Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

S&T România promovează tehnologia Vblock în România

05 Iulie 2010



„Trăim într-o lume în care nu există decât o singură constantă: schimbarea continuă. Viteza schimbărilor crește gradul de complexitate al provocărilor la care sunt supuse companiile și organizațiile. La momentul actual, un răspuns eficient la toate aceste noi cerințe nu mai poate fi dat fără aportul tehnologiei informaționale“, iar Cloud Computing reprezintă o soluție optimă pentru numeroase probleme cu care se confruntă companiile – a arătat Bogdan Cocora, general manager S&T România (foto), în debutul evenimentului dedicat prezentării soluțiilor și competențelor pe care subsidiara grupului S&T le deține pe această tehnologie.
Bogdan Cocora, general manager S&T Romania
Chiar dacă, potrivit prezentării susținute de Felix Enescu, executive partner Gartner, Cloud Computing este o tehnologie încă nouă, care, din punct de vedere al evoluției, se află în zona de vârf a așteptărilor („Peak of Inflated Expectation“, etapă care va fi urmată, inerent, de un trend descendent – „Through of Disillusionment“ –, pentru ca apoi să revină pe o creștere mai temperată conform „Hype Cycle for Cloud Computing“ realizat de Gartner), „Norul“ este cotat de către analiști ca unul dintre principalele concepte pe care se va focusa industria IT în următorii ani. Și care va schimba sensibil modelul de business, atât la nivelul furnizorilor de servicii și al producătorilor de tehnologie, cât și al clienților. Va fi însă o evoluție lentă, în timp, așa cum au subliniat și Călin Poenaru, presales director Cisco Systems România, și Radu Rădoi, territory manager România, Bulgaria și Molodova VMware, un ritm firesc având în vedere transformările pe care trebuie să le parcurgă atât la nivel tehnologic, cât și ca mentalitate, o companie care dorește să beneficieze din plin de avantajele promise de Cloud Computing.


Evenimentul realizat de S&T România a reunit reprezentanții principalilor parteneri ai companiei pe zona Cloud, respectiv VMware, EMC și Cisco, o reunire deloc întâmplătoare, având în vedere că aceste trei companii au creat la sfârșitul anului trecut o coaliție (Acadia) dedicată promovării conceptului de de Virtual Computing Environment (acronimul VCE reprezentând și inițialele fondatorilor). O alianță care, dincolo de promovarea tehnologiilor de virtualizare și Cloud, a lansat deja pe piață o ofertă concretă, respectiv trei produse dedicate reuite sub denumirea Vblock Infrastructure Packages. Prin intermediul acesteia, VCE pune la dispoziția clienților o abordare simplificată și optimizată a strategiilor IT aferente conceptului Private Cloud. Concret, soluțiile Vblock Infrastructure sunt pe deplin integrate, pre-testate și validate și sunt concepute ca pachete de infrastructură „ready-to-go/ready-to-grow“, care combină soluții best-in-class de virtualizare, stocare, securitate, network și computing, precum şi tehnologii de management, ale celor trei jucători din alianță. Toate cele trei configurații Vblock prezintă avantajul de a fi scalabile, putând fi extinse și/sau upgradate ușor, dar, dincolo de simplificarea și ușurința în utilizare, de beneficiul pre-testării și integrării garantate, a conformității cu ultimele standarde de securitate (ISO 27001), conform experiențelor cumulate de early-adopters ai acestei tehnologii din zona Data Center-elor, infrastructura Vblock oferă posibilitatea reducerii cu 40% costurilor de operare și management. La obținerea acestor rezultate optime contribuie și lansarea pe piață de către EMC a Ionix Unified Infrastructure Manager, o soluție de management centralizat, integrată, dedicată pentru infrastructura Vblock și cu un larg spectru de compatibilitate, care a fost prezentată în cadrul evenimentul de către Cristian Șerban, Ionix sales manager South East Europe, EMC România. Portofoliu EMC de soluții dedicate mediilor virtuale a fost detaliat de Puiu Leontescu, technical consultant manager EMC România.


Rolul S&T în cadrul promovării acestei oferte, atât la nivel local, cât și regional, este unul foarte important, ținând cont de nivelul ridicat al competențelor deținute de grup în ce privește tehnologiile Cisco, EMC și VMware. De altfel, după cum a arătat și Mihai Săndoiu, IT security consultant S&T România, grupul are deja în portofoliu un „succes story“ în acest domeniu, ca urmare a unei implementări realizate în Ungaria. De altfel, pentru a-și edifica clienții asupra ofertei VCE, S&T România pune la dispoziția acestora, la sediul companiei, un server Vblock pe care pot fi testate diverse scenarii de lucru, un pas important în aducerea tehnlogiei Cloud mai aproape de pământ. (R.G.)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite