Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Harta hotspoturilor MCSI – unele zone, încă reci

24 Iunie 2010



Anul trecut, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor (MCSI) a demarat un proiect de instalare a peste 300 de hotspoturi pe întreg teritoriul ţării. Parte a strategiei ministerului de extindere a gradului de acces la serviciile de bandă largă, proiectul, deşi bine intenţionat, nu a beneficiat de reacţii pozitive din partea unor utilizatori şi s-a împiedicat de obstacole precum nefuncţionarea serviciilor de internet.

În graba de a-şi îndeplini obiectivele, ministerul nu a mai verificat dacă toate punctele de acces la internet funcţionează aşa cum trebuie. În plus, deşi pe hârtie măcar un hotspot ar fi trebuit instalat în spaţii deschise, gen pieţe publice sau parcuri, există oraşe în care toate hotspoturile se află în spaţii închise. Mai mult decât atât, spaţiile închise folosesc hotspotul MCSI ca backup la propriul serviciu de internet. Este cazul municipiului Zalău, unde au fost instalate patru hospoturi, toate în spaţii închise – Liceul Avram Iancu, Liceul Pedagogic „Gh. Şincai”, Colegiul Naţional „Silvania”, Grup Şcolar „Voievod Gelu”. Conform Violetei Conde, şef Biroul Tehnologia Informaţiei, din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, distanţa maximă de la care poate fi accesat internetul wireless în aceste spaţii este 10 metri.


„Noi nu am optat (n.r. pentru instalarea unor hotspoturi în spaţii închise), am fost puşi în faţa faptului împlinit”, mai spune Violeta Conde.


Am rugat un prieten care locuieşte în Zalău să facă nişte verificări şi am aflat că se depistează existenţa reţelei wireless cu denumirea „HG520b”, dar numai la 10 m distanţă de router. Reţeaua este parolată, iar parola este ştiută doar de către o persoană, care are biroul în încăperea cu router-ul. Prietenul meu a aflat userul şi parola, după care s-a conectat la internet. Navigarea pe internet este bună, dar doar pe o rază de 10 m. Persoana care i-a dat parola nu a fost instruită deloc în legătură cu acest hotspot, nu ştia că este public şi, prin urmare, nu a dat parola nimănui. Mai existau două reţele wireless proprii care erau securizate, prin urmare a instala un hotspot de acest tip nu era necesar decât dacă acoperea într-adevăr o zonă publică mare, aşa cum s-a discutat iniţial în proiectul ministerului.


Revista Market Watch a trimis întrebări tuturor primăriilor care au instalat deja hotspoturi, însă am primit numai câteva răspunsuri.


Alte hotspoturi „închise”

La solicitarea MCSI, Primăria Galaţi a stabilit amplasamentele celor patru hotspot-uri, în sedii ale direcţiilor primăriei, pentru ca astfel să poată fi suportate de municipalitate costurile energiei electrice. Primele trei hotspoturi publice vor fi amplasate la sediul central al Primăriei Galaţi, la Centrul de Informare a Cetăţeanului, de pe strada Fraternităţii – Blocul Şoim şi la Direcţia de Fiscalitate a primăriei. Al patrulea hotspot va fi instalat la sediul Administraţiei Pieţelor Agroalimentare din zona Pieţei Centrale. „De principiu ne-am gândit să instalăm aparatura în sediul Administraţiei Pieţelor. Aşa, cercul de 500 de metri în care va fi internet wireless se va extinde către strada Brăilei şi zona străzii Traian ”, a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.


În zona razei de 500 de metri din jurul celor patru hotspot-uri publice din Galaţi se află corpul central al Universităţii „Dunărea de Jos“, cu peste 16.000 de studenţi, toate sediile administraţiei locale, respectiv primăria, consiliul judeţean şi prefectura, sediile mai multor instituţii publice, cartierele Centru, Mazepa 1, cartierul „Parfumul Teilor” şi cel din zona Pieţei Centrale Traian, parcurile „Mihai Eminescu” şi „Spicu”, precum şi cea mai importantă zonă de agrement din Galaţi, esplanada „Falezei Dunării”.


Ţinta MCSI în 2010: 300 de hotspoturi

MCSI a instalat anul trecut 211 hotspoturi în 34 de judeţe, ministrul Gabriel Sandu propunându-şi pentru 2010 instalarea a 300 de astfel de puncte în toate judeţele ţării.


Există şi primării, cum este cazul Oradei, care şi-au ales singure furnizorul care va oferi servicii de internet wireless, fără să mai încheie parteneriate cu MCSI.


Municipalitatea Oradea a încheiat la sfârşitul lunii mai o convenţie cu grupul RCS&RDS, pentru instalarea unor puncte de acces la internet pe malurile Crişului Repede, între Parcul Brătianu şi Podul Densuşianu.


„Imediat ce vor demara lucrările de introducere a internetului în aceste zone, municipalitatea va trece la introducerea iluminatului public şi la montarea mobilierului urban”, a spus primarul Ilie Bolojan.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite