UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...
Poezia HR, sau „inutilitatea“ departamentelor de resurse umane
În junioratul meu, pe când mersul la interviuri era o activitate intens asumată şi practicată, mă simţeam uneori în plin concursurs de frumuseţe. Nu mă înţelegeţi greşit, nu eu eram concurentă, ci aceia care mă intervievau şi îmi povesteau despre rolul specialistului/ managerului HR în organizaţia respectivă.
Cele mai întâlnite discursuri sunau aşa: „vrem ca HR-ul să ne ajute să comunicăm eficient cu angajaţii” sau „să-i determinăm pe angajaţi să fie mai fericiţi”. În topul obiectivelor HR cu tentă picantă s-a aflat: „angajaţii noştri sunt tineri şi au nevoie de distracţie” - în fapt, compania cu pricina promova ideea organizării unor evenimente de socializare cu angajaţii.
Toate acestea sunt, într-adevar, desprinse din mesajul domnişoarelor frumoase care vor să salveze lumea de războaie şi catastrofe ecologice. Pentru că, în ciuda declaraţiilor făcute la angajare, puţine companii îşi asumă, real, strategiile de a îmbunătăţi comunicarea sau iniţiativele de a testa şi îmbunătăţi satisfacţia angajaţilor.
Este adevărat, vorbesc acum despre vremuri în care zona resurselor umane însemna aproape exclusiv administrare de personal şi recrutare/selecţie. Totuşi, lucrurile par a sta la fel şi astăzi.
De curând, am desfăşurat un proces de recrutare a unui specialist HR. Din numeroasele persoane selectate, puţine au avut ce enumera la capitolul „Realizări”. În rest, specialişti cu 2-3 ani de experienţă în departamente HR, care abia reuşeau să descrie activităţile profesionale curente.
Am auzit alte discursuri, desprinse parcă de pe podiumul concursurilor de frumuseţe: „am eficientizat climatul organizaţional”, „am îmbunătăţit relaţiile dintre angajaţi”, „am schimbat cultura organizaţională”. Pură poezie, curată ficţiune, răspunsurile la întrebarea firească „Cum ai făcut acestea?” pierzându-se într-un discurs lung şi fără idei principale.
Suntem oare, încă, în etapa poetică a resurselor umane? Merită această epică tristă să fie plătită? Răspunsul este categoric şi negativ! Şi reprezintă, probabil, cel mai important motiv pentru care numeroase departamente de HR autohtone au fost decimate de disponibilizări.
De ce nu-i bună „poezia”?
În primul rând, este neproductivă, pentru că generează aşteptări nerealiste în rândul angajaţilor. Cu alte cuvinte, creează percepţia falsă şi periculoasă, conform căreia HR-ul trebuie să se preocupe exclusiv de fericirea lor, de teambuildinguri, de măriri salariale şi de crearea de momente Kodak.
Apoi, pentru că perpetuează mentalitatea inutilităţii departamentului HR în cadrul organizaţiilor pragmatice, focusate pe profit, pe rezultate. Păi, dacă însuşi departamentul care se ocupă de resursele umane performează într-un mod nebulos, ce să ceri celorlalte?
Am să enumăr aşadar o parte dintre motivele care determină inutilitatea unui departament HR:
Parerea ta conteaza: 
Motivaţia angajaţilor – de ce nu funcţionează?
