciei aveau dupa unii analişti o explicaţie în faptul că Grecia este totuşi la periferia zonei euro şi datoriile sale nu vor cântări greu în dereglarea construcţiei mult mai largi a Uniunii Europene. În plus, dacă se va întâmpla ca Grecia să nu opereze reduceri drastice de cheltuieli publice, Uniunea Europeană va interveni printr-o operaţiune de bail out a statului grec în premieră mondială.