Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Adminsitrația locală caută soluții mai bune de colaborare cu firmele private

05 Mai 2010



BTL Design, impreuna cu Federatia Autoritatilor Locale din Romania, Asociatia Municipiilor din Romania si Asociatia Oraselor din Romania au organizat la Bacau, pe 29 aprilie, la hotel Decebal, un simpozion de Administratie Publica Locala, cu titlul Solutii pentru administratiile locale in contextul crizei economice. La acesta au participat primarii si presedintii de Consilii Judetene din toate judetele Moldovei: : Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Bacau, Galati, Vrancea, Vaslui. Peste 80 de reprezentanti ai autoritatilor locale din Moldova au participat la seminar, aratandu-si interesul pentru discutiile cu reprezentantii firmelor private, care le pot oferi solutii pentru rezolvarea nevoilor cetatenilor.
Eveniment BTL Design


In acest simpozion au fost implicate in calitate de parteneri mai multe companii: Partener Oficial al simpozionului Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec, CIROM - Patronatul din Industria Cimentului si Altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania si Ecologic 3R, ca parteneri principali, iar Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri si Eco Rom Ambalaje ca parteneri de eveniment.


Orice primar de comuna sau oras se confrunta cu nevoi ale comunitatii pe care o conduce. Trebuie sa se gandeasca la imbunatatirea vietii cotidiene a locuitorilor din comuna sau orasul pe care il administreaza. Unele nevoi pot fi rezolvate prin mijloace proprii, prin fondurile de finantare ale comunei respective. Pentru altele, insa, care sunt proiecte mai mari, de infrastructura, ce necesita fonduri importante, rezolvarea nu poate fi gasita decat cu ajutorul companiilor private, prin asocierea dintre entitatile publice si societati, prin parteneriat public-privat. Depozitele ecologice de deseuri sunt un exemplu in aceasta privinta, unde se poate pune in functiune un parteneriat public-privat.
„Parteneriatele public-privat” sunt forme de cooperare între autoritătile publice si sectorul privat pentru finantarea, conceptia, constructia, renovarea, gestionarea sau intretinerea infrastructurilor sau pentru furnizarea de servicii care in mod traditional ar fi fost acoperite de sectorul public. La nivelul UE, PPP-urile sunt folosite mai ales în sectorul transporturilor (drumuri si sine ferate), in domeniul cladirilor si institutiilor publice (scoli, spitale, inchisori) si in sectorul de mediu (tratarea apei, gestionarea deseurilor), dar nu numai.


In cadrul Simpozionului de Administratie Publică Locala s-au discutat aceste oportunitati, iar companiile private au intrat in dialog direct cu administratia locala pentru a oferi solutiile de care acestia au nevoie.


Deschiderea oficiala a avut ca tema “Impactul crizei economice asupra proiectelor derulate de catre autoritatile locale”, si i-a reunit pe Teodor Dumitru Banciu – Presedinte, Asociatia Oraselor din Romania, Vasile Cozan – Vicepresedinte Asociatia Comunelor din Romania, Romeo Stavarache – Primar, Primaria Municipiului Bacau, Ionel Palar – Vicepresedinte, Comisia pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic, Vasile Gherasim - Comisia pentru Administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic, Iulian Ionel Movila – Director General, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului, Titi Secara – Director Coordonator Adjunct Comisariat Judetean Bacau.,Garda Nationala de Mediu si Florin Popa- Manager Centre de Colectare la Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec.


Vorbitorii au abordat subiecte care privesc direct reprezentantii autoritatilor locale din zona. Teodor Dumitru Banciu, presedintele Asociatiei Oraselor din Romania, a lansat un apel pentru colaborarea dintre autoritatile locale si guvern, pentru a reusi sa se promoveze legi care sa usureze munca administratiilor locale: „As dori sa ne unim fortele pentru a promova initiative legislative care sa ne ajute pe toti, dincolo de culoarea politica. Toti suntem administratori de comunitati locale si avem nevoie de infrastructura, si de baze pentru a rezolva nevoile cetatenilor.”
Romeo Stavache, primarul municipiului Bacau, prezent la eveniment, a tinut sa sublinieze eforturile pe care primaria le face pentru a folosi parghiile parteneriatului public privat: „Suntem adepti ai parteneriatului public privat si ne dorim sa realizam contracte de acest fel pentru a ameliora viata cotidiana a locuitorilor orasului. Ne bucuram ca participam la acest eveniment pentru a lua contact direct cu propunerile companiilor care doresc sa se implice in proiecte de parteneriat public privat.”


Companiile prezente si reprezentanti ai Ministerului de Finante, Ministerului Mediului si Padurilor si de la Ministerul Administratiei si Internelor au participat la acest simpozion pentru a explica reprezentantilor autoritatilor locale cum pot să-si rezolve problemele mai eficient in conditii de criza.
Prima plenara, “Solutii pentru managementul deseurilor. Solutii de finantare. Depozitare versus Incinerare“, a fost moderata de Teodor Dumitru Banciu, Presedinte la Asociatia Oraselor din Romania. Iulian Ionel Movila, director general la Agentia Regionala pentru Protectia Mediului, a vorbit despre “Conformarea depozitelor de deseuri la standardele europene”.
In continuare, Florin Popa, Manager Centre de Colectare la Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec, a prezentat “Centrele de colectare DEEE – solutii de management al deseurilor la standarde europene».
Asociatia RoRec propune primariilor un parteneriat pentru deschiderea centrelor de colectare DEEE, care reprezinta un serviciu public la nivel european oferit comunitatilor din Romania. Parteneriatul intre Primarie si RoRec presupune ca primaria sa isi dea acordul pentru infiintarea acestui centru si pune la dispozitie un amplasament, iar acest centru din momentul lansarii sale devine o platforma de comunicare intre autoritati si comunitate, pe probleme de mediu.
Andreea Calev-Idriceanu, manager de comunicare RoRec a subliniat ca este de ajuns un spatiu de 300 de metri patrati pentru construirea unui centru de colectare DEEE, nu neaparat spatii mai mari.
«O preocupare fundamentala si constanta a Asociatiei Romane pentru Reciclare o reprezinta informarea consumatorilor asupra efectelor nocive pe care deseurile de echipamente electrice si electronice le au asupra mediului, dar si responsabilizarea publicului in directia utilizarii rationale a resurselor, DEEE-urile fiind o sursa de materii prime secundare. Noi realizam campanii de informare, constientizare si implicare a cetatenilor din comunitatile respective, avand ca obiectiv stimularea fluxului de DEEE si introducerea acestora intr-un sistem de gestionare conform standardelor de mediu », a explicat Florin Popa, manager de proiect centre de colectare in cadrul Asociatiei Romane pentru Reciclare RoRec.
Andreea Calev Idriceanu a prezentat campaniile de comunicare ale RoRec, subliniind ca “Noi nu dorim sa transformam copiii in gunoieri punandu-i sa stranga si deseurile altora. Dorim sa ii educam in spiritul pastrarii si respectarii mediului.”


Doru Iorga , Director General la Ecologic 3R, a vorbit apoi despre “Campanii unitare si eficiente de informare si constientizare la nivel national promovate de Ecologic 3 R”. Trebuie trezita constiinta cetateanului cu privire la aceste probleme, iar primariile sunt parteneri privilegiati in acest demers.


Gabriela Niculae– Sef Departament Protectia mediului, Carpatcement Holding, a prezentat primarilor aflati in sala de conferinta, “Co-procesarea deseurilor in industria cimentului, o solutie pentru gestionarea deseurilor’.
Prima sesiune s-a terminat cu interventia lui Titi Secara – Director Coordonator Adjunct Comisariat Judetean Bacau, Garda Nationala de Mediu, care a vorbit despre “Situatia gestiunii deseurilor in judetul Bacău”


Sesiunea doi a avut ca tema „Solutii pentru eficientizarea activitatii administratiilor publice locale. Parteneriatul Public Privat – cadru general” si a fost moderata de Ion Radu – General Manager, BTL Design.
Alin Mihai, Consilier la Unitatea Centrala pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat, Ministerul Finantelor Publice, a explicat participantilor la eveniment “Forme ale parteneriatului public-privat”.
In incheierea sesiunii, Daniel Isachi, Director la Sucursala Iasi – FNGCIMM, a detaliat “Rolul FNGCIMM SA IFN in garantarea IMM-urilor”.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite