Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Comunicatii >> Stiri si comunicate

Axigen schimbă modelul de licențiere

09 Iunie 2010



Gecad Technologies, producătorul soluţiilor profesionale de mesagerie electronică Axigen, a lansat astăzi noua versiune comercială 7.4 a platformei integrate de email, calendar şi colaborare. Pe lângă un nivel superior de performanţă şi securitate, Axigen 7.4 vine şi cu o nouă schemă de licenţiere, mult simplificată, care încurajează utilizarea acestui set de soluţii de mesagerie în companiile de toate dimensiunile. Astfel, prin noua schemă de licenţiere, la un număr de căsuţe de mail pentru care cumpără drepturile de utilizare a Axigen, se oferă de până la 10 ori mai multe căsuţe gratuite. Noile soluţii Axigen oferă stabilitate şi o eficienţă sporită la nivel de costuri, exact elementele de care afacerile au nevoie în prezent. Axigen 7.4 permite firmelor de toate categoriile şi dimensiunile, dar în mod egal şi furnizorilor de servicii (Service Providers), să îşi sporească veniturile, facilitând creşterile organice şi extinderea naturală a bazei de utilizatori prin funcţionalităţi avansate de mesagerie, iar acum şi printr-un mod de licenţiere mult simplificat.
Echipa Axigen
"Am reuşit să aducem în noua versiune Axigen 7.4 tot ceea ce clienţii noştri şi-au dorit: o platformă de mesagerie puternică şi totuşi flexibilă şi un model de licenţiere mai accesibil", spune Gabriela Mechea, CEO la Gecad Technologies/Axigen. "Noul model de business pe care l-am creat permite clienţilor noştri dezvoltarea propriilor afaceri chiar şi in această perioadă de recesiune", a adăugat ea. Una dintre primele platforme de mesagerie electronică din lume, potrivit The Radicati Group, Axigen se concentrează puternic pe îndeplinirea nevoilor de business ale companiilor de toate mărimile, fie direct, fie prin intermediul furnizorilor de servicii care operează după modelul Software as a Service (SaaS). Câştigător al premiului de excelenţă ServerWatch 2007 la categoria servere de comunicaţii, Axigen a devenit soluţia de mesagerie preferată pentru un număt tot mai mare de companii din întreaga lume, de la furnizori de servicii Internet şi de hosting, până la corporaţii de mari dimensiuni.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite