Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IMT a demarat proiectul de studii postdoctorale în micro- şi nanotehnologii

18 Septembrie 2010



IMT este unul dintre institutele de cercetare din România care beneficiază de un proiect propriu de studii postdoctorale, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU, care se desfăşoară sub sloganul „Investeşte în oameni“). Domeniul este cel al „micro- şi nanotehnologiilor”, caracteristic Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie, IMT-Bucureşti (www.imt.ro). Institutul Naţional pentru Materie Condensată din Timişoara este partenerul IMT în proiect. Mentorii activităţii postdoctorale sunt profesori la universităţi din Bucureşti şi Timişoara.



Denumirea completă a proiectului este „Dezvoltarea Resurselor Umane prin Cercetare Postdoctorală în Domeniul Micro şi Nanotehnologiilor“. Acesta este prezentat pe pagina de web www.imt.ro/ mnt-postdoc. Informaţiile cheie sunt următoarele: proiectul a început la data de 1 aprilie 2010 şi durează 3 ani. Au fost selectaţi, prin concurs, 35 de bursieri, care şi-au început activitatea la data de 1 iulie 2010 (stagiul durează 30 de luni). Fiecare cercetător îşi are propriul proiect de cercetare, dar poate colabora şi publica în colectiv. Domeniul este puternic multidisciplinar. Formaţia de bază a bursierilor este predominant fizică (19), dar şi chimie (8), inginerie (7) şi chiar matematică (1). Repartizarea pe subdomenii de lucru este: Micro-nanosisteme pentru aplicaţii biomedicale BIO-MEMS (10 bursieri); Senzori, microtraductori inteligenţi cu aplicaţii în energie, mediu, agricultură (5); Micro-nanosisteme opto-electro-mecanice MOEMS (4); Microsisteme electromecanice de radio frecvenţă RF-MEMS (4). În fine, un număr mare de bursieri (12) studiază probleme de material, pe direcţia Depuneri straturi subţiri pentru micro-nanosisteme.

Un alt aspect interesant este faptul că bursierii provin nu numai din IMT (circa jumătate din efectiv), ci şi din alte institute de cercetare, precum şi din universităţi. Vom menţiona aici, cu titlu de exemplu, legăturile speciale ale IMT cu INCD-FLPR (Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor) precum şi cu Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu” al Academiei Române, ambele din Bucureşti.

Deoarece proiectele de care s-a vorbit sunt legate de o cercetare experimentală în micro- şi nanotehnologii, bursierii au acces la dotările experimentale de ultimă generaţie ale IMT, inclusiv la cele amplasate în “camere albe”. Într-adevăr, investiţiile făcute de institut în ultima perioadă (7 milioane de euro numai în echipamente în perioada 2006-2009) au dus la crearea unui centru experimental de prim rang. Aceste dotări sunt accesibile şi cercetătorilor din exterior, pentru care s-a creat o „interfaţă” numită IMT-MINAFAB. Dotările şi modul de accesare al acestora apar la adresa www.imt.ro/MINAFAB. Facilitatea IMT-MINAFAB, lansată oficial la Bruxelles (8 mai 2009), cu participarea Comisiei Europene, este şi o platformă de interacţiune cu educaţia şi cu industria.

Programul de studii postdoctorale al fiecărui bursier în parte mai prevede publicarea în reviste de largă circulaţie internaţională, dar şi brevetarea. Bursierii au dreptul la un stagiu de trei luni în străinătate, participă la stagii de instruire în ţară şi la seminarii ştiinţifice de proiect. În ansamblu, proiectul descris aici reprezintă o şansă în plus de progres pe direcţiile strategice de acţiune ale IMT: (a) cercetare multidisciplinară, legată de convergenţa tehnologiilor (micro-nano-bio-info); (b) integrarea activităţilor de cercetare-educaţie şi inovare (în aşa numitul „triunghi al cunoaşterii”).

Acad. Dan Dascălu
Director de proiect şi
Director general al IMT



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite