Revista >> Mai 2010 [Nr. 125] >> Educatie

Profesor doctor Lazăr Vlăsceanu: „Reorganizarea şcolilor doctorale va consacra o nouă elită academică şi de cercetare”

Alexandru Batali

31 Mai 2010

Prof. Dr. Lazăr Vlăsceanu

Investiţia în studiile doctorale, pregătirea resurselor umane înalt calificate asigură succesiunea generaţiilor foarte competitive şi fundamentarea unei economii a cunoaşterii. Studii doctorale în România - Organizarea Şcolilor Doctorale este unul dintre cele cinci proiecte strategice din învăţământul superior românesc, care îşi propune să înscrie doctoratul pe o traiectorie superioară de dezvoltare. Managerul acestui proiect, prof. dr. Lazăr Vlăsceanu, coordonează construcţia sistemului capabil să scoată doctoratul dintr-un model de funcţionare inactual, pentru a-l duce în zona productivă a cunoaşterii.

România este prima ţară în Europa care utilizează fonduri structurale pentru a acoperi poziţii de doctorat. Care sunt celelalte realităţi care ne obligă să avem în România doctorate de nivel european?

Din 2005, reorganizarea studiilor universitare de doctorat a devenit prioritară în toate ţările membre ale UE şi, mai larg, în toate ţările care participă la procesul Bologna, care îşi propune să restructureze învăţământul superior european. De atunci nu există vreo ţară europeană, dintr-o categorie sau alta, care să nu se ocupe de reorganizarea studiilor de doctorat. Deosebirea dintre ei şi noi este aceea că România a procedat la o analiză sistematică, la proiectarea unui nou sistem de organizare a programelor doctorale, la o testare a opţiunilor din proiect, în aşa fel încât în 2011 să putem să avem un sistem profund inovat. O altă distincţie a programului nostru este acea că dorim să consacrăm o nouă elită academică şi de cercetare. Din acest punct de vedere, accentul pe care îl punem este pe doctoratul la zi şi pe realizarea unor parteneriate între universităţi, institute de cercetare şi companii. Oferim diferite tipuri de stimulente pentru ca în acest triunghi să găsim şi forma organizatorică care să menţină neîntrerupt fluxul producerii de cunoaştere de tip inovare-aplicare. În termeni de distincţii importante, trebuie subliniat faptul că şcoala noastră doctorală este în aşa fel gândită încât să se identifice în mod fundamental cu învăţarea prin cercetare, cu producerea de cunoaştere.

Cum vom reuşi prin acest proiect să avem teme de doctorat adaptate la ceea ce este de actualitate la nivel mondial, la ceea ce contează în fluxul principal de cunoaştere, cunoscut fiind faptul că, până în acest moment, nu am fost conectaţi la aceste exigenţe?

Într-adevăr, după 1989 numărul celor care au dorit să aibă o diplomă universitară a fost foarte mare şi am ajuns în situaţia unui raport invers proporţional între numărul de diplome de doctori pe care le-am emis şi numărul de publicaţii bazate pe tezele de doctorat relevante internaţional, între numărul de teze şi numărul de inovaţii cu relevanţă pentru aplicaţiile practice. Important era să obţii diploma şi, în mare parte, să reproduci cunoaşterea care era cea mai actuală, în loc să produci cunoaştere nouă, inovaţii sau aplicaţii noi pentru economie. De acum înainte, doctoratul va deveni o preocupare fundamentală, o concentrare a tuturor eforturilor. Doctorandul va învăţa să facă cercetare, dar într-un climat în care identificarea de idei, demonstrarea relevanţei lor teoretice sau aplicative, confruntarea critică cu colegii sunt opţiuni fundamentale. Cercetarea doctorală va fi orientată către producerea de cunoaştere cu relevanţă internaţională. Nimeni nu va mai putea susţine doctoratul decât după ce a publicat două studii în publicaţii cotate internaţional. Relevanţa practica a cercetării doctorale se va asocia cu publicabilitatea rezultatelor cercetării, care va atesta, legitima valoarea sa academică.

Ce rol acordaţi internaţionalizării studiilor doctorale? Cum gândiţi procesul de atragere a cercetătorilor străini către doctoratele din România?

Sunt mai multe căi de a ne conecta la actualitatea internaţională. Până în prezent, învăţământul superior românesc a fost furnizor de talente de cercetare pe plan european şi global. Cele mai cunoscute universităţi din lume au fost beneficiare ale inteligenţei româneşti. Acum dorim să ajungem la o astfel de organizare a doctoratului şi la o astfel de finanţare care să inverseze fluxul şi să menţină totodată talentele în universităţile româneşti, prin acordarea de burse competitive, prin înfiinţarea unor şcoli doctorale în care să existe teme internaţionale şi o atmosferă stimulativă de cercetare. Ne vom deschide către recrutarea de talente din celelalte ţări, pe care le vom atrage prin modul în care organizăm şcoala doctorală, prin bursele pe care le oferim, prin punţile create cu şcolile doctorale internaţionale. În altă ordine de idei, nu există conducător de doctorat din România care să nu fie implicat deja în reţele europene sau globale. Doctoranzii vor lucra în acele echipe de cercetare care sunt competitive, internaţionalizate, conectate la teme din fluxul principal de idei. În acelaşi timp, un conducător de doctorat nu va selecta decât doctoranzii pregătiţi să lucreze pe temele de interes ale şcolii doctorale respective. Nu mai lăsăm doctoratul să se desfăşoare oriunde şi oricum, cu scopul de a produce doar diplome şi doctori. Studiile doctorale se vor concentra numai în acele centre capabile de autentice performanţe aplicative şi academice sub aspectul producerii de cunoaştere. Pentru mobilităţi vom introduce burse distincte.

În ce măsură temele de doctorat vor fi în concordanţă cu cerinţele oamenilor de afaceri şi nevoile tehnologice din ţară?

În structura şcolii doctorale, din punct de vedere organizatoric, vor fi implicate universităţi, institute de cercetare şi agenţi economici. Aceasta înseamnă că cerinţele agenţilor economici pot fi transferate universităţilor sub formă de teme de cercetare doctorală şi, împreună cu institutele de cercetare, vor rezolva problemele cu care se confruntă. Doctoranzii vor avea astfel posibilitatea să desfăşoare activităţi efective în cadrul activităţii agenţilor economici. Deja în unele universităţi pilot ale programului aceste opţiuni au început să se concretizeze. Universitatea Politehnică din Bucureşti are raporturi avansate cu Renault în sensul stabilirii unor teme comune de doctorat.

În februarie a fost definitivat Codul de practici pentru programele de studii universitare de doctorat. Care sunt principalele transformări vizate de aplicarea acestui Cod în universităţile româneşti?

Toate aceste construcţii, de la diagnoza asupra stării doctoratului, până la codul de bune practici, sunt produse ale unor colaborări universitare foarte extinse. Codul include un set de recomandări de practici instituţionale menit să ducă la performanţe cât mai bune la nivelul studiilor de doctorat. Am introdus nişte restricţii în privinţa diversităţii organizării studiilor doctorale. Prima este de ordin managerial-administrativ la nivelul instituţiei. În acest sens am propus să existe în universităţi administratori şi manageri care să se ocupe strict de doctoranzi şi de şcolile doctorale. Vom avea un prorector responsabil de studiile doctorale şi un consiliu al studiilor universitare de doctorat, care vor avea responsabilităţi distincte legate de exigenţele, calitatea programelor de studii doctorale. Mai departe, am cerut să existe în perioada primului an de doctorat programe de predare-învăţare la nivelul întregii universităţi, în aşa fel încât doctoranzii din diferite domenii să poată comunica între ei şi să descopere aspectele prolifice ce rezultă din interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate. În sfârşit, fiecare şcoală doctorală trebuie să aibă un program de asigurare a calităţii.

În rest, şcolile doctorale vor începe să funcţioneze în conformitate cu opţiunile, deschiderile exprimate în acest cod. De exemplu, o şcoală doctorală dintr-o universitate poate să funcţioneze numai în concordanţă cu cerinţele programelor universităţii respective; în alta într-un parteneriat între universitate şi un institut de cercetare; într-o alta într-un parteneriat între universitate, institute de cercetare şi parteneri economici, iar într-o altă formulă pot să existe: o reţea de universităţi, o reţea de institute de cercetare şi o reţea de agenţi economici. Mai există şi posibilitatea ca într-o universitate să avem un centru de cercetare asociat cu o şcoală doctorală. O transformare fundamentală va avea loc în ceea ce priveşte sistemul de finanţare, care se va schimba complet. Finanţarea se va face pe criterii competitive şi în funcţie de rezultate. Şcolile doctorale vor fi evaluate numai în funcţie de performanţe: număr de studii publicate în reviste internaţionale, număr de aplicaţii în domenii ale economiei reale, câţi doctoranzi şi-au finalizat programele de doctorat, cum au fost ajutaţi doctorii să obţină poziţii în lumea dinafara universităţii, pe măsura calităţii lor.

Referitor la analiza diagnoză pe domenii sectoriale şi tematice a studiilor doctorale, care este cel mai semnificativ aspect relevat?

Concluzia cea mai importantă vorbeşte despre necesitatea unei schimbări fundamentale în funcţionarea doctoratului, concomitent cu schimbarea raporturilor dintre universităţi, institute de cercetare şi agenţi economici. Cu cât amânăm mai mult această schimbare, cu atât vom pierde mai multe talente şi vom rămâne în urmă în raport cu producerea de cunoaştere şi de resurse umane competitive.

Vă invit la un exercitiu de self-fulfilling prophecy. Cum va arăta şcoala doctorală românească?

În mod indubitabil va fi o şcoală doctorală integrată cu cercetarea şi economia. În al doilea rând, va fi cât mai deschisă internaţional. Nu în ultimul rând, va fi cât mai productivă sub aspectul cunoaşterii şi aplicaţiilor inovative şi va constitui un spaţiu pe care tinerele talente academice îl vor considera drept locul lor de consacrare. Acest aspect îl consider şi cel mai important: reţinerea de talente din domeniile cunoaşterii şi identificarea lor cu lumea noastră universitară şi de cercetare. Dacă în trei ani de acum înainte reuşim să avem mugurii unei astfel de opţiuni, cred că am realizat foarte mult.