Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Ce motive au companiile să investească īn soluţia Fasma - Debt Manager?

31 Mai 2010



Dacă acum un an sistemul bancar din România avea datornici ce însumau restanţe de 3 miliarde RON, în aprilie 2010 BNR a declarat că sumele pe care românii le datorează băncilor au ajuns la 10 miliarde! O altă statistică îngrijorătoare este creşterea numărului datornicilor în luna martie faţă de februarie cu 12%.


Pentru a face faţă volumului în creştere al datornicilor este necesară optimizarea procedurilor interne şi automatizarea activităţii de recuperare. Implementarea unei soluţii IT specializate şi adaptate în totalitate cerinţelor de business devine strict necesară pentru companiile din domeniu.

„De ce Debt Manager este cea mai eficientă soluţie IT de pe piaţă?”


Compania Fasma a lansat o nouă versiune a aplicaţiei sale destinată gestiunii de creanţe - Debt Manager. Dat fiind că mulţi dintre clienţii companiei sunt instituţii bancare, companii de telefonie, call center-uri şi firme specializate de recuperare datorii - aportul de cunoştinţe a dus aplicaţia Debt Manager la un înalt nivel de complexitate şi maturitate.


„10 motive pentru alegerea soluţiei Debt Manager”


REDUCE

• cu peste 50% volumul de muncă prin gestionarea unor volume mari de dosare şi alocarea automată a acestora către agenţi (pe baza procedurilor interne de lucru);
• timpul utilizat în vederea furnizării de analize simple sau complexe prin obţinerea lor în mod automat, direct din sistem;
• costurile şi timpul de implementare dat fiind faptul că aplicaţia este centralizată;
• timpul alocat controlulului asupra informaţiei cu ajutorul sistemului de import automatizat.


CREŞTE

• rata de recuperare prin gestionare automată a campaniilor de recuperare prin integrarea cu dispozitive de comunicare: SMS, telefonie, notificări, fax;
• accesibilitatea - aplicaţia este web-based putând fi utilizată de oriunde (prin intermediul internetului) şi de orice utilizator (în funcţie de nivelul de acces);
• eficienţa în urmărire a dosarelor şi a tuturor paşilor întreprinşi în procesul de recuperare, sistemul păstrează în istoric toate acţiunile agenţilor şi modificările aduse dosarelor.


ELIMINĂ

• timpul pierdut cu centralizarea informaţiilor (vizualizare instantanee, unitară a tuturor informaţiilor unui datornic şi a dosarelor acestuia);
• timpul de distribuire şi gestionare a documentelor, sistemul integrând un management al documentelor în corelarea cu fluxul de lucru al agenţilor şi dosarelor;
• riscul de apariţie a greşelilor umane: introducerea datelor folosind nomenclatoare de valori pentru o acuratete ridicată, ulterior necesară pentru segmentarea corectă a datelor în rapoarte.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite