Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> ERP >> Stiri si comunicate

PAC: Piata ERP locala continua sa scada

06 Octombrie 2010



Conform studiului “ERP Romania 2010” publicat de Pierre Audoin Consultants (PAC), exista premisele ca in 2010 piata sa scada pentru al doilea an consecutiv. A cincea editie a studiului ERP Romania publicat de Pierre Audoin Consultants (PAC), prezinta pentru 2009 o piata in scadere cu aproximativ 17% fata de 2008. In lipsa demararii unor proiecte de anvergura in ultimul trimestru, se estimeaza o continuare a trendului descendent si in anul 2010, dar mai putin abrupt (-4%).
La finalul lui 2009, cand a fost prezentata cea de a patra editie a studiului PAC, analistii prevedeau pentru 2010 o posibila creştere totală de aproximativ 10% (raportat la valoarea pieţei în 2008-2009), ceea ce ar putea reprezenta un nou start pe o curbă ascendentă a dinamicii pieţei în România (faţă de scăderea de aproape 20% înregistrată în ’08-’09, conform datelor date publicitatii la finalul anului trecut). Conditia pentru ca aceasta estimare pozitiva sa se materializeze era insa ca, in decursul acestui an, sa existe o cerere in crestere din partea sectorului public (singura verticala care în 2008-2009 a înregistrat un plus, de 2,3%, o valoare aproape de 10 ori mai mică decât în perioada 2007-2008, cand, onform studiului PAC, creşterea a fost de 24,3%).
Revenirea pe crestere a volumului de business pe piata de solutii ERP in Romania este prevazuta de-abia pentru 2011; analizele PAC aratand ca o depasire a anului 2008 din punctul de vedere al veniturilor generate din software si servicii ERP se prefigureaza de-abia pentru anul 2013. Pentru 2011, PAC estimeaza o crestere moderata a pietei ERP din Romania, datorita socurilor primite de piata in anii precedenti si pe fondul de neincredere in mediul economic si politic. Totusi, cresterea va fi destul de sustinuta odata demarata, deoarece potentialul pentru acest tip de produse si servicii a fost prea putin exploatat, iar bazele si regulile jocului au fost oarecum stabilite in anii anteriori de crestere economica. Conform studiilor PAC, cresterea medie anuala intre 2010-2014 este estimata in jur de 14% la nivelul pietei totale de software si servicii ERP.
Piata de software ERP a ramas dominata de solutiile SAP si Oracle cu 9.5%, respectiv 7.1%, din totalul estimat de PAC pentru licente si mentenanta software in anul 2009. TotalSoft a propulsat Charisma pe pozitia a treia, urmata de Siveco Applications la mica distanta, fiecare sub 5% din piata. In ceea ce priveste piata de implementare a solutiilor ERP, Totalsoft s-a situat pe prima pozitie in clasamentul realizat de PAC pentru anul trecut. Dintre integratorii independenti, S&T a ramas lider de piata, urmat de IBM si NESS, chiar si dupa un an ce a marcat scaderea veniturilor specifice pentru fiecare din ei.



Tags: ERP, PAC, piata locala

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite