Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Managerial Tools >> Outsourcing >> Stiri si comunicate

Zitec: experiența din outsourcing o folosim īn proiecte proprii

01 Iunie 2010



Dezvoltatorul software Zitec, furnizor de servicii outsourcing, s-a orientat în ultima perioadă spre dezvoltarea de produse proprii, folosind experiența acumulată în proiectele realizate pentru partenerii străini. Compania s-a specializat în personalizarea de aplicații, precum soluția CRM adaptată pentru filiala locală Mercedes Benz sau aplicația realizată pentru gigantul turismului Amadeus. Acum însă, Zitec a decis să-și facă cunoscută expertiza dezvoltând aplicații proprii, precum Hotel Peeps pentru Facebook sau Sharoid pentru Android.
Alex Lapusan Zitec"Sunt industrii și companii atipice, care nu pot utiliza o soluție software standard de la unul din marii jucători de pe piață", a declarat pentru MarketWatch Alexandru Lăpușan, director general Zitec. "Noi nu putem bate Ucraina sau India ca preț, dar putem să oferim o calitate mai bună și suntem transparenți, demonstrăm că orele de lucru alocate proiectului sunt chiar muncite", a explicat el.
Majoritate companiilor lucrează în continuare cu diverse tipuri de tabele Excel, din care se pot muta pe o soluție avansată extrem de dificil, din cauza cerințelor cu care s-au obișnuit. Totuși, se poate trece la o soluție CRM sau ERP adaptată situației, iar costurile nu sunt atât de mari ca în cazul apelării la un jucător de nivel internațional.
Zitec s-a specializat în câteva domenii, iar acum a selectat turismul și segmentul de video online ca principale domenii de activitate și expertiză. Experiența acumulată pe partea de outsourcing și dezvoltare, în paralel cu o relaxare a cererii pe partea de servicii datorită crizei economice, a făcut ca Zitec să se orienteze spre dezvoltarea unor aplicații proprii. "Am vrut să demonstrăm că se pot face și aceste inițiative ne-au aduse destule proiecte noi", a explicat Alexandru Lăpușan.
Hotel Peeps este o aplicație pentru Facebook care permite utilizatorilor să noteze anumite hoteluri pe care le vizitează și să împărtășească aceste experiențe cu prietenii din rețea. E mai ușor să găsești hoteluri interesante pentru destinațiile dorite, dar și să eviți deplasările ratate din cauza unor probleme la hotel. Soluția urmează să fie îmbunătățită pe parcurs, în prima fază se vor introduce destinații compatibile pentru cei din rețea și un whish-list, pentru ca prietenii să povestească unde ar vrea să meargă, a declarat Alexandru Lăpușa.
Sharoid, cea mai nouă aplicație Zitec, are de asemenea legătură cu Facebook, pentru că semnalează utilizatorilor din rețea aplicațiile descărcate și utilizate de unul dintre utilizatori pe telefonul său Android, din Market. Nu are deocamdată succesul Hotel Peeps. "Firmele vor să aibă aplicații pe Facebook sau pe Android, iar noi am demonstrat deja că le putem face", a explicat Lăpușan.
Compania Zitec a avut anul trecut afaceri de 900.000 de euro și este activă de șapte ani pe piața locală.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite