Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Băncile romāneşti nu sunt īncă pregătite să-şi asume riscul creditării

30 Aprilie 2010



Afectată de criza economică şi financiară mondială, România nu a reuşit, la aproape doi ani de la declanşarea oficială a acesteia, să aplice nici o măsură anticriză care s-o ajute să deblocheze situaţia. Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanţe al României, în prezent reprezentant al ţării noastre la FMI, a explicat pentru Bank Watch diferenţele dintre situaţiile economice ale ţărilor din regiune şi situaţia economică a României.



Mihai Tănăsescu

Ca reprezentant al României la FMI aţi avut posibilitatea să analizaţi situaţiile economice ale mai multor ţări din regiune. Puteţi face o comparaţie în ceea ce priveşte măsurile anticriză luate de aceste ţări şi măsurile luate de România?

Această întrebare este foarte complexă. De aceea, voi încerca a răspunde la ea secvenţial, pe categorii de ţări şi probleme. În primul rând, m-aş referi la ţările avansate şi modul în care au răspuns ele crizei. Trebuie ştiut că acestea au convenit, încă de la sfârşitul anului 2008, să combată efectele crizei financiare şi economice, prin alocarea a cel puţin 2% din PIB anual pentru intervenţii în lucrări publice. Aceste fonduri suplimentare aveau scopul de a suplini fondurile financiare din sistemul bancar, care s-au redus drastic. Cele mai multe dintre aceste ţări avansate, în frunte cu SUA, au alocat sume importante de bani publici, prin majorarea deficitului bugetar public şi creşterea datoriei publice. Astfel, vedem azi, după doi ani, cum deficitele publice ale acestor ţări au valori cuprinse între 9% din PIB, în cazul Franţei, Italiei, şi peste 12% din PIB în cazul SUA, Portugaliei, Marii Britanii şi altele. Totodată, datoria lor publică a crescut cu peste 30% atingând valori foarte mari, cuprinse între 80-90% şi peste 120% din PIB. Desigur, aceste măsuri extreme au condus la o încetinere a ritmului descreşterii economice în aceste ţări, dar a condus la o creştere a şomajului foarte puternică. Vedem astăzi că aceste intervenţii publice au avut ca efect reînceperea creşterii economice şi ieşirea din recesiune, dar cu costuri imense. În acelaşi timp, această creştere care se întrevede este încă foarte timidă şi incapabilă să ducă la reducerea şomajului, care va continua să aibă cote ridicate. Totodată, în aceste ţări dezvoltate, sistemele lor bancare, care au condus la această criză, au început rapid să se reformeze şi să-şi cureţe bilanţurile de activele toxice şi să înăsprească condiţiile de creditare. Şi acum, după doi ani de eforturi, asistăm la o convalescenţă a sistemului bancar încă neadaptat noilor condiţii economice.


Cum au reuşit aceste ţări să se redreseze atât de repede?

Este important de subliniat că aceste ţări au putut să reacţioneze proactiv la această criză, pentru că structura lor era solidă, cu fundamente bine ancorate şi cu o competitivitate ridicată faţă de celelalte ţări. Ele au putut contracara mai bine aceste şocuri, pentru că au avut politici prudente înainte de criză şi au putut să-şi acopere deficitele în creştere din economiile anterioare sau din împrumuturi ieftine. Credibilitatea lor nu a fost afectată de această criză şi de aceea au trecut mai uşor peste aceasta, dar costurile vor fi imense pentru anii care urmează. Cel mai important acum pentru acest grup de state este felul în care îşi vor desena strategiile de ieşire din criză şi modul în care vor comunica această strategie. Astfel, toate ţările avansate au redactat politici fiscale care să conducă în următorii 4-5 ani la revenirea la deficite mici şi sustenabile cu reducerea corespunzătoare a datoriei publice. Va fi un efort foarte mare, care va influenţa politicile publice viitoare şi, nu în ultimul rând, va influenţa forma de creştere economică, care se va axa pe un alt model decât cel clasic, şi care va duce la o creştere a competitivităţii la nivel global.


Ce ţări au fost mai puţin afectate de criza economică?

Un alt grup de ţări a fost cel din zona emergentă, care având resurse ridicate de energie şi financiare au continuat să crească şi au avut resurse să investească în economiile lor pentru a compensa la nivel global contracţia economică masivă. Găsim aici China, India, Brazilia, care au continuat să aibă creşteri mari şi care şi-au consolidat poziţia de ţări cu forţă în creşterea economică mondială în anii care urmează. Un alt grup de ţări îl regăsim în Asia, unde efectul crizei a fost mai redus decât în Europa şi America, ca urmare a măsurilor care au fost luate de aceste ţări după criza din anii 1997-1998. Astfel, sistemele lor bancare, reformate, au suportat mai uşor şocul extern şi au reuşit să continue să fie producătoare de creştere economică.


Ce măsuri anticriză aţi fi luat dumneavoastră, ca fost ministru de finanţe?

Grupul de ţări cel mai afectat de criză este cel care, la finele anului 2008, a acumulat dezechilibre externe mari şi, cu toate că anii anteriori crizei au fost ani de creştere puternică, au avut politici publice prociclice şi au înregistrat deficite fiscale foarte mari. Din acest grup de ţări face parte şi Romania. Aici, trebuie să spunem că România a avut o caracteristică aparte şi anume aceea că în anii de creştere economică ridicată resursele publice au fost îndreptate spre consum şi mai puţin spre investiţii, ceea ce a făcut ca la finele anului 2008 (anul declanşării crizei) stocul de obligaţii publice pentru consum (salarii, pensii, ajutoare sociale) să fie determinant în cadrul cheltuielilor bugetare. Totodată, stoparea bruscă a fluxurilor de finanţare (de la un aflux foarte mare), a condus la o creştere a costurilor de finanţare şi la o cădere a intrărilor de resurse la bugetul de stat, ceea ce a dus la o creştere rapidă a deficitelor fiscale. Această situaţie de la începutul anului 2009 a dus la o contracţie economică foarte mare şi la o deteriorare puternică a mediului investiţional. Desigur, se pune întrebarea dacă România ar fi putut acţiona diferit pentru a diminua căderea economică. De la bun început aş vrea să spun că, plecând de la situaţia dată, România nu putea să acţioneze cum au acţionat statele avansate, în sensul de a mări deficitul fiscal pentru cheltuieli suplimentare de investiţii, pentru faptul că acesta déjŕ era foarte mare, iar sursele de finanţare erau limitate şi foarte scumpe. Mai mult, s-a dovedit pe parcursul anilor că România nu are capacitatea instituţională de a putea cheltui banii alocaţi pe lucrări de investiţii în infrastructură, execuţiile bugetare arătând an de an că banii pentru investiţii nu au putut să fie cheltuiţi în întregime. Singura formă prin care România putea să acţioneze în faţa acestor şocuri externe era o accelerare a reformelor din cadrul cheltuielilor publice, în sensul diminuării lor rapide. Anul 2009 şi primul trimestru din 2010 au arătat că acest proces a fost început, dar încă timid şi fără rezultate spectaculoase. Acest lucru conduce în continuare la o confuzie şi cred că o intensificare a reformei administraţiei publice este mai mult decât necesară. Cu cât se întârzie acest proces, cu atât România va continua să reia creşterea accelerată mai târziu. Acumularea din anii anteriori de deficite mari, împreună cu o încetinire a reformelor structurale în anii de boom economic face astăzi să facem faţă cu greu noilor provocări.


O componentă importantă de ieşire din criză o joacă credibilitatea măsurilor pe care le implementezi şi modul lor de comunicare. Poate că o strategie mai coerentă în transmiterea către pieţe a mesajelor de reformă şi modul în care acestea se aplică ar conduce la o accelerare a creşterii încrederii între jucătorii din piaţă (stat, bănci, mediul privat). Cred că acum această încredere trebuie dublată de eforturi atât din partea sistemului public, cât şi a sistemului privat de a concepe programe comune cu posibilitate de creştere în viitor. De asemenea, cred că un lucru esenţial este formarea de oameni care să răspundă acestor provocări. Formarea specialiştilor în bănci, în segmentul public, în mediul privat este crucial. Asistăm la o confuzie de răspuns, pentru că atât băncile, cât şi instituţiile statului nu au resursele umane necesare să deseneze o proiecţie, să se adapteze la situaţia curentă. Deoarece, la noi, creşterea economică a venit cu preponderenţă din consum, acum când acesta s-a restrâns, este nevoie de un alt tip de răspuns, de un nou model al creşterii economice. Din păcate, segmentele sociale nu sunt încă pregătite pentru un altfel de răspuns. Pentru a ieşi mai repede din acest cerc vicios, trebuie acţiune, atât la nivel public, cât şi privat. Trebuie desenat un tip de strategie care să răspundă acestor cerinţe, iar apoi trebuie acomodat cu resursele umane capabile să-l implementeze, dar şi cu o structură instituţională adecvată. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.


Băncile româneşti nu au fost afectate de criza financiară de la nivel global, cu toate acestea trec printr-o criză de clienţi din cauza climatului economic. Ce recomandări aveţi pentru băncile din România?

Băncile nu trec prin lipsă de proiecte, ci trec prin lipsă de răspuns la nişte cerinţe ale economiei reale. Nu sunt încă pregătite să-şi asume riscul creditării, atât din lipsa de resurse umane, care să-şi asume răspunderea, cât şi din lipsa de viziune pe termen lung. Aici este de fapt lipsă de răspuns guvernamental, care nu a venit cu o viziune pe termen lung pe care s-o prezinte băncilor. La fel este şi cu sectorul privat care nu are o atitudine proactivă în relaţia cu sistemul bancar. Nu trebuie decât o coordonare şi cooperare între segmentele societăţii pentru a pune cap la cap ceea ce vrem să facem cu această ţară în următorii 15-20 de ani.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite