Revista >> Iulie-August 2010 [Nr. 127] >> Administratie publica

Avem nevoie de lideri în administraţia publică?

Luiza Sandu

25 Iulie 2010

Una dintre problemele cel mai des amintite în ceea ce priveşte succesele sau insuccesele sectorului public şi privat se referă la leadership. Probabil că una dintre cele mai des invocate explicaţii pentru dezastrul economic, politic sau administrativ se referă la lipsa leadership-ului. Avem lideri sau manageri în administraţia publică din România? Sau, dacă nu avem lideri, avem, măcar, manageri?

Călin Hinţea, lect. univ. dr., Departamentul de Administraţie Publică, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca vorbeşte în lucrarea sa „Leadership şi procese de luare a deciziilor în administraţia publică” de faptul că, în ceea ce priveşte statutul liderilor în cadrul organizaţiilor publice, avem de-a face cu un set consistent de mituri: actul decizional este raţional, liderii controlează toate aspectele vieţii organizaţionale, elaborează strategii coerente, se ocupă de toate problemele apărute, beneficiază de sisteme de informaţie computerizată complexe şi eficiente şi de consilieri competenţi etc.

În realitate, mai scrie Călin Hinţea, problema conducerii organizaţiilor publice nu se situează în acest context ordonat şi previzibil. Caracteristicile leadership-ului în administraţia publică sunt mult mai prozaice: deciziile sunt de multe ori reactive, bazate pe intuiţie şi experienţă, sarcinile de amănunt aglomerează până la refuz agenda şi trec pe planul secund luarea deciziilor strategice, iar munca managerului tinde a fi mult mai puţin legată de elemente de raţionalitate, predictibilitate şi control deplin.

Avem nevoie de lideri sau de manageri în administraţia publică?

Prof. univ. dr. Marius Profiroiu, şeful Catedrei de Administraţie şi Management Public, Facultatea de Management, ASE, crede că avem nevoie, în primul rând, de manageri în administraţia publică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să formăm şi lideri.

„Până în prezent s-au confundat cele două noţiuni de lider şi de manager. Am avut în administraţia publică mai mult lideri politici, ceea ce nu este normal. Noi avem nevoie de manageri care să gestioneze în mod eficient lucrurile în administraţia publică. Din punctul meu de vedere, la ora actuală în România nu avem cu adevărat nici manageri, nici lideri în administraţia publică. Am încercat, la un moment dat, să construim un corp de manageri publici pentru administraţia publică, dar, din păcate, rezultatele nu sunt cele aşteptate, în sensul că foarte puţini dintre ei au devenit cu adevărat lideri în administraţia publică. Ei se află în continuare în diverse ministere, dar din păcate nu sunt folosiţi la adevărata lor valoare – e vorba de acei manageri publici creaţi prin proiecte europene începând din 2003”, precizează Marius Profiroiu.

Dacă în sectorul privat obiectivul principal este obţinerea profitului, în sectorul public obiectivul este satisfacerea intereselor generale şi atunci tipul de leadership diferă, pentru că şi instrumentele diferă. Dacă în sectorul privat instrumentele manageriale se pot aplica, deoarece există o autonomie decizională şi financiară, în sectorul public apar variabilele politice, variabilele economice – lipsa resurselor –, variabilele legate de motivaţie – lipsa de motivaţie –, de aceea este mai greu să vorbeşti de un adevărat leadership în administraţia publică.

„Eu cred că România este încă într-o fază pre-birocratică, dacă mă pot exprima aşa. Încă nu avem structuri birocratice care să funcţioneze în sensul stimulării leadershipului. Nici în Occident nu putem vorbi cu adevărat de leadership în administraţia publică, chiar dacă vorbim de public management. Unii cred că e foarte uşor de transferat leadership-ul din sectorul privat în sectorul public. Nu e suficient să ai în spate o experienţă de business în sectorul privat, ci mai degrabă trebuie să ai o experienţă cum să construieşti, cum să creezi echipe şi cum să menţii echipele să atingă obiectivele de interes general. În România lipsesc aceste echipe. Unii care au avut succes în privat consideră că pot avea succes şi în public la fel, dar uită un singur lucru: diferă obiectivul şi atunci confuzia vine de la sine înţeles”, adaugă Marius Profiroiu.

Situaţia la nivelul UE

În România, acestui domeniu nu i-a fost acordată prioritatea necesară, însă acest lucru nu înseamnă că celelalte state UE vecine stau mai bine. Un studiu din 2009 realizat de Sigma – o iniţiativă comună a UE şi OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) – privind starea funcţiei publice în opt din cele zece ţări care au aderat la UE în 2004, mai puţin Cipru şi Malta, a arătat foarte clar că aceste ţări sunt în regres. „Reformele din administraţia publică sunt în regres în toate statele noi membre ale UE. În toate ţările asistăm la o politizare excesivă a administraţiei publice, la demotivarea corpului de funcţionari publici şi la sporirea neîncrederii în administraţie”, menţionează Marius Profiroiu. Şeful Catedrei de Administraţie şi Management Public e convins că sunt ministere unde avem oameni performanţi, dar nu putem vorbi de un sistem care se bazează cu adevărat pe leadership.

„Sunt insule de excelenţă, nu putem să negăm acest lucru, la nivelul Consiliilor Judeţene, la nivelul unor primării, la nivelul unor ministere, la Ministerul Dezvoltării Regionale, de exemplu, pentru că acest minister s-a desprins din fostul Minister al Integrării Europene, unde oamenii au beneficiat de foarte multe programe de training, chiar la Ministerul de Finanţe, la direcţiile care s-au ocupat de programele de pre-aderare, la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Sunt ministere în România care au dovedit că au capacitatea de a gestiona bine activităţile, dar insuficient din punctul meu de vedere. A vorbi de un stat modern, eficient, cu manageri publici profesionişti, putem vorbi la facultate, în teorie, dar în practică, nu cred”, consideră Mariu Profiroiu.
Faptul că România a înţeles că are nevoie de descentralizare este un lucru bun, dar nu este suficient, pentru că leadership-ul are nevoie de marje de manevră, de resurse financiare şi de autonomie decizională. Abia atunci putem vorbi de leadership.
„O persoană devine cu adevărat lider prin profesionalism şi prin recunoaşterea meritelor sale de către cei cu care lucrează. În România avem nevoie de acei oameni care să impună respect prin ceea ce au făcut în viaţa lor, prin profesionalism, prin integritate şi prin capacitatea de a da încredere sistemului. Când ai oameni din aceştia mergi mai departe. Când nu ai, vorbeşti de leadership, dar fără să-l aplici”, mai spune Marius Profiroiu.

În orice instituţii ale sistemului administrativ vom întâlni o varietate de lideri formali, care se bucură de autoritate în virtutea tradiţiei birocratice definite de Weber, mai spune Călin Hinţea. Teoretic, ei îşi ocupă poziţiile datorită competenţelor demonstrate, promovează un proces de decizie raţional şi respectă cadrul legal de acţiune. Dincolo de aceste poziţii formale (care nu se încadrează atât de strâns în regulile teoretice), există o multitudine de lideri informali care exercită o influenţă variabilă, dar inevitabilă. Multe instituţii administrative au constatat din experienţa proprie că, paradoxal, un efort de control total al activităţilor organizaţiei prin intermediul reţelelor formale şi neglijarea aspectelor ce se plasau în afara acestora conduce în mod automat la dezvoltarea unor reţele informale extrem de puternice (nu putem exclude de aici posibilitatea contopirii celor două nivele prin apariţia unor lideri formali dotaţi cu carismă sau abilităţi de comunicare informală deosebite). Conştientizarea acestor realităţi şi folosirea relaţiilor informale de către nivelul managerial poate evita ajungerea la situaţia cea mai nefericită reprezentată de existenţa a două reţele – formală şi informală, ce urmăresc obiective diferite şi care poate afecta în mod determinant activitatea organizaţiei.

„Cred că România trebuie să revină la o scară a valorilor. Este adevărat că după 1990 această scară a valorilor s-a întors întrucâtva, dar eu am totuşi o doză de optimism, pentru că mă ocup de studenţi. Încă există un procent, de 10-15% oameni care mai cred în interesul general, în dorinţa de a face bine comunităţii şi asta îmi dă speranţe că într-adevăr există un nucleu care trebuie sprijinit la un moment dat să poată să devină manageri sau chiar lideri în administraţia publică. Însă acest lucru
depinde foarte mult de cei care conduc la un moment dat societatea”, spune Marius Profiroiu.