Industry Watch >> Educatie >> Stiri si comunicate

Viitorologii străini ne învaţă cum putem influenţa viitorul învăţământului

Alexandru Batali

09 Iunie 2010

Acesta este subiectul grupurilor româneşti de dezbateri şi sunt sigur că ele vor aduce şi soluţiile. Vorbim despre lucruri pe care trebuie să le decidă specialiştii locali, pe baza realităţii de aici. Nu am venit să vă spun care sunt problemele, sau cum să luaţi o decizie, ci pentru a discuta procesul stabilirii unei strategii. Unul dintre paşi este selectarea criteriilor urmărite. Personal mă raportez la criterii precum: eficienţă, rezultate vizibile, durată, costuri rezonabile, buget necesar, opoziţia întâmpinată. Sunt aici să-i sprijin pe specialiştii români să ia o decizie, la nivel teoretic. Prezint o „hartă” generală a învăţământului universitar (cu studenţi, facultăţi, mediu de afaceri şi relaţiile specifice) în general, dar nu pot lua eu deciziile locale. Sper că specialiştii români vor utiliza criterii sănătoase în formularea politicilor adoptate.

Sunt oamenii implicaţi un factor important în succesul unei strategii sau strategia bine făcută este totul?

Este foarte greu să prezici viitorul când este vorba despre oameni. În ştiinţele exacte se poate
prezice destul de uşor, prin calcule şi argumente logice. Dar oamenii sunt imprevizibili. Iar învăţământul este un sistem dependent de oameni, care formează viitorul. Există lucruri care se schimbă foarte greu în timp: limba, cultura, regulile sociale. Restul pot fi doar scenarii posibile, care nu pot fi garantate ca realitate viitoare. Acestea se împart în scenarii influenţate din exterior, din afara ţării, care nu pot fi prevăzute şi scenarii create de noi înşine, prin propriile alegeri. Astfel, deşi nu putem controla viitorul (cu prea multe variabile), el poate fi influenţat într-o direcţie sau alta prin crearea de politici şi aplicarea lor în anumite domenii, cu ajutorul celor mai buni oameni.

Ce ne puteţi spune despre teoriile referitoare la schimbarea prin criză?

Societatea nu doreşte altceva până nu apare o criză, deşi liderii ar putea modifica sistemul
oricând. Fiecare problemă formează însă un cadru unic, ce trebuie rezolvat prin crearea unei soluţii specifice. Există mai multe sisteme teoretice de a crea schimbare, dar fiecare caz în parte cere adaptări. Reţeta potrivită este propria cale, sistemele având elemente unice. Uneori ne inspirăm, dar totul trebuie adaptat. În sistemele dictatoriale planurile de acest gen se implementează rapid, cu mari riscuri asumate, uneori rezultatele dezastruoase ducând la revoluţii. Comparativ, în sistemele democratice mergem pas cu pas, oamenii nu fac greşeli prea mari şi sunt mai reticenţi la risc.

Aţi prezentat modelul Huston, un model de succes pentru învăţământul universitar. În ce măsură acesta poate fi aplicat în România?

Întotdeauna încerc să identific variabilele principale din fiecare sistem. Modelul Huston nu este doar pentru SUA şi nu este magic. În general, a fi creativ şi inteligent înseamnă să obţii un rezultat mai bun cu resurse mai puţine decât cele folosite de cei de la care ai preluat sistemul. Trebuie întâi să vreţi să schimbaţi sistemul actual şi apoi vă puteţi ghida şi după experienţa altora. Doar că o copie exactă nu va funcţiona niciodată. Strategia finală va fi o combinaţie între modelul de succes preluat şi adaptarea acestuia la situaţia locală. Este bine să ne inspirăm din succesul altora, dar trebuie să găsim totdeauna propriul sistem. Nu există în lume model care să fi mers copiat total, fără să fie adaptat la noul sitem.

Este binecunoscută relaţia dintre alocarea fondurilor şi rezultate, dintre input si output. În ce măsură politicile publice pentru învăţământul superior se vor putea împlini, în condiţiile în care România este penultima ţară din Europa în ceea ce priveşte finanţarea educaţiei?

Ca o garanţie a rezultatelor pozitive, orice set de politici trebuie să includă şi resursele necesare pentru schimbare. Fiind inteligent şi productiv nu mai cheltui cât alţii, dar nu poţi avea o strategie de succes gratis. Deşi nu am văzut politici de succes aplicate fără costuri, nu există o relaţie fixă între banii disponibili şi rezultatele finale. Unde alţii au investit 1 miliard de euro, poţi avea aceleaşi rezultatate şi cu 100 de mii. Condiţia este o politică inteligent făcută şi cât de mult reuşeşti să îndeplineşti cu resursele disponibile. La construcţia unui drum ai o idee destul de clară despre tarifele practicate în lume. Când vorbim însă despre formarea de noi politici, nu poţi estima niciodată nişte costuri fixe, care să şi corespundă cu cele reale, din final.

Pornind de la elementele pe care le aveţi în prezent, cum va arăta, dintr-o perspectiva optimista,universitatea românească în 2025 ?