Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cānd filosofia de business şi de viaţă e calitatea

04 Aprilie 2010



Adrian Sita a înfiinţat în iunie 2008, împreună cu doi asociaţi, Alexandru Rustoiu şi Dan Damian, doar cu câteva luni înainte de apariţia crizei în România, firma Codesphere, care a devenit în foarte scurt timp Business Partner al companiei IBM. Codesphere a pornit la drum cu 12.000 de euro, poziţionându-se pe piaţă ca o firmă care oferă calitate.

De altfel, oferirea de servicii de calitate este şi filosofia de business a firmei şi principalul motiv pentru care Adrian Sita s-a hotărât să înceapă o afacere pe cont propriu.


„Am lucrat în companii mari şi am observat că, din punct de vedere al calităţii soluţiei, există o problemă în piaţă. În ultima companie în care am lucrat, eram Team Leader pe departamentul de soluţii IBM. Cei doi băieţi cu care m-am asociat au fost în echipa mea. Pe lângă partea profesională care ne-a legat a existat şi partea personală, din care au început alte discuţii, ca de exemplu cum ar fi să lansăm o astfel de companie”, îşi aminteşte Adrian Sita.


Zis şi făcut. De când s-au hotărât, în foarte scurt timp, au anunţat firma că vor să plece, au terminat o serie de proiecte la care lucrau şi astfel au creat firma Codesphere.


Adrian Sita a considerat că e important, din punct de vedere profesional, să-şi observe cu atenţie şeful direct încă de la prima companie în care a lucrat, fără să aibă în minte ideea înfiinţării unei firme la un moment dat. Apoi a început să-l intereseze, pe lângă partea profesională, modul de lucru al managerilor, iar în ultima companie a urmărit tot ceea ce ţine de profesionalism, fiind însă foarte atent la ceea ce înseamnă manager IT plus director general.


„Mă interesa calitatea companiei în care lucrez”, subliniază tânărul antreprenor.


După înfiinţarea firmei au fost stabilite direcţiile de business. Prima direcţie este oferirea de training şi a facilităţilor aferente acestei activităţi. A doua direcţie este cea de dezvoltare de produse, pe care vor să le ofere către clienţi. Toate soluţiile interne au fost create spre a fi livrate atât ca produse stand alone, cât şi SaaS.


A treia direcţie este cea de soluţii custom, orientată către construirea de soluţii pe nevoile clientului. Fiecare dintre ele se împarte în mai multe subdirecţii, de exemplu cea de soluţii custom cuprinde o zonă de soluţii custom pe produse IBM şi soluţii custom pe tehnologie open source. Ultima direcţie este cea de consultanţă IT către alte firme: „Direcţia aceasta este cea mai puţin dezvoltată. Încercăm o poziţionare, deşi este destul de greu în momentul de faţă. Întâi trebuie să treci prin celelalte faze ca să ajungi acolo”, precizează tânărul director general.


De la Websphere la Codesphere

Adrian Sita se ocupă de relaţia cu clienţii, de partea administrativă a firmei, participă ca şi consultant în proiecte şi ca trainer pe produse IBM. La doar 31 de ani.


IBM se pare că îi este în sânge, mai ales că numele firmei provine de la o asociere cu numele unui brand IBM.


„În cadrul IBM există un brand care se numeşte Websphere. Ne-am zis că nu vrem să atacăm acest nume, dar fiind axaţi şi pe partea de implementare, nu numai de consultanţă, ne-am spus ca în loc de web să punem code. Şi atunci a rămas acest nume: Codesphere”, povesteşte Adrian Sita.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite