Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Utilitati >> Stiri si comunicate

Cursuri de CAD la Hidroelectrica

29 Iunie 2010



Inginerii topografi de la Hidroelectrica Bistriţa au participat în luna iunie la cursul de instruire organizat de MaxCAD pentru a utiliza corespunzător aplicaţia AutoCAD Civil 3D 2010 şi a beneficia de toate facilităţile specifice topografiei oferite de aceasta. Cursul s-a desfăşurat în centrul ROCADA, Centru Autorizat Autodesk (ATC) şi a fost susţinut de expertul MaxCAD pentru proiectare în infrastructură, Nicoleta Scarlat.


AutoCAD Civil 3D„Într-o perioadă de incertitudine, când au loc schimbări dinamice, inginerii proiectanţi au nevoie de cursuri de instruire care să le permită într-un timp scurt acumularea cunoştintelor necesare pentru a utiliza aplicaţia AutoCAD Civil 3D la capacitate maximă şi pentru a creşte productivitatea şi calitatea procesului de proiectare”, a declarat Nicoleta Scarlat, instructor autorizat Autodesk pentru aplicaţiile de proiectare în infrastructură. „Cursul organizat de MaxCAD pentru aplicaţia AutoCAD Civil 3D, la care am participat alături de colegii mei, reprezintă un beneficiu real dobândit de compania noastră în procesul de urmărire a comportării construcţiilor şi lucrările de topografie. Pe parcursul celor 3 zile de curs am descoperit utilitatea şi eficienţa aplicaţiei software Civil 3D, beneficiind atât de profesionalismul şi de implicarea instructorului, cât şi de răspunsuri clare la întrebările noastre referitoare la anumite situaţii concrete, întâmpinate în timpul utilizării acestui program în cadrul propriilor lucrări de topogafie”, a declarat Vasile Berilă, şef serviciul Patrimoniu - Hidroelectrica SH „Bistriţa” Piatra Neamţ.


Sucursala Hidrocentrale Bistriţa - Piatra Neamţ: peste 100 km2 suprafaţă teren în administrare, 23 de amenajări hidroenergetice, 18 centrale hidroelectrice şi 31 microhidrocentrale, situate în judeţele Neamţ, Bacău, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Vrancea, 13 baraje, 16,70 km de aducţiuni în galerii, 83,7 km de canale de aducţiune şi canale de fugă, 86,3 km de diguri, 2 amenajări hidroenergetice în construcţie, 631,6 MW putere totală instalată, peste 1000 miliarde MWh produşi.


MaxCAD a instruit în cadrul centrului ROCADA din Bucureşti peste 800 de proiectanţi în aplicaţii specifice de infrastructură: AutoCAD Civil 3D, ARD, Canalis şi Hydra.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite