Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cine pe cine a mai cumpărat pe piaţa IT&C?

17 Septembrie 2010



Marile companii IT&C au început anul 2010 în forţă, anunţurile de achiziţii înmulţindu-se de la o lună la alta. Însă cea mai importantă ca valoare şi renume este achiziţia Intel a celui de-al doilea mare producător de soluţii de securitate informatică, după Symantec, McAfee. Războiul licitaţiilor dintre HP şi Dell pentru preluarea companiei 3Par, producător de sisteme de stocare a datelor pentru companii medii şi mari, a ţinut capul de afiş al presei IT în luna august.

Intel a plătit 7,68 miliarde de dolari pentru McAfee, care va deveni o subsidiară deţinută în întregime de Intel. De ce are nevoie Intel de această achiziţie?
De fiecare dată când vindem un microprocesor există o ocazie de a vinde şi securitate informatică”, a explicat Paul Otellini, CEO Intel.


Conform Intel, oferta actuală în domeniul securităţii informatice nu răspunde în mod adecvat nevoilor miliardelor de noi aparate care se pot conecta la Internet, incluzând telefoanele mobile, echipamentele medicale, automobilele, televizoarele şi ATM-urile. Aşadar, preluarea McAfee va da posibilitatea Intel să ofere industriei informatice o nouă abordare care să includă soluţii software şi servicii.


În prezent, Intel este unul dintre principalii jucători de pe piaţa hardware, fiind cel mai mare producător de chip-uri din lume. Aceasta nu e prima achiziţie a unei companii software de către Intel, ea venind după Wind River (companie specializată în realizarea de programe pentru gadget-uri, pentru care Intel a plătit anul trecut 884 de milioane de dolari) şi Havok (principalul producător de aplicaţii şi servicii software interactive pentru industria jocurilor electronice şi a cinematografiei, companie cumpărată în 2007). Cumpărăturile făcute de Intel anul acesta au mai inclus divizia de modem-uri pentru cablu a Texas Instruments şi divizia wireless a companiei Infineon Technologies. Pentru aceasta din urmă Intel a plătit 1,4 miliarde de dolari.


Imediat după anunţul cumpărării McAfee de către Intel, HP a anunţat achiziţia Fortify, producător de soft de securitate. Potrivit oficialilor cumpărătorului, achiziţia companiei Fortify Software va permite HP să ofere o soluţie completă care să ajute companiile să reducă riscurile, să respecte reglementările în vigoare şi să se protejeze împotriva atacurilor maliţioase.


Cine a câştigat, HP sau Dell?
Viitorul unei companii sau al unei industrii poate atârna de o tranzacţie mică. Suma de 50.000 de dolari plătită de IBM unei companii necunoscute numită Microsoft, pentru a realiza un sistem de operare, a intrat în istorie. Contractul dintre Apple şi Portal Player pentru crearea iPod a însemnat la fel de mult pentru industrie. Vânzarea 3Par ar putea, la fel de bine, să fie una dintre aceste tranzacţii cruciale, de vreme ce coloşi precum HP, IBM, Oracle, Microsoft, Dell, VMware, Cisco şi EMC se poziţionează în jurul noii oportunităţi „cloud”.


De ce e importantă achiziţia 3Par şi de ce se poate dovedi esenţială atât pentru HP, cât şi pentru Dell? Singurul mod prin care 3Par îşi poate merita preţul plătit de HP este să poată să-şi păstreze cele mai importante active, spun analiştii din piaţă. Dacă ar mai trăi, fondatorii HP ar spune clar şi răspicat că aceste active ar fi oamenii. Pe scurt, dacă HP nu poate deveni un loc grozav în care să lucrezi, viitorul companiei este departe de a fi sigur, iar achiziţii precum cea a 3Par sunt mai degrabă fără valoare, decât strategice.


HP îşi poate permite achiziţia 3Par, însă analiştii îşi aduc aminte de numărul de oameni pe care l-a pierdut HP după achiziţia Palm. HP a achiziţionat anul acesta producătorul de telefoane inteligente Palm cu 1,2 miliarde de dolari. Având în vedere indicii scăzuţi de satisfacţie a angajaţilor HP, cumpărarea unei companii software a cărei valoare este dată în principal de capitalul uman reprezintă o achiziţie extrem de riscantă pe o piaţă competitivă, deoarece compania învinsă în urma licitaţiei poate recruta talentele din interiorul acelei companiei la un preţ mult mai mic.


De exemplu, 3Par o va costa pe HP aproximativ 2,7 miliarde de dolari – mai mult cu 1 miliard de dolari decât estimaseră analiştii, iniţial, valoarea companiei. Ca parte a tranzacţiei, HP trebuie să plătească Dell 72 de milioane de dolari, pentru că Dell încheiase deja un contract cu 3Par care conţinea o clauză de reziliere. Aşadar, HP cumpără o companie pentru 2,7 miliarde de dolari, iar Dell obţine un profit de 72 de milioane de dolari nefăcând nimic. Dell a pierdut licitaţia, dar are suficienţi bani economisiţi pentru a recruta angajaţii cheie ai 3Par. Într-o companie cum e 3Par există în jur de 40 de angajaţi cheie şi, dacă pentru fiecare Dell ar plăti 5 milioane de dolari (costuri cu litigiile, plus alte penalităţi), Dell ar scoate în total din buzunar aproximativ 200 de milioane de dolari, o sumă foarte foarte mică, în comparaţie cu cât ar fi plătit pentru toată compania. De acord, drepturile de proprietate intelectuală rămân la HP, însă dacă scenariul de mai sus ar avea loc, 3Par s-ar transforma într-o simplă cochilie, pentru care HP a plătit 2,7 miliarde de dolari.


În centrul problemelor HP stă fostul CEO, Mark Hurd, a cărui plecare a dat peste cap oferta iniţială a companiei pentru 3Par, dându-i posibilitatea lui Dell să câştige prima rundă. S-a ajuns astfel la un adevărat război al licitaţiilor. Dacă HP ar fi fost în stare să răspundă mult mai puternic şi să câştige acea primă rundă, e puţin probabil ca Dell să mai fi continuat licitaţia.


Mai mult decât atât, riscul unei migrări de personal este strâns legat de faptul că Hurd a fost nevoit să sacrifice loialitatea angajaţilor în favoarea unor rezultate economice pe termen scurt – pe durata şederii lui în fruntea companiei a făcut concedieri record. Iar acest lucru s-a văzut şi în scăderea indicilor HP de satisfacţie şi loialitate a angajaţilor, fiind cei mai mici din industrie.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite