Revista >> Bankwatch Aprilie 2010 [Nr. 12] >> Infrastructuri de plati

Autoreglementare, SEPA, Project Management

Ionel Dumitru

30 Aprilie 2010

Am lăsat la urmă cea de-a doua întrebare, cea mai interesantă, ilustrând gradul de precizie al conţinutului proiectului SEPA. După ani de lucru la acest proiect, promovare la toate nivelurile, două lansări oficiale de scheme de plată, simpozioane şi conferinţe, după ce bănci şi CSM-uri (unele) chiar au adoptat schemele EPC, întrebarea ”ce să însemne SEPA: scheme comune (adica EPC Rulebooks), standarde comune (IBAN, BIC, ISO 20022) sau cerinţe/elemente esenţiale”, ar putea să pună orice om normal (cu ceva cunoştinţe SEPA) pe gânduri. Înţelegem că problema este ce anume să fie obligatoriu pentru bănci până la data limită ce va fi stabilită, cât anume din scheme? Până acum înţelegerea era că a fi conform cu SEPA înseamnă să respecţi SEPA Rulebooks şi să aderi la Schemele EPC. Există, în plus, chiar şi termeni de referinţă de evaluare a conformităţii cu SEPA pentru Mecanismele de Compensare şi Decontare. În cazul în care se decide că SEPA înseamnă ”essential requirements” nu mai este clar care va mai fi valoarea schemelor şi Rulebook-urilor EPC, probabil una de recomandare? Sau aceea de posibilă variantă de implementare a conceptului SEPA?

Oricum, documentul sugerează răspunuri la întrebări şi confirmă câteva alte lucruri interesante, de asemenea. Pentru cazul în care SEPA ar înseamna ”scheme comune” (adică EPC Rulebooks), se consideră că ar da un monopol privat EPC care deţine schemele şi Rulebooks, dar nu se poate să nu se fi ştiut acest lucru din momentul în care EPC a fost înfiinţat. Şi nu ar fi nici singurul (qvasi) monopol, oricum, nu mai zicem că monopolul nu e neapărat ceva rău. Pe de altă parte, BCE şi EC vor înfiinţa, anul acesta, un nou organism european (SEPA Payment Council) cu autoritatea necesară impulsionării procesului SEPA. Numai că acesta va fi unul public, nu privat.

Un alt contraargument la a pune egal între SEPA şi Schemele EPC, prezentat în document, este acela că adoptarea ca atare, obligatorie, a schemelor EPC până la data limită, ar putea să limiteze inovaţia, schemele fiind destul de stricte. Despre această prezumpţie, că SEPA stimulează inovaţia, se va mai vorbi mult... cum poate o schemă de plată bazată pe reguli şi standarde relativ rigide să stimuleze inovaţia...pentru că în general inovaţia şi inovatorii ignoră regulile existente la un moment dat, instaurând unele noi. Pe de altă parte, schemele EPC însele suferă permanent modificări urmare a solicitărilor venite de la cei care chiar le folosesc sau dezvoltă aplicaţii pe baza lor, poate tocmai pentru a le adapta la propriile inovaţii, nu?

Concluzii

Sunt deci multe întrebări care aşteaptă răspunsuri, unele sugerate: obligatoriu sau opţional? În totalitate sau numai elemente obligatorii? Şi mai ales, care va fi data limită? Cel mai probabil după trei până la cinci ani, un ciclu de viaţă al investiţiei, ca să se permită recuperarea investiţiilor recente. Liniştitor pentru noi, EPC însuşi (în răspunsul la consultarea CE) propune ca pentru ţările din afara spaţiului euro, data limită pentru migrare să fie la cel mult cinci ani de la adoptarea monedei unice. Dacă dorim să aşteptăm până atunci.

Oricare ar fi termenul, stabilirea acestuia prin reglementare va accelera migrarea la SEPA (indiferent ce se decide că înseamnă) întrucât aceasta devine obligatorie în primul rând pentru bănci, în spaţiul interbancar. Vine vremea adevăratelor proiecte de înnoire a sistemelor de plăţi bancare sau a externalizării. Vom vedea.