Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Criterii în alegerea unei tehnologii de virtualizare a serverelor

20 Martie 2010



Alegerea unei tehnologii de virtualizare a serverelor pentru o companie de dimensiuni mici şi/sau medii nu este un demers facil. Chiar dacă, la ora actuală, conceptul este intens popularizat şi promovat de vendorii de astfel de tehnologii, iar oferta din piaţă se diversifică exponenţial. Dincolo de aşa-zisa noutate a conceptului, chiar această diversitate de oferte poate şi reprezintă un impediment pentru o companie care nu deţine competenţe tehnice necesare şi/sau resurse financiare mari.

Unul dintre liderii pe piaţa tehnologiilor de virtualizare a lansat, la începutul acestui an, o soluţie concepută special pentru companiile mici şi mijlocii. Numele aplicaţiei sau al companiei nu prezintă importanţă în economia articolului, ci mai interesantă este „justificarea“ oferită de oficialii companiei pentru lansarea acestei oferte nişate. Noua soluţie este astfel structurată încât să elimine obstacolele generate de lipsa resurselor şi a expertizei tehnice din cadrul companiilor mici şi medii. Obiectivul este clar – să permită potenţialilor clienţi să beneficieze rapid şi simplu de avantajele virtualizării şi să realizeze economii semnificative.


Deşi tehnologiile de virtualizare au depăşit de mult timp stadiul de „buzz-word“, problema lipsei resurselor şi a expertizei tehnice necesare demarării unui proiect de virtualizare a serverelor reprezintă o problemă reală cu care se confruntă multe companii din întreaga lume. Lucru vizibil şi pe plan local. Conform unui studiu regional realizat de compania Dell, pe un eşantion de 461 de directori ai diviziilor IT din 9 ţări, printre care şi România, abilităţile şi nivelul de pregătire al personalului reprezintă principala provocare cu care se confruntă companiile româneşti în demararea proiectelor de virtualizare.

Calea de mijloc

Specialiştii recomandă ca, în cazul în care o companie doreşte demararea unui proiect de virtualizare a serverelor, dar nu deţine resursele şi competenţele necesare, să apeleze la ajutorul consultanţilor. Evident, independenţi. Însă, cum pe plan local „apetitul“ pentru consultanţă este scăzut (chiar şi în cazul marilor companii), iar numărul ofertanţilor de astfel de servicii este la fel de redus (ca urmare a cererii scăzute, dar nu numai), soluţia amintită nu e frecvent întâlnită.


Prin urmare, în cazul în care o companie din categoria IMM (categorie de firme în care competenţele IT sunt reduse, iar resursele financiare limitate) se decide să demareze un proiect de virtualizare, trebuie să depună ceva efort. Aceasta pentru a identifica singură o soluţie care să răspundă necesităţilor sale, schiţate în urma unei analize interne, iar ulterior, pe baza rezultatelor analizei ofertelor din piaţă, să aleagă un vendor cu competenţe în respectiva tehnologie. În practică, însă, adesea, procesul este altul – la scurt timp după luarea deciziei şi schiţarea vagă a cerinţelor vizavi de virtualizare, se trece deja la alegerea unui vendor în funcţie de recomandări, preţ, portofoliu de clienţi, competenţe etc. Acestuia îi revine sarcina de a decela care sunt necesităţile reale ale clientului şi de a găsi o cale de a le acoperi prin soluţiile pe care le deţine.


Chiar dacă nu respectă „algoritmul ideal“ recomandat de specialişti, modelul practic se conformează unei cerinţe esenţiale – preţul, element esenţial pentru un IMM. Costurile reprezintă un „impediment major“, conform aceluiaşi studiu Dell citat, ocupând locul doi în topul provocărilor pentru companiile locale care optează pentru virtualizare.


Există o cale de mijloc între cele două modele descrise – realizarea unei analize şi pregătiri in-house a proiectului de virtualizare şi supervizarea acestuia de către un specialist cu experienţă în domeniu, înainte de demararea etapei de achiziţie.
Specialiştii în domeniul virtualizării au identificat o serie de criterii valabile, care pot servi la schiţarea unei strategii într-un proiect de virtualizare a serverelor. La care se adaugă şi o suită extinsă de atenţionări asupra riscurilor inerente unui astfel de demers. Sunt recomandări cu caracter general, dar care se pot dovedi utile, prevenind problemele care pot apărea în dezvoltarea ulterioară a proiectului de virtualizare.


Preţ vs funcţionalităţi


Argumentele virtualizării sunt intens popularizate, beneficiile pe care această tehnologie le aduce fiind prezentate pe larg şi în cadrul revistei noastre. Economiile de timp şi bani, consolidarea, simplificarea procedurilor de management, a celor de Disaster Recovery, facilităţile de High Availability şi de migrare facilă a aplicaţiilor sunt doar câteva dintre cele mai intens promovate beneficii ale virtualizării, cu mare „priză la public“, mai ales în actualul context economic.


Cu toate acestea, înainte de a demara oficial în cadrul firmei campania pro-virtualizare, nu este inutilă o verificare a „motivaţiei“ pentru un astfel de proiect. Faptul că virtualizarea este „la modă“ nu este un argument de business. Şi, în niciun caz, nu va fi pe placul directorilor financiari, care vor fi mult mai interesaţi ca măcar o parte dintre beneficiile enunţate mai sus să poată fi cuantificate financiar, cu termene de timp clar indicate. Inerent, nivelul de eficienţă al tehnologiilor de virtualizare este direct influenţat de numeroase variabile – costul tehnologiei în sine, costul componentei hardware pe care aceasta o necesită, capabilităţile tehnologiei, uşurinţa în instalare şi utilizare, scalabilitatea acesteia etc. La care se adaugă şi influenţa capacităţii reţelei şi a infrastructurii de stocare.


Când vine vorba de cerinţele pe care le au vizavi de un proiect de virtualizare, „doleanţele“ IMM-urilor nu se diferenţiază foarte mult de cele ale companiilor mari. Problema este, însă, că lipsa resurselor şi a expertizei tehnice influenţează direct alegerea soluţiei care va fi adoptată. IMM-urile sunt în poziţia de neinvidiat de a pune în balanţă costurile cu funcţionalităţile şi/sau gradul de uşurinţă în utilizare. (În mod frecvent, dacă funcţionalităţile prevalează asupra preţului, uşurinţa în utilizare va fi sacrificată.)
Este clar deci că, pentru a fundamenta un proiect de virtualizare a serverelor, acesta trebuie demarat printr-o analiză internă, care să permită decelarea limitărilor existente şi a îmbunătăţirilor care pot fi aduse prin virtualizare, încercând să se menţină un echilibru între costuri, funcţionalităţi şi gradul de uşurinţă în utilizare.


Start!

Primul pas în demararea unui proiect de virtualizare a serverelor îl reprezintă o evaluare a resurselor existente deja în cadrul companiei. La aceasta se adaugă necesitatea identificării limitărilor pe care respectivele resurse le impun. Se ajunge astfel la formularea cerinţelor vizavi de un proiect de virtualizare a serverelor, moment din care se poate trece la analiza ofertelor din piaţă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite