Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Tableta de management. Cine ne-a furat profesiile?! (II)

02 Mai 2010




Marcelina Joavină
Dedic acest articol:
Colegilor mei, absolvenţi ai Liceului Gh. Lazăr, promoţia 1979, şi Profesorilor noştri;
Colegilor mei, absolvenţi ai Facultăţii de matematică-mecanică, promoţia 1984, şi Profesorilor noştri;
Prietenilor mei, absolvenţi ai Facultăţii de aeronave, Institutul Politehnic Bucureşti, promoţia 1985, şi Profesorilor lor;
Şi tuturor colegilor mei de generaţie din România şi de pretutindeni, furaţi de profesii, păstrători de valori profesionale.
Cum aleg copiii?


Alegerea profesiunii care urmează modelul sau recomandarea părinţilor: O parte dintre copii urmează modelul profesional al părinţilor sau impunerea profesiunii de către aceştia, deci o alegere complementară celei descrise în episodul anterior de către părinţi. Fie urmează profesiunea ca apartenenţă a unei caste profesionale din care fac parte părinţii, beneficiind de îndrumarea şi de networkul acestora, fie sunt lipsiţi de propria direcţie, lăsându-se ghidaţi de parinţii care, mai ales dacă au o personalitate dominantă (sau de multe ori dominatoare!), ştiu evident “mai bine, că deh sunt trecuţi prin viaţă!” şi experienţele lor personale cu bune şi rele devin literă de lege, iar alternativele fie dispar, fie sunt minimizant-ignorate.


Alegerea, la polul opus părerii părinţilor: Altă categorie de copii aleg în urma respingerii modelului părinţilor sau recomandărilor acestora, poziţionându-se antagonic, ca o consecinţă a conflictului între generaţii. În cele mai multe dintre cazuri sunt alese profesii din zona artistică-sportivă, în contradicţie faţă de părinţii care profesează “intelectual” sau părinţii hard-worker, gulere albastre, de obicei. Alegerea are ca reţetă de negare balanţa dezechilibrată între eforturi şi rezultate. Altfel spus, copiii vor o viaţă mai uşoară cu rezultate materiale imediate şi recunoaştere conjuncturală, nu sunt dispuşi să urmeze viaţa de sacrificii, munca continuă şi susţinută pentru rezultate modeste şi “cinstite”. De aici şi până la derapajul către medii obscure şi infracţionalitate nu e decât un pas. Sau într-o altă variantă de negare ....


Alegerea profesiei, ulterioară încheierii studiilor: “Vorbind despre copii, experienţa noastră a fost destul de dramatică: a trebuit să ne reconvertim din mers ca să ţinem pasul cu un copil care a avut, practic, posibilităţi nelimitate la o vârstă foarte fragedă. La început, ca orice părinte român conştiincios şi iubitor, ne-am dorit ca fetiţa noastră premiantă să urmeze o facultate care să-i asigure cât mai repede un viitor cât mai lipsit de griji: eu am zis că Dreptul e pentru ea (câştigase concursul naţional de dezbateri al Canadei), taică-său a vrut-o la Medicină, ca să fie mai liniştită. Atunci am avut unul dintre primele conflicte cu sistemul de a gândi de aici: copilul continua să susţină că facultatea e un loc unde te duci să înveţi, să te dezvolţi şi abia apoi să-ţi alegi o profesie. A trebuit să ne reconsiderăm punctul de vedere, fiindcă se pare că logica ei la 17 ani (fără prejudecăţile prealabile) era mai directa decât a noastră. Aşa că a făcut 4 ani de ştiinţă, luând cursurile cele mai dificile , cu scopul declarat să nu rămână cu „o juma’de creier“. A continuat să-şi caute locul iar şansele de câştig material au avut foarte puţină influenţă în deciziile ei, deşi diferenţele potenţiale sunt enorme. Când s-a hotărât ulterior să se ducă la Drept, hotărâtor a fost argumentul impactului social pe care îl poate avea ca avocat: în societatea anglo-saxonă avocaţii au o şansă foarte bună de a-şi pune în practică ideile. În concluzie, al doilea copil e şi mai răzvrătit, aşa că tot ce putem face este să încercăm să-i dăm o educaţie de bază cât mai bună, ca opţiunile să nu-i fie limitate. Şi, în general, singura idee valabilă e să îl ajuţi să facă ce-i place: concurenţa e destul de mare ca, dacă nu-şi place ce faci, să fii dezavantajat din start!” Anca Gh.- Canada.

Alţi copii sunt intens influenţaţi de media. De la filmele de marcă cu intens conţinut educativ, la figuranţii din telenovele, impactul vizual asupra copiilor se traduce prin alegeri uneori incredibile. Ştiţi răspunsul clasic al baieţilor care visează pe rând să devină pompieri, conductori de tren, poliţişti. Toate aceste informaţii televizate cu “eroul bun” care învinge întotdeauna, sunt modele alternative pentru profesia de Salvator utilitarist şi încă ar fi suficient de bine aşa, dacă media ar renunţa la prostia lacomă care o caracterizează preponderent şi ar balansa gustul îndoielnic al audienţei pentru divertismente imbecile, subumane, alternându-le cu atât de multe filme (disponibile încă) cu mesaje de valoare, chiar dacă pigmentate cu istorii antreanante de “capă şi spadă” moderne. Pot fi încă regăsite valori ca onoare, loialitate, integritate, forţă, competitivitate, chiar şi în producţii mai uşurele, nu cere nimeni să fie difuzată exclusiv “Integrala Shakespeare” în variantă BBC (deşi eu una nu m-aş plânge dacă s-ar întâmpla aşa).


Influenţa mediatică şi vocaţia: Un exemplu evident foarte drag mie (şi îmi însuşesc doza de subiectivism...) este cel al sorei mele care la 5 ani (un copil EXTREM de vorbăreţ, dar care n-a scos un sunet înainte de 2 ani, înnebunind de griji asociate familia) a tăcut mâlc timp de 3 ore vizionând “Procesul de la Nurnberg” după care a decretat solemn familiei prezente: “Eu mă fac judecătoare!” şi aşa a fost, în ciuda unor bariere succesive şi dificile pe care le-a înfruntat. Dar aici e corect de observat că impactul accidental al mediei a aterizat pe potenţialul evident la unei VOCAŢII. Adesea vocaţia vizează profesia de medic: “Fiica mea, Luiza a dorit profesia de medic de la vârsta de 4-5 ani. Nu şi-a schimbat opţiunea niciodată în acest timp, nici măcar nu a ezitat. Pasiunea asta mi s-a părut extraordinară şi nu am putut face altceva decât să-i dau aripile necesare”- Dan C, România. Sau: nepoata mea Clara (înconjurată în permanenţă de tot felul de animale), m-a anunţat (cu părere de rău pentru mine care-mi plac foarte mult animalele, dar numai pe “National Geografic” ) că profesia ei va fi de medic veterinar. Sportul de performanţă ca profesie-vocaţie este un alt subiect de data aceasta extrem de dependent de logistica şi bazele materiale oferite de instituţiile de resort ale Statului, actualmente bătaie de joc, dispreţ sfruntător la adresa unei populaţii atât de nativ talentate. Personal, ca mare fan al sporturilor de iarnă... şi în România avem parte de iarna, nu v-aş aminti decât că în Canada sunt... patinoare acoperite şi... în aer liber. Câţi dintre Primarii localităţilor montane şi submontane din România şi-au pus în programul pentru cetăţenii votanţi amenajarea unui patinoar în aer liber, atât de uşor de întreţinut din noiembrie până-n martie? Câţi dintre Primarii bucureşteni sau din demagogicele personaje politice ale momentului îşi amintesc că Bucureştiul, aşa nefericit situat geografic cum este, are la dispoziţie 7 lacuri? Vă imaginaţi cum ar exploata alţii acest potenţial natural pentru sporturile nautice, care traversează o capitală ce se vrea europeană... în schimb vă invit să revedeţi “baza de sporturi nautice” din Herăstrău... o paragină, iar fotografia de mai jos nu este din albumul odioasei moşteniri, ci e actuală, uitată printre cluburi cu fiţe şi tenis-bisnis-meni burtoşi şi mult prea vocali (că numai ei îşi permit închirierea unui teren de tenis de câmp). În rest, statistici dure: 24% din francezi practică un sport faţă de 6% din italieni şi sub 1% din români. Numai în localitatea Weisensee în Austria sunt ... piste de cross country skiing (ski fond) în timp ce la noi unica pistă pentru sportivi (cea de la Pârâul Rece) a fost demult desfiinţată, sport care (ca şi patinajul şi ciclismul) poate fi practicat şi la vârsta de 80 ani. Şi apropo de ciclism, de al Viena la Budapesta există pistă de biciclete amenajată pe malul Dunării... Între timp în România, singurul sport mediatizat către copii este fotbalul... mai bine zis botezurile şi petrecerile fotbaliştilor, cancanurile lor moderne şi negocierile impresarilor lor... No comment... Cum promovezi atunci sportul ca şi profesie/ vocaţie... poate vreun consilier ministerial dă din întâmplare peste acest articol, nu de alta dar suntem plătitori de taxe... şi avem priorităţi şi opţiuni despre ce am vrea să se-ntâmple cu re-direcţionarea lor...


(Continuare în ediţia viitoare)




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite