Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Primul masterat profesional orientat ERP din Romānia

03 Aprilie 2010



Începând cu anul 2005, în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti a fost înfiinţat primul masterat orientat ERP din România, denumit Sisteme Informatice pentru Managementul Proceselor şi Resurselor Economice (SIMPRE). Proiectul a fost iniţiat de catedra de Informatică Economică a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, fiind sprijinit de către Universitatea din Torino, Universitatea din Trieste, Italia şi compania Crystal System, cărora li s-au adăugat ulterior companiile SAP, Microsoft, Oracle (Hyperion) şi S&T România. Programul a fost gândit pentru a veni în întâmpinarea cererii tot mai mari de consultanţi ERP care se înregistrează la ora actuală pe piaţă.

Învăţământ orientat pe practică

Principala caracteristică a programului SIMPRE este orientarea pe practică. SIMPRE reprezintă un masterat profesional, gândit să ajute studenţii săi să înceapă o carieră într-unul dintre cele mai interesante domenii din consultanţa informatică: Enterprise Resource Planning(ERP).


Spre deosebire de alte masterate, care insistă pe partea de predare intensivă a anumitor discipline, SIMPRE are o filozofie diferită, ce porneşte de la ideea de comunitate de practică, concept inovativ introdus în anii ’90 de către Etienne Wenger, reputat expert în educaţie. Programul de masterat SIMPRE facilitează interacţiunea studenţilor atât cu cadrele didactice cât şi cu specialişti tehnici din firmele de succes. Primii pun la dispoziţia studenţilor cunoştinte fundamentale, iar cei din urmă aduc detalii cu privire la cunoştinţele cu valoare comercială ale momentului.


În abordarea SIMPRE, studenţilor li se cere să îşi însuşească un set de bază minimal din toate materiile predate şi să îşi aleagă un domeniu pe care să îl aprofundeze, astfel încât să dobândească cunoştinţe cu valoare comercială. Programul este astfel deschis atât informaticienilor cât şi economiştilor sau inginerilor care doresc să devină consultanţi ERP.


Materii predate

La SIMPRE se predau elemente practice legate de tehnologiile SAP (ABAP, FI, CO, MM, SD, BW), Microsoft Dynamics NAV, Oracle (Discoverer), Hyperion (Essbase, Planning) alături de materii fundamentale (finanţe, baze de date, management, project management), care sunt necesare pentru a înţelege aspectele practice. Materiile practice sunt predate în strânsă cooperare cu companiile partenere folosind documentaţia pusă la dispoziţie de acestea. Se mai abordează în plus câteva materii de cultură generală necesare unui intelectual al societăţii informaţionale.

Internship-uri şi parteneriate corporatiste

Printre companiile care oferă internship-uri studenţilor SIMPRE se numără Google, IBM (prin parteneri), Microsoft (prin parteneri) şi Crystal System.


SIMPRE are acces la licenţe software şi documentaţie în baza unor acorduri de parteneriat încheiate cu companiile SAP, Microsoft şi Oracle. Conlucrarea nu se opreşte însă la simplul transfer de informaţii. În fiecare an se colectează CV-urile studenţilor şi sunt trimise managerilor din companiile lider în domeniu.


Orar pentru cei care lucrează

Programul de masterat SIMPRE este urmat de către persoane care au un program de lucru încărcat şi, prin urmare, orele şi examenele sunt plasate seara şi în week-end pentru a permite studenţilor să fie prezenţi. Acest lucru nu aduce atingere calităţii procesului educaţional, deoarece obiectivul programului este de a crea o comunitate de practică şi nu una de predare intensivă.


Admitere

Înscrierile se fac între 26-28 Iulie 2010, admiterea fiind pe bază de dosar. Programul este deschis informaticienilor, economiştilor, inginerilor şi tuturor celor ce vor să fie consultanţi ERP. Taxa de concurs este de 200 lei existând 120 de locuri cu taxă. Se oferă şi burse. Detalii suplimentare se pot obţine la www.simpre.ase.ro.




Iniţiatorii SIMPRE (de la stânga): Gheorghe SABĂU, Răzvan BOLOGA, Canzio DOVIGO şi Ana Ramona LUPU



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite