Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

TotalSoft şi SATORP, parteneri īn construcţia uneia dintre cele mai mari rafinării din lume, īn Arabia Saudită

25 Iulie 2010




Bogdănel Budeanu, Primavera Director, TotalSoft



TotalSoft, partener Oracle certificat pentru vânzare, implementare, training, consultanţă şi suport tehnic pentru soluţia de project management Primavera, a semnat un contract cu SAUDI ARAMCO TOTAL Refining and Petrochemical Company (SATORP) din Arabia Saudită, pentru vânzarea sistemului Primavera.

Licenţele Primavera, instalate de către TotalSoft în cursul lunii iunie, au marcat şi prima vânzare de software de project management realizată de o firmă românească în Peninsula Arabă, urmând a fi utilizate la construcţia uneia dintre cele mai mari rafinării din lume - „JUBAIL REFINERY“. Proiectul JUBAIL presupune o investiţie totală în valoare de 9,6 miliarde USD, considerat cel mai mare proiect din lume în momentul de faţă, şi de o mare importanţă strategică, atât pentru Saudi Aramco, cât şi pentru Regatul Arabiei Saudite, fiind cea mai mare rafinărie din Orientul Mijlociu.


„Când vorbim despre Primavera, vorbim, de fapt, despre proiecte şi toate aspectele pe care le implică un proiect. Când vorbim despre megastructuri, vorbim despre proiecte ce se desfăşoară cu preponderenţă în Orientul Mijlociu unde întotdeauna a existat o deschidere către nou, modern, măreţ, iar măreţ la ora actuală înseamnă „Jubail Project“, proiect ce nu putea fi derulat/gestionat decât cu un instrument foarte puternic de management de proiect”, susţine dl. Daniel Florescu, Planning Engineer, SATORP.


La finalizarea sa, prevăzută pentru anul 2013, noua rafinărie va fi una dintre cele mai avansate la nivel mondial, având planificată o producţie de 400.000 de barili/zi.


Utilizarea sistemului de project management Primavera va asigura platforma software necesară gestionării corecte a resurselor umane (30.000 de muncitori), financiare (materialele, construcţia şi echipamentul vor costa aproximativ 5,5 miliarde de dolari) şi materiale (1 milion metri cubi ciment, 4.250 echipamente, 30,000 tone structură metalică, 100.000 tone conducte - 7.000 km).


Aportul TotalSoft în cadrul acestui proiect va continua şi în cea de-a doua jumătate a anului, atât prin extinderea numărului de licenţe şi a suportului tehnic, cât şi prin oferirea de noi soluţii pentru gestionarea proiectelor.


„Am apelat la TotalSoft pentru furnizarea soluţiei de management de proiect, soluţie care a acoperit atât numărul de utilizatori aflaţi în sucursalele noastre din toată lumea, cât şi nevoia de suport tehnic oferit de TotalSoft 24/24 ore. Având în vedere că sucursalele noastre din toată lumea funcţionează după fusuri orare diferite, suportul tehnic a fost o condiţie esenţială în alegerea partenerului“, a mai spus dl Florescu.


TotalSoft deţine o vastă experienţă în industria petrolieră românească, începută în anul 2001, prin implementarea Primavera la Rompetrol pentru derularea reviziei Rafinăriei Petromidia. Până în prezent, Rompetrol a realizat, sub consultanţa TotalSoft, 2 revizii ale acestei rafinării - în perioada 2001–2005.


De asemenea, reviziile rafinăriilor Arpechim Piteşti (2006-2007) şi Petrotel Lukoil Ploieşti (anul 2004) s-au realizat sub consultanţa TotalSoft, aceasta fiind singura firmă de software din România ce deţine competenţe şi experienţă în planificarea şi urmărirea unui proces extrem de complex, cu implicaţii financiare deosebite, cum este cel al reviziei unei rafinării.


“Intenţionăm să extindem prezenţa noastră în domeniul oil&gas deoarce deţinem o expertiză de necontestat, obţinută atât în urma implementărilor şi integrărilor complexe între sistemul Primavera şi diverse platforme software de business, dar şi datorită serviciilor de consultanţă pe care le-am acordat în multe proiecte de anvergură. Anul acesta vom acorda, pentru a doua oară, consultanţa companiei Lukoil care va derula cel mai mare proiect de modernizare a unei rafinării din România”, susţine dl Bogdănel Budeanu, Primavera Director, TotalSoft (foto).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite