Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Tranziţia de la televiziunea analogică la cea digitală – un proces cu cântec

02 Mai 2010




În conformitate cu prevederile Legii Audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului urmează să elaboreze criterii de acordare a licenţelor audiovizuale digitale. Unul din criterii va fi indicele anual de audienţă şi acoperire a serviciului de programe de televiziune analogică, pentru programele existente în emisie TV terestră analogică.


„Consiliul Naţional al Audiovizualului va ţine cont de asigurarea diversităţii de servicii între programe difuzate prin intermediul aceluiaşi multiplex şi de situaţia exploatării licenţelor audiovizuale de televiziune deţinute de solicitant (dacă este cazul). De asemenea, Consiliul Naţional al Audiovizualului va ţine cont şi de criterii referitoare la experienţa şi competenţa în audiovizual, de capacitatea financiară şi bonitatea solicitanţilor”, a declarat pentru Market Watch Radu Teodorel, director Direcţia Control şi Digitalizare, CNA.


În funcţie de audienţa şi acoperirea semnificativă şi de decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului, acestea pot fi (TVR1, TVR2, PRO TV, ANTENA 1, REALITATEA TV, NATIONAL TV, PRIMA TV).


„În conformitate cu prevederile Legii Audiovizualului nr. 504/2002, art. 52, alin (3), cu modificările şi completările ulterioare, «la acordarea licenţelor audiovizuale digitale se conferă radiodifuzorilor posibilitatea de a opta pentru multiplexul în cadrul căruia vor fi incluse serviciile sale de programe de televiziune/radiodifuziune»”, a mai spus Radu Teodorel.


Subvenţii sau nu?

Un subiect controversat este cel al oferirii de către stat a unor subvenţii pentru achiziţionarea de set-top-boxuri. Deocamdată nu se ştie dacă statul va oferi subvenţiile sau dacă vor cădea în sarcina operatorilor care vor câştiga licitaţia pentru primele două multiplexe.


„În privinţa subvenţiilor pentru set-top-boxuri e o discuţie mai lungă, legată de discriminare. Statul italian a subvenţionat echipamentele pentru o categorie de cetăţeni cu anumite venituri. Trustul Sky, care are platformă de satelit în Italia, a dat în judecată statul italian spunând că face discriminare, pentru că ar trebui să subvenţioneze orice tip de set-top-box, nu numai pentru televiziuneadigitală terestră. Altfel spus, dacă recepţionaţi analogic, de ce nu vă dă statul 30 de euro să vă luaţi ce echipament doriţi, nu neapărat set-top-box de televiziune digitală terestră? A câştigat la Curtea Europeană de Justiţie şi atunci guvernul italian a retras toate subvenţiile. De aceea, cred că în România vom adopta una din metodele pe care le-au aplicat alte state din UE după acest caz, cum ar fi Austria. În Austria li s-au trimis vouchere pentru subvenţie parţială celor care se aflu sub un prag considerat la ei al sărăciei. Subvenţia nu s-a dat pentru toată lumea, oamenilor li s-au trimis vouchere, însă pe ele scria că vor fi valabile doar pentru primii 70.000 care veneau la magazin. Cred că şi în România se va aplica ceva similar. Se poate da o subvenţie parţială, indiferent ce cumperi, ca să poţi recepţiona digital terestru. Ori îţi iei set-top-box, ori îţi iei televizor”, spune Cătălin Marinescu.


Preţul pentru un set-top-box a scăzut destul de mult, de la 100 de euro la 70. În Austria, subvenţia acordată a fost de 30 de euro.


Modelul ales de România este doar pentru emisie terestră.


SES SIRIUS, o companie SES ASTRA, şi-a anunţat intenţia de a participa la procesul de digitalizare din România la începutul acestui an, oferind o alternativă pentru platformele de distribuţie terestră. SIRIUS are deja o prezenţă puternică la nivel local în România, principalele staţii TV din România fiind clienţii companiei. (Unul dintre clienţi este AKTA, brand deţinut de Digital Cable Systems, companie condusă de Dinu Malacopol). La sfârşitul anului 2008, Sirius oferea acoperire pentru 5,12 milioane de gospodării din România.


„În ceea ce priveşte posturile de televiziune care vor fi disponibile prin primele două multiplexe, evident că ele vor disponibile şi în oricare altă ofertă DTH. Mai mult decât atât, satelitul va fi un jucător indispensabil în orice fel de soluţie de trecere la digitalizare completă şi ne aşteptăm ca oamenii să poată alege platforma prin care vor să recepţioneze canalele gratuite. Aşa cum am mai spus, alegerea serviciilor prin satelit oferă şi posibilitatea utilizării unor alte servicii cu valoare adăugată. Aş vrea să mai precizez că SES Sirius nu oferă direct servicii utilizatorilor finali, ci prin intermediul partenerilor DTH”, spune Mihai Ursoi, director general SES SIRIUS România.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite