Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> ERP >> Stiri si comunicate

Microsoft ofera bonusuri partenerilor care genereaza lead-uri pe ERP si CRM

26 August 2010




Microsoft Dynamics Lead Referral este singurul program derulat pe piata locala de IT prin care partenerii unui jucator global primesc bonusuri pentru generarea de lead-uri. Programul recompensează partenerii Microsoft pentru semnalarea unor potențiale proiecte de tip ERP sau CRM către Microsoft cu 5 % din valoarea licențelor Dynamics achizitionate în proiectul respectiv. Calificarea si alocarea leadurilor se face de catre Microsoft pe baza unor criterii standard. Leadurile astfel calificate vor fi distribuite partenerilor in functie de resursele si competentele necesare pentru realizarea proiectului, de specializarea pe industrii si proximitatea fata de client. Comisionul este de 5% din contravaloarea licentelor Dynamics incasata de Microsoft.



Astfel, partenerii Microsoft cu expertiză în implementarea proiectelor Dynamics pot intra în legătură cu aceste companii interesate de implementări ERP/CRM și își pot oferi competențele pentru realizarea acestor proiecte. Programul răspunde totodata și nevoilor pieței, oferind companiilor locale posibilitatea unei oferte diversificate și alegerea soluției de gestiune care răspunde cel mai bine nevoilor lor. Ioana Pană, Business Solution Lead, Microsoft România: ” Rețeaua de parteneri Microsoft este una exterm de puternică și diversă, având o arie largă de competențe și o foarte bună acoperire a pieței. Ne bucură foarte mult lansarea acestui program în România pentru că permite partenerilor Microsoft specializați în soluții de business să adreseze mai eficient piața locală în beneficiul tuturor părților implicate.”


Florian Ivan, Partner Strategy Manager, Microsoft România : ‘’Printre beneficiile majore pe care Microsoft Partner Network le aduce partenerilor sunt și legăturile directe prin care partenerii își unesc forțele și competențele pentru a servi cât mai bine clienții. Nu numai că încurajăm această cooperare între parteneri, dar o și recompensăm iar Microsoft Dynamics Lead Referral este un foarte bun exemplu în acest sens. ‘’ Pentru a putea participa la programul Microsoft Dynamics Lead Referral o companie trebuie să fie membru Microsoft Partner Network (MPN); companiile care nu sunt încă membre pot deveni. În plus, pentru a beneficia de oportunitatea oferită de programul Microsoft Dynamics Lead Referral, partenerii trebuie să urmeze o serie de etape simple ce durează mai puțin de 10 minute:


• Semnarea unui acord pentru programul Microsoft Dynamics Lead Referral
• Introducerea unor informații corecte și relevante despre proiectul semnalat
• Proiectul trebuie să fie unul nou pentru Microsoft (dacă mai multe recomandări sunt introduse pentru același potențial proiect este luată în considerare prima recomandare)
• Dacă tranzacția are loc în 12 luni de la momentul introducerii recomandării în sistem, partenerul va fi recompensat cu 5% din valoarea licențelor Dynamics achiziționate de la Microsoft România.


Programul Microsoft Dynamics Lead Referral este o oportunitate pentru partenerii care nu au expertiză în soluțiile Dynamics și încurajează potențialii clienți să intre în contact cu experții din acest domeniu.


Mai multe informatii pe siteul oficial.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite