Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Autodesk anunță rezultatele campaniilor anti-piraterie

16 Aprilie 2010



Autodesk se alătură Ministerului Public şi Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a anunţa astăzi că au fost desfăşurate investigaţii complexe în ceea ce priveşte utilizarea de programe pentru calculator aparţinând Autodesk, în cadrul companiilor şi instituţiilor din zona de sud-est a României. Autodesk Inc. este unul dintre cei mai mari producători de aplicaţii software dedicate proiectării industriale, infrastructurii şi arhitecturii şi, ca atare, este interesat şi implicat în combaterea pirateriei software şi a utilizării neautorizate a programelor sale, atât în calitate de membru al Business Software Alliance, cât şi prin acţiuni separate.

Autodesk

În 2009-2010, mai mult de 60 de companii din Brăila, Constanţa, Galaţi şi Tulcea au fost verificate, în 9 cazuri fiind descoperite încălcări ale drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator Autodesk. Echipe ale inspectoratelor de poliţie din aceste judeţe, coordonate la nivel local şi central de către parchete, au verificat legalitatea utilizării software-ului în cadrul companiilor. În 2009-2010, instanţele judecătoreşti din România au pronunţat 28 de hotărâri judecătoreşti de condamnare, 4 dintre acestea fiind pronunţate de instanţe din judeţele mai sus menţionate. Produsele Autodesk au fost implicate în jumătate dintre aceste cazuri. De asemenea, în unele situaţii, s-a ajuns la soluţionarea cauzei prin achiziţionarea licenţelor necesare şi, mai mult decât atât, la plata despăgubirilor datorate titularilor drepturilor de autor încălcate.



Cel mai mare caz în care au fost implicate produse Autodesk în ultimele 15 luni a fost verificarea întreprinsă la S.C. Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A., la data de 15 iunie 2009, atunci când echipe ale poliţiei, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au găsit un număr de 224 de sisteme de calcul pe care se afla instalat programul AutoCAD fără licenţele necesare.



Ca urmare a acestei verificări şi a dosarului penal care a fost deschis, S.C. Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A. a luat şi a asumat măsurile organizatorice interne necesare intrării în legalitate, măsuri ce au reieşit în urma unui audit. Auditul software intern a stabilit necesarul de programe Autodesk şi a condus la restructurarea şi optimizarea activităţilor conexe utilizării acestor programe.



software piracy

Dupa aproape 4 luni de la data verificării, S.C. Daewoo Mangalia Heavy Industry S.A., Autodesk şi Business Software Alliance au ajuns la un acord comun, conform căruia S.C. Daewoo Mangalia Heavy Industry S.A. a trebuit să intre în legalitate prin achiziţionarea licenţelor necesare şi, în plus, să plătească despăgubiri titularilor drepturilor încălcate. Evenimentele descrise mai sus evidenţiază riscul la care se expun companiile atunci când aleg să utilizeze software nelicenţiat (răspundere penală şi civilă, conform legislaţiei româneşti în vigoare), dublate de o deteriorare a imaginii companiei, costuri suplimentare şi reprezintă un exemplu ce ar trebui evitat.



Monica Pop, Procuror şef al Serviciului pentru coordonarea activitaţii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală: „Programele pentru calculator au un rol din ce în ce mai important în numeroase sectoare industriale, tehnologia informatică fiind astăzi indispensabilă în dezvoltarea economico-socială. Înţelegând şi protejând interesele generale ale societăţii, Ministerul Public, în virtutea competenţelor sale legale, de coordonator al instituţiilor cu atribuţii în combaterea pirateriei şi contrafacerii, şi-a adaptat abordarea acestor fenomene, acţionând atât pentru prevenirea lor dar mai ales desfăşurând investigaţii complexe cu finalitate judiciară.



Anul 2009 a reprezentat o încununare a rezultatelor specializării procurorilor şi poliţiştilor şi a bunei colaborări cu sectorul privat, marcând primele trimiteri în judecată şi condamnări ale unor persoane juridice pentru piraterie software în România. La nivelul întregului Minister Public au fost întocmite 84 rechizitorii, iar în 92 de cazuri s-a dispus încetarea urmăririi penale ca urmare a recuperării prejudiciului de către părţile vătămate. Răspunsul prompt şi ferm al autorităţilor trebuie să fie dublat de acţiuni de conştientizare a riscurilor săvârşirii unor astfel de infracţiuni, fiind un prim pas pentru prevenirea comiterii acestora”.



Comisar şef Dan BUCUR, Directorul Direcţiei de Investigarea Fraudelor, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române: ”Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv prevenirea şi combaterea pirateriei software, constituie de câţiva ani una din priorităţile Poliţiei Române în contextul îndeplinirii angajamentelor asumate odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Sunt mărturii concludente rezultatele obţinute prin efortul comun al tuturor instituţiilor implicate în menţinerea unui climat concurenţial şi de legalitate în acest domeniu şi parteneriatul real existent între aceste instituţii şi reprezentanţii industriei producătoare ori titularii de drepturi.



Progresele tehnologice care au loc cu rapiditate au un impact evident asupra mutaţiilor ce survin în situaţia operativă din acest câmp specific de infracţionalitate. Tehnologia curentă face din copierea produselor software o sarcină simplă până şi pentru cel mai puţin performant computer şi în consecinţă, reproducerea neautorizată a programelor de calculator nu mai este un fenomen neobişnuit în România. În acest context reafirmăm încă o dată că în activitatea de combatere a pirateriei software este imposibil să acţionăm singuri şi, pentru a fi cu adevărat eficienţi, autorităţile trebuie să colaboreze cu industria producătoare de bunuri protejate prin drepturi de autor şi drepturi conexe, a cărei contribuţie utilă şi de lungă durată aduce garanţia că toţi actorii acestei acţiuni concertate participă din plin la căutarea soluţiilor şi obţin rezultate.



De asemenea, acţiunea noastră nu va fi de succes fără o informare media eficientă şi măsuri de educare a publicului, a consumatorilor, care la rândul lor trebuie să fie atraşi la prevenirea acestor activităţi ilegale“. Conform legislaţiei în vigoare (Legea nr. 8 din 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată, precum şi Codul Penal), aceste activităţi reprezintă infracţiunea de reproducere neautorizată de programe pentru calculator, pentru care legislaţia prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 4 ani sau amenda penală – pentru persoanele fizice implicate.



În plus, conform noilor reglementări, în vigoare din octombrie 2006, societăţile comerciale răspund penal, pedeapsa principală prevăzută de legea penală fiind amenda penală de la 5.000 RON la 600.000 RON, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societăţii, suspendarea totală sau parţială a activităţii, închiderea unor puncte de lucru, interdicţia temporară de a mai participa la proceduri de achiziţii publice, difuzarea hotărârii de condamnare).



În afara răspunderii penale, persoanele fizice şi juridice răspund civil, fiind obligate să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate.



Thomas Buchholz, License Compliance Manager al Autodesk Inc. pentru Europa Centrală şi de Est a declarat: “Utilizarea ilegală a software-ului nostru reprezintă o problemă imensă pentru noi. Avem nevoie de remuneraţiile încasate din vânzarea de licenţe pentru a asigura dezvoltarea şi calitatea produselor şi serviciilor noastre. Aşadar, utilizarea ilegală reprezintă un risc pentru viitoare versiuni ale programelor noastre şi acest lucru reprezintă o problemă pentru noi toţi. Inclusiv pentru utilizatorii care aleg să lucreze legal. Vrem să evităm acest lucru şi dorim să ne protejăm clienţii legali. Suntem încântaţi şi mândri că avem o relaţie atât de bună şi de eficientă cu autorităţile de aplicare a legii. Eforturile lor şi acţiunile lor ne ajută să ne atingem scopul de evitare a pirateriei şi de combatere a acesteia prin acţiuni legale. Le oferim sprijinul nostru ori de câte ori este posibil şi ne implicăm în activităţi de anti-piraterie mai mult ca în trecut.”



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite