Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Comunicatii >> Stiri si comunicate

Orange lansează abonamentul de internet mobil Colibri

30 Septembrie 2010



Orange a anunţat că lansează abonamentul de internet mobil Colibri. Oferta de acces mobil la internet a fost reorganizată sub forma a două categorii de abonamente, în funcţie de specificul activităţii clienţilor pe internet, timpul petrecut şi tipul de acces.


Prima categorie de abonamente Colibri este destinată clienţilor cu nevoi ridicate de mobilitate, utilizatori de laptop care îşi doresc acces la internet şi atunci când nu sunt acasă sau la serviciu. Ei accesează contul de e-mail, messenger, reţele sociale, streaming ocazional, download-uri de dimensiuni reduse. Orange propune trei variante de abonamente: Colibri 7, 9, şi 11, ce includ trafic de 0,5, 1,5 şi respectiv 2,5 GB, la o viteză de până la 14,4 Mbps. Pentru fiecare tip de abonament poate fi activată opţiunea Happy Night cu un cost de 2 euro/lună. Cei care au Colibri 9 sau 11 pot opta şi pentru Cost Control cu un cost de 1 euro/lună.
Cu Cost Control, clienţii au trafic nelimitat şi au garanţia că nu plătesc nimic suplimentar faţă de abonamentul lunar.
Opţiunea Happy Night permite accesul gratuit şi nelimitat la internet pe timpul nopţii, între 00:00 şi 07:00. Traficul efectuat în sesiunile de conectare începute şi terminate în cadrul acestui interval orar nu consumă din traficul iniţial.
Colibri Young se adresează tinerilor cu vârste între 18 şi 26 de ani. Cu un cost lunar de 8 euro, ei vor beneficia de trafic nelimitat: primii 1,5GB la o viteză de până la 14,4Mbps, iar restul la o viteză de până la 128Kbps.


A doua categorie de abonamente se adresează clienţilor cu o intensă activitate online, fie browsing, video streaming sau download-uri mari, utilizând internetul pentru laptop sau desktop. Din această categorie fac parte abonamentele Colibri 15, 20 şi 25 euro cu trafic nelimitat, la o viteză de până la 14,4 Mbps pentru primii 6, 12 şi respectiv 24 GB. Abonamentele oferă mai multe beneficii şi o flexibilitate mai mare prin opţiunile incluse: Cost Control, Happy Night şi 100 SMS-uri pe lună.
La toate tipurile de abonamente Colibri, Orange asigură prin Travel Data, opţiunea de date pentru roaming, până la 50 de MB, începând de la 2,08 euro.
Orange România anunţă şi o ofertă specială la abonamentele Colibri 15, 20, 25. Între 1 octombrie şi 30 noiembrie, clienţii vor primi 1.000 de minute de voce în reţea pe o cartelă SIM de voce Orange: 500 de minute pentru primul an şi 500 pentru al doilea an.
Abonamentele Colibri se alătură celor deja existente în oferta Orange: Delfin, Panteră, Fluture, Pinguin.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite