Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Program de formare destinat înalţilor funcţionari publici

28 Mai 2010



Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) lansează Programul de Formare Specializată adresat înalţilor funcţionari publici, pentru 2010.
Programul este destinat persoanelor interesate de ocuparea funcţiei publice de înalt funcţionar public (prefect, subprefect, secretar general, secretar general adjunct, inspector guvernamental), conform legislaţiei în vigoare. Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, absolvirea acestui program reprezintă o condiţie obligatorie pentru a ocupa această funcţie publică.
Programul se organizează anual de către ANFP, admiterea realizându-se în baza unui concurs naţional. Cifra de şcolarizare pentru anul 2010 este de 200 de locuri. Informaţii referitoare la perioada de înscriere, documentele necesare înscrierii, bibliografie şi taxa de şcolarizare pot fi consultate pe site-ul www.anfp.gov.ro.
„Înţelegând impactul economic pe care actuala criză îl are implicit asupra administraţiei publice, ANFP oferă acest program de formare specializată prin implicarea unor costuri minime pentru participanţi. Vreau să subliniez diferenţele majore dintre taxele percepute anul trecut şi cele percepute anul acesta (taxa de înscriere de la 900 lei la 60 lei şi taxa de şcolarizare de la 8600 lei la 1500 lei). Vreau să îi asigur pe toţi participanţii de faptul că vor beneficia de o pregătire corespunzătoare nevoii de modernizare a administraţiei publice româneşti”, a declarat preşedintele ANFP, Andras Szakal.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite