Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Tranziţia de la televiziunea analogică la cea digitală – un proces cu cântec

02 Mai 2010




Satelitul este o soluţie pentru regiunile care nu beneficiază de acoperire terestră sau pentru acele zone în care reţelele terestre nu se justifică din punct de vedere economic; în acelaşi timp, poate fi şi o alternativă pentru gospodăriile care nu beneficiază de o calitate bună a semnalului terestru.


„Toate guvernele (nu numai cel al României) şi ţările din UE trebuie să se asigure că toate platformele implicate în procesul de tranziţie la televiziunea digitală beneficiază de un tratament egal, inclusiv satelitul. Mai mult decât atât, trebuie să reţinem că actuala strategie reprezintă doar un prim pas către această tranziţie şi trebuie continuată prin reglementări complexe care să asigure un proces de tranziţie aliniat la recomandările UE. Vreau să subliniez că în nici un caz o reţea de emisie terestră nu va asigura o acoperire de 100% a teritoriului unei ţări. Poate oferi un grad de acoperire de aproximativ 98%. În ceea ce priveşte restul de 2%, costurile vor fi similare cu cele necesitate de procentul iniţial de 98%. Prin urmare, platformele alternative vor juca un rol esenţial în dezvoltarea unei soluţii complete de tranziţie la televiziunea digitală. Am discutat deja cu toate părţile implicate în acest proces, prin intermediul Asociaţiei pentru Comunicaţii Digitale şi sperăm să ne punem de acord asupra unei poziţii comune. Satelitul nu se va limita doar la servicii de televiziune, ci va putea oferi acces broadband la internet şi servicii de telefonie, servicii care sunt deja disponibile”, spune Mihai Ursoi.


În afară de Radiocom, operatorul din Austria, ORS, şi-a anunţat dorinţa de a participa la licitaţie. Preşedintele ANCOM crede că va fi o licitaţie animată.


În prezent, S.N. Radiocomunicaţii deţine două reţele naţionale analogice de televiziune şi o reţea de emiţătoare analogice de televiziune regionale.


Dacă primele două multiplexe vor transmite gratuit, cum îşi vor recupera costurile investitorii?


„Ele transmit gratuit pentru utilizatorul final. În schimb, cel care introduce programul în multiplex va trebui să plătească. Operatorul prestează pentru cel care produce programul un serviciu, pentru că îl retransmite. De unde îşi recuperează banii producătorul de conţinut? Din publicitate, cum se întâmplă şi acum”, explică preşedintele ANCOM.


ANCOM nu mai dă avize pentru intrarea în ţară a echipamentelor odată cu aderarea României la UE.


„Importatorii de echipamente, indiferent de echipamente, dau o declaraţie pe propria răspundere că echipamentul are marcaj CE, adică e produs în UE, şi că respectă anumite standarde care sunt în directivele privind echipamentele terminale. Noi facem controlul lor, verificăm dacă sunt compatibile cu utilizarea benzilor în România. Nu va trebui să acredităm noi echipamentele, vom controla dacă ele respectă standardul care funcţionează în România”, spune Cătălin Marinescu.


Puţină istorie

Tranziţia de la emisia analogică la cea digitală a programelor de televiziune s-a decis la Regional Radiocommunications Conference, organizată de către ITU (Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor), în cadrul căreia, în anul 2006, ţări din Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi Iran au semnat Acordul Geneva 2006 prin care a fost adoptat un nou plan de frecvenţe pentru toate statele semnatare, plan care l-a înlocuit pe cel de transmisie în sistem analogic.


La nivel european s-a decis că trecerea la televiziunea digitală va contribui la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona şi va stimula inovaţia şi creşterea economică, motiv pentru care, în decembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat ţărilor europene tranziţia şi oprirea completă a transmisiilor analogice în 2012. Decizia de a înlocui transmisia terestră analogică cu cea terestră digitală şi nu cu altă tehnologie s-a luat pentru că, dintre cele trei medii de transmisie (terestru, cablu şi satelit), doar transmisia terestră şi cea prin satelit se pretează pentru a oferi acces tuturor locuitorilor unei ţări la servicii de televiziune, conectarea cu reţele de cablu a zonelor rurale izolate presupunând costuri mari. În acelaşi timp, s-a ţinut cont de faptul că este necesară transmiterea atât a programelor naţionale, cât şi a programelor de interes regional, gratuit, celor care le recepţionau în acest fel din eter prin transmisia analogică. Televiziunea digitală terestră este singura soluţie care poate îndeplini ambele cerinţe, tehnicile de compresie utilizate permiţând folosirea eficientă a spectrului radio în condiţiile în care calitatea transmisiei se păstrează sau chiar creşte semnificativ.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite