Revista >> Bankwatch Mai 2010 [Nr. 13] >> Noi banci pentru o noua economie

Tableta de management. Cine ne-a furat profesiile?! (III)

Marcelina Joavina

01 Iunie 2010

Marcelina Joavină
Acest articol este dedicat:

Colegilor mei, absolvenţi ai Liceului Gh. Lazăr, promoţia 1979, şi Profesorilor noştri,
Colegilor mei, absolvenţi ai Facultăţii de matematică-mecanică, promoţia 1984, şi Profesorilor noştri,
Prietenilor mei, absolvenţi ai Facultăţii de aeronave, Institutul Politehnic Bucureşti, promoţia 1985, şi Profesorilor lor,
Şi tuturor colegilor mei de generaţie din România şi de pretutindeni, furaţi de profesii, păstrători de valori profesionale
Cum aleg copiii?
Alegerea profesiei: un corolar la opţiunea de a părăsi România

Unii tineri îşi aleg profesiunea care i-ar ajuta să performeze în străinătate. Mulţi îşi cristalizează opţiunea de a pleca din România cu mult înainte de a-şi alege profesia.

“Chiar dacă alegerea mea nu a fost făcută pe criteriul folosului în străinătate, dacă nu eram inginer în calculatoare, nu aş fi putut emigra aici. Tata nu a vrut ca eu să urmez Automatica. Statistic vorbind, se poate spune că mi-am ales profesiunea spre folosul exodului materiei cenuşii către meleaguri mai însorite (şi la propriu şi la figurat). Spre deosebire de mine, părinţii mei au avut aşteptări mult prea deplasate de realitate în privinţa carierei mele profesionale. În plus, în timp ce eu consider că profesia este doar o unealtă care să-ţi ofere capacitatea financiară de a-ţi satisface plăcerile vieţii, părinţii mei într-adevăr urmăreau reputaţia”. Adrian R.-Australia

Perspectiva nord-americană a alegerii profesiei

“Discuţia despre profesii, aici, în America de Nord se pune diferit faţă de Europa. Profesii apar şi dispar frecvent şi sunt puţini cei care profesează aceeaşi profesie toată viaţa. De multe ori, pentru angajatori experienţa angajatului este mai importantă decât educaţia sa profesională postliceală şi universitară. Dar, de multe ori, se cer certificări şi acreditări care sunt separate de anii de universitate. Desigur că ai văzut cum funcţionează societatea americană, dar este şi o chestiune de degree: în ce măsură contează mai mult una sau alta. Dacă eşti medic sau avocat calificat în altă ţară şi emigrezi în Canada, studiile şi experienţa nu îţi sunt deloc recunoscute. Alte studii universitare sunt parţial recunoscute. De cele mai multe ori, durează ani de zile să ajungi la nivelul la care erai înainte de a veni în Canada. Dintre românii veniţi aici cel mai bine s-au descurcat profesional cei în jur de 30 ani fluenţi în engleză (în provinciile anglofone) şi specializaţi în IT. Canada are un mare deficit la profesii care implică munca fizică. De asemenea, există o scădere a interesului absolvenţilor de liceu în a urma ştiinţe. În majoritate imigranţii (mai ales chinezi şi indieni) sunt cei care au înclinaţii în acest domeniu. Canada foloseşte imigraţia pentru a-şi acoperi măcar parţial deficitul demografic de tineri şi profesional în anumite domenii unde nativii nu se simt atraşi, dar care sunt domenii vitale pentru economie. Comparând tendinţele europene cu cele nord americane, mi se pare clar că un avantaj în lumea nouă îl constituie avansul în domeniul managementului. El începe de la educaţie, care pentru noi europenii aici pare înapoiată, cel puţin la prima vedere. Ce se făcea la matematică la noi la liceu, aici se face la facultate. Dar la o mai atentă examinare, se observă că ei dau elevilor multe cunoştinţe practice, pe care noi nu le-am primit niciodată la şcoală. Un exemplu: copiii mei au studiat aici Home Economics cred ca prin clasa a 8-a. Multe din cunoştinţele pe care le dobândesc şi mai ales modul de abordare al educaţiei are orientare mai pragmatică decât în Europa. Este desigur o societate utilitaristă - care promovează mai ales ceea ce este util într-un fel sau altul - şi vădit pragmatică. Dacă spui de exemplu că vrei să faci un doctorat, imediat se pune întrebarea cui prodest? Chiar merită, ai ceva cu adevărat nou să contribui într-un domeniu care este de interes şi pentru alţii? În Europa este mult mai comun să se urmărească obţinerea de diplome de ‘palmares” şi nu legat de un obiectiv mai larg de interes, mai mult decât individual”. Elena T.-Canada

Alegerea profesiei, indusă de grupul de colegi/prieteni

Faptul că mediul influenţează alegerea profesiunii este deja un truism. Dacă profesiunea urmează ca o consecinţă firească varianta de educaţie aleasă, atunci şi colegii de şcoală, dar şi mediul de prieteni sau cunoştinţe au un impact important asupra acestor alegeri. Fiecare vrea în general să fie “în rând cu lumea”, dar cu lumea cu care sunt familiari cu care-şi împart timpul, provocările, bucuriile, necazurile. Pigmentarea suplimentară este dată de alternativa de educaţie/profesiune la modă, cu cererea în piaţa muncii sau cu o anumită formă de solidaritate de generaţie, educaţională şi aspiraţională care are foarte multe fire ţesute fin şi sofisticat. Atât copiii (din păcate, cu destule excepţii în care solidaritatea, şi valorile autentice sunt substituite de spiritul de gaşcă rebela, vecină sau suprapusă cu derapaje comportamentale şi de direcţie pentru adultul de mai târziu), cât şi părinţii urmăresc medii pozitive, cu reputaţie bună, performanţe care vor influenţa în bine (volens-nolens) şi copiii fără ambiţii dincolo de profesia care-ţi asigură decenţa, confortul material.

“Calculatoarele sunt o profesiune invidiată de mulţi şi, spre stupoarea lor, eu nu mi-am dorit-o. Am ales-o pur şi simplu pentru colegi, nu pentru profesiune în sine. Pe vremea aia era clar că trebuie şi că pot să fac o facultate, şi, ca atare, eu am ales una unde speram să mă învârt între băieţi deştepţi. Experienţa mea din sport de până atunci îmi dovedise că dacă stai printre oameni deştepţi ai şanse mai mari să se prindă ceva deşteptăciune de tine. Profesiunea era irelevantă, iar dacă în cazul meu a fost şi ‘cool’, asta a fost doar un ‘bonus’.-Adrian R.-Australia

Alegerea profesiunii, ca formă a proverbului: ”Nevoia te învaţă”

“În 1979 am intrat în facultatea de Automatica cu ceva aripi, asemănătoare cu cele despre care vorbeşte Dan, păstrând însă proporţiile. M-am lovit imediat de pragmatismul inginerilor. Aşteptam să am conversaţiile din timpul orelor de limba română de la noi din Lazăr, m-am ciocnit de codul ASCII, limbajul FORTRAN, fără să am minimul de cultură informatică necesară. Apoi totul a fost ca o morişcă; mă puneam la punct cu ceva tehnic, mă trezeam descoperită în alt punct - handicapul studentului care nu terminase un liceu de informatică. Când să mai ai timp de dizertaţii, de polemici filozofice?

Dacă nu ai un dar anume, profesia pe care o practici poate fi definită ca profesia din care îţi câştigi pâinea, bunăstarea sau cea care îţi asigură echilibrul zilnic. De ce mi-am ales profesia asta? Păi care profesie? Eu mi-am ales profesia de inginer şi am ajuns manager în formare profesională. Recunosc că am început cu IT, apoi cu ce s-a vândut. De ce mi-am ales profesia de inginer? Pentru că existau două tipuri de ingineri care stăteau la căldură: electronistul şi automatistul. De ce criteriul acesta? Sper că nu aţi uitat că a-ţi fi cald era important atunci(nota autorului: 1980-85 unii din anii cei mai răi ai comunismului). Într-un cuvânt, dacă nu ai un dar anume, profesia pe care o practici poate fi definită ca profesia din care îţi câştigi pâinea, bunăstarea sau cea care îţi asigură echilibrul zilnic. Dacă îţi câştigi viaţa din pictură sau din scris, salvezi vieţi, ai făcut invenţii, ai proiectat case de referinţă, ai regizat un film, etc..., da, atunci eşti o persoană pentru care visul din tinereţe despre profesia de vis coincide cu realitatea. În caz contrar, eşti un om normal, care practici profesia care îţi dă siguranţă şi, automat, liniştea zilnică, iar siguranţa aceasta îţi permite să trăieşti stări de bucurie cotidiană care compun acea fericire des întâlnită,
fericirea omului simplu. Fericirea omului care se bucură că se trezeşte dimineaţa şi vede o rază de soare, îi simte pe cei dragi alături, aşteaptă să-şi audă copiii, nepotii sau prietenii, ştie că are unde merge ca să se simtă util, se delectează cu un spectacol bun, citeşte o carte şi vibrează, nu a uitat să se bucure şi să zâmbească.”-Marie-Jeanne D. - România

Profesia, ca lungă istorie condusă de întâmplare

„De mică, ţelul meu a fost să trăiesc elegant, pentru mine asta e fericirea legată de profesie Franceza de pe vremea lui „Tita“ (nota autoarei - Aurel Tita, vestit profesor de limba franceză la Liceul Gh. Lazăr), mi-a fost piatră de temelie în ce a urmat … 18 ani în Belgia...

M-am apucat la 40 de ani să fac informatică – nu din pasiune, dar era singura activitate unde se căutau oameni. Cerinţele sunt aşa de mari, că sunt puţini care fac faţă (sunt oferte şi acum). La ce ar fi folosit dacă-mi făceam visul să fiu profesoară de sport (am făcut ping-pong de performanţă până acum doi ani) sau de muzică (cântam la pian)? Nu aş fi obţinut traiul elegant de care vă vorbeam. Deci părinţii, trebuie să-şi lase copii să facă ce le place, dar dacă cu acea profesie vor muri de foame, mai bine îi împiedică şi-i orientează ei către altceva, cât mai apropiat de ce le-ar place copiilor. Dacă îi lasă copilului o avere, atunci îi pot lăsa să ‘viseze’, dar dacă nu, trebuie să trăiască din profesie.“ Brighita P. - Belgia