Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Nevoia de modernizare

03 Aprilie 2010



Din punct de vedere informatic, Administraţia Publică Românească agonizează într-un ev mediu întunecat, deşi nu se poate spune că au lipsit proiectele de modernizare. În ultimii ani discuţiile despre eGuvernare, eAdministratie şi eRomânia au fost atât de frecvente încât am avut chiar impresia că se întâmplă ceva. Cu toate acestea, în materie de eGuvernare suntem tot atât de evoluaţi cât în materie de autostrăzi. Pe de altă parte însă, nici Renaşterea nu s-a întâmplat peste noapte.


Realitatea este că unele proiecte s-au realizat totuşi, însă insular şi fără mare impact asupra experienţei publice. S-a investit, poate uneori fără coerenţă şi perspective, în infrastructură, document management, portaluri, sisteme electronice de plată etc. Totuşi sistemul administrativ în sine a rămas la fel de anacronic şi lipsit de eficienţă, iar feedback-ul cetăţenilor, în măsura în care ar conta, ar arăta o nemulţumire cvasigenerală.


Din punct de vedere al interacţiunii cu Administraţia Publică, demersurile birocratice la naşterea unui copil sau obţinerea unui aviz de construcţie duce mai degrabă spre o experienţă specifică lui Kafka decât unui stat european. Naşterea unui copil şi activităţile adiacente (înregistrare, indemnizaţii, alocaţie, plata concediu post natal etc.) implică pe puţin 50-60 de copii ale unor diverse documente şi numeroase deplasări la sediile instituţiilor implicate în asistenţa socială. Paradoxal, în mare parte aceste documente sunt emise tot de instituţii ale statului, unele având organizare comună şi care ar trebui să circule pe alte canale. Prezenţă online, documente în format digital, mesajerie electronică, timp de răspuns... sunt tot atâtea direcţii de îmbunătăţire. Sunt de apreciat funcţionarii care pun la dispoziţie propria adresă de email pentru corespondenţă sau creează unele „oficiale“ pe conturi de yahoo sau gmail, însă nu aceasta este rezolvarea problemei.


Nevoia de modernizare nu implică doar implementarea unor instrumente software şi, eventual, schimbarea logisticii. Trebuie regândite procesele, fluxurile de lucru, modul de interacţiune cu cetăţenii şi, în egală măsură, este nevoie de proceduri şi norme, ca şi de angajaţi pregătiţi şi motivaţi.



Tags: Editorial

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite