Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Sanatate >> Stiri si comunicate

Divizia de servicii medicale a A&D Pharma, gestionata cu o solutie TotalSoft

10 Iunie 2010



Anima Specialty Medical Services, divizia prin care A&D Pharma dezvoltă o reţea de servicii şi facilităţi medicale destinate clienţilor corporate precum şi pacienţilor individuali, a încheiat un parteneriat cu TotalSoft, parte a grupului Global Finance. Prin acest parteneriat, producatorul de software implementează aplicaţiile Charisma Enterprise şi Charisma Medical Software care compun o soluţie software integrată menită să răspundă necesităţilor reţelei de clinici Anima din punct de vedere informatic şi al gestiunii datelor.


Proiectul a demarat în luna februarie 2010 cu o fază de analiză a specificaţiei în urma căreia s-a realizat o planificare exactă a întregii implementări.


“Prin acest parteneriat, clinicile Anima vor avea un avantaj competitiv net, atât din punctul de vedere al eficienţei activităţilor de business, cât şi din punctul de vedere al facilităţilor pe care suntem capabili să le oferim pacienţilor noştri. Sistemului integrat permite controlul şi analiza costurilor, asigurându-ne astfel că ne folosim eficient resursele în beneficiul clienţilor. Totodată, fiecare pacient va avea acces rapid la toate informaţiile de care are nevoie – sistem rapid de programări, fişă medicală, programare online etc. Suntem încântaţi că avem alături de noi, încă de la începutul proiectului, un partener puternic şi de încredere, cum este TotalSoft. ” spune Robert Popescu, CEO A&D Pharma.


Concret, în urma implementării soluţiilor TotalSoft, Anima beneficiază de un sistem informatic care integrează într-o singură bază de date atât activitatea financiar-contabila, cât şi cea medicală. Printre cele mai necesare date, pe care sistemul le oferă utilizatorilor, se numără informaţiile privind fişa electronică a pacientului, programările relizate în recepţie sau prin call center, analizele de laborator sau dosarul electronic al pacientului. Unicitatea soluţiei constă în faptul că, toate aceste module sunt integrate cu partea financiar-contabila din Charisma Enterprise, asigurându-se astfel trasabilitatea datelor şi posibilitatea realizării analizelor financiare pe unităţi medicale.


În prezent sunt operaţionale clinicile Anima Titan şi Anima Victoriei urmând ca în perioada următoare să fie inaugurată clinica Anima Pantelimon. Până la sfârşitul anului 2010 reţeaua Anima va avea cel puţin 4 unităţi, urmând ca în 2 ani clinicile Anima să fie la 10 minute distanţă de casa sau locul de muncă al pacienţilor.


Colaborarea dintre TotalSoft şi grupul farmaceutic A&D Pharma a început încă din anul 2000 când Sensiblu, cea mai mare retea de farmacii din Romania, avand azi 225 de unitati, a implementat cu suportul TotalSoft un software pentru activitatea de retail farmaceutic, care a fost apoi integrat cu modulele financiare ale Charisma Enterprise.


În 2008, TotalSoft a implementat ERP-ul Charisma la Mediplus, întregind astfel suita de aplicaţii de business folosită de A&D Pharma. Mediplus îşi gestionează activitatea cu o infrastructură software construită pe verticala de pharma dezvoltată de TotalSoft. Această verticală include sisteme pentru managementul farmaciilor, pentru activitatea de distribuţie a produselor farmaceutice, ERP (integrarea tuturor resurselor din companie), SFA (automatizarea forţei de vânzări), WMS (managementul depozitului), BI (rapoarte şi analize) etc.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite