Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Magazinele de aplicații software - oportunitate pentru operatori și dezvoltatori

23 Martie 2010



Cu miliarde de descărcări la nivel mondial, magazinele de aplicaţii reprezintă o oportunitate fantastică de creştere, atât pentru operatori telecom, cât şi pentru dezvoltatori. Conform unui studiu Juniper Research, veniturile din aplicaţii mobile vor ajunge la aproximativ $25 miliarde până în 2014, creşterea fiind susţinută de apariţia unor noi platforme de vânzare pentru aplicaţii, orientate atât către dispozitive foarte performante, cât şi către terminale dedicate pieţei largi. Potenţialul pieţei a fost recunoscut de cei mai mari jucători din industrie, fiecare încercând să îl valorifice fie prin dezvoltarea propriilor magazine, fie colaborând pentru dezvoltarea unei platforme comune.


Urmând aceeaşi tendinţă, Ericsson a lansat eStore, o platformă online unde operatorii pot să pună bazele unui magazin de aplicaţii pentru telefonul mobil. Practic, aceştia pot profita nu numai de platforma propriu-zisă, ci şi de peste 30.000 de aplicaţii, compatibile cu orice model de telefon mobil. Unele aplicaţii sunt disponibile gratuit, în timp ce altele pot achitate fie o dată cu factura de telefonie mobilă, fie printr-un sistem prepaid. Conţinutul este adaptat pentru mii de modele de terminale mobile, oricine putând găsi ceva potrivit pentru propriul dispozitiv, indiferent dacă este vorba despre un telefon cu funcţii de bază sau despre un smartphone. Dezvoltatorii pot posta ei înşişi aplicaţii pe eStore, punându-le astfel direct şi rapid la dispoziţia utilizatorilor de telefoane mobile.


Această platformă le permite şi altor proprietari de conţinut, de la branduri media la organizatori de evenimente sau companii, să ofere aplicaţii pentru consumatori. Acest proiect a fost realizat de către Ericsson cu sprijinul Opera Software ASA, companie care a fost responsabilă pentru infrastructura necesară pentru susţinerea widget-urile şi a aplicaţiilor pe o multitudine de canale şi dispozitive. Fiecare operator ar trebui să fie capabil să le oferi clienţilor săi nu doar un magazin de aplicaţii, ci şi un spaţiu unde pot avea acces la diferite servicii mobile, de la jocuri şi divertisment la servicii de informaţii. Piaţa de aplicaţii se află într-un moment de plină schimbare şi, până acum, cele mai multe dispozitive mobile nu au fost incluse în frenezia aplicaţiilor. eStore este printre primele platforme care răspunde acestei probleme prin crearea unui spaţiu comun, deschis tuturor tipurilor de dispozitive şi tuturor platformelor de operare. Cu un potenţial estimat de Gartner la 6,2 miliarde de dolari anul acesta, această oportunitate este una pe care operatorii şi dezvoltatorii vor dori să o exploateze cu siguranţă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite