Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

2 ani de existenţă pentru SRB Software & Consulting

08 Iunie 2010



Înfiinţată în Timişoara, luna Mai 2008, compania SRB Software & Consulting, membră a SRB Group, aniversează doi ani. Pe piaţa informaţională locală, SRB Software & Consulting a debutat cu oferirea de consultanţă şi dezvoltare SAP, primele proiecte fiind de implementare şi dezvoltare a know – how – ului SAP în cadrul unor companii multinaţionale, din zona de vest a ţării.
La începutul anului 2010, SRB România devine partener QlikView, aplicație de Business Intelligence ce poate fi utilizată în cadrul oricărui tip de companie.
Am găsit o mare oportunitate când am luat hotărârea de înființare a firmei din România. Încă de la înființarea companiei în vara anului 2008, firma noastră a marcat reale succese în această nouă zonă economică a Europei. Anul 2009 a însemnat un an de mari încercări pentru compania noastră, dar aceste încercări s-au dovedit a fi reale succese pentru SRB România.Acest aspect este demonstrat de faptul că am obținut proiecte importante cu firme de prestigiu din România”, declară domnul Florentin Csergezan, Director General SRB Software & Consulting.


Produsele aflate în portofoliul firmei SRB Software & Consulting sunt: aplicaţia de tip ERP de la SAP, unul dintre liderii mondiali în domeniul software-ului de management al afacerilor, şi QlikView. „ Fie că vorbim de performanţă, accesibilitate, calitate sau preţ, produsul QlikView este extrem de fiabil, întrunind toate aceste criterii esenţiale pentru un Business Intelligence optim”, declară domnul Christoph Hammer, Director de Vânzări al SRB Software & Consulting.

În ceea ce priveşte soluţia SAP, domnul Florentin Csergezan subliniaza:„Soluţia SAP este caracterizată de valoare şi inovaţie, scenariile de afaceri fiind extrem de bine reprezentate prin utilizarea SAP-ului şi, totodată, având capacitatea de a reduce timpul, costurile şi riscul”.

SRB Software & Consulting aniversează 2 ani de existenţă în România printr-o prezentare a companiei în faţa membrilor Clubului German al oamenilor de afaceri. La acest eveniment vor participa numeroşi oameni de afaceri atât din străinătate, cât şi din mediul de afaceri local. Evenimentul va avea loc pe data de 10 Iunie 2010 şi va avea ca punct esenţial aniversarea celor 2 ani de existenţă în România a firmei SRB Software & Consulting.


Despre SRB Software & Consulting ( Timișoara )
Fondată în 2008, firma SRB Software & Consulting constituie una dintre cele mai importante companii de consultanţă SAP din România. Spectrul de consultanţă se extinde de la clasicul mySAP ERP şi până la produsele din cadrul mySAP Business Suite, anume Business Intelligence, Customer Relationship Management, Product Lifecycle Management, Supply Chain Management, Supplier Relationship Management, inclusiv tehnologia de bază SAP Netweaver. Modelul SRB Proiect - Măsuri acompaniază pe lângă implementarea noilor procese şi a noii tehnologii a informaţiei şi fiecare fază adiacentă schimbărilor care survin în întreprinderi în urma acestor implementări. Atât prin focalizarea consultanţei asupra unor domenii precum industria de fabricaţie, industria produselor metalurgice, a bunurilor de comerţ şi de consum, a produselor high-tech şi a domeniului transport & vamă, cât şi prin parteneriatul strâns cu SAP şi cu instituţii educaţionale importante, SRB Software & Consulting îşi va sprijini clienţii atât în prezent cât şi în viitor cu soluţii întotdeauna inovative.


Pentru mai multe informaţii accesaţi: www.srb-consulting.ro



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite