Revista >> Octombrie 2010 [Nr. 129] >> Cover Story

Naţionala cercetătorilor din diaspora câştigă parteneriatul cu România

Alexandru Batali

19 Octombrie 2010

Mai mult, ar trebui puse bazele unei strategii naţionale de inovaţie, complementară celei de cercetare. Un cercetător ar fi şi mai motivat dacă ar şti că mecanismele de transformare a rezultatelor sale în produse de piaţă există deja, sunt bune şi funcţionale.

Strategia naţională de inovaţie ar trebui să dea cadrul legislativ incitant proprice emergenţei Business Angels în tehnologie, Venture capitalului, unei Agenţii Naţionale de Valorizare a Cercetării complementară celei pentru IMM-uri, instrumentelor financiare necesare investiţiei în demonstratori tehnologici, investiţiei private în R&T şi unor practici la standarde înalte a meseriei de Technology Transfer Officer.”

Cristinel Diaconu: „Mulţi ani, în România s-a considerat că implementarea unei tehnologii sau a unei idei ştiinţifice într-un context local este un act de cercetare ştiinţifică. Cred că ar trebui eliminat complet acest concept şi înlocuit cu cercetarea de
frontieră.

De asemenea, este importantă implementarea conceptului de evaluare independentă. Paşi foarte importanţi s-au făcut în direcţia evaluării, adoptând criterii internaţional recunoscute. Există, însă, mult mai multe lucruri de făcut în ceea ce priveşte evaluarea independentă. Universităţile, institutele de cercetare etc. trebuie să aibă consilii ştiinţifice compuse din membri externi, şi, în cazul instituţiilor naţionale, chiar din membri străini.

Propunerea de a finanţa cu prioritate proiecte internaţionale este foarte interesantă, pentru că are potenţialul de a <<lipi>> cioburile din învăţământul românesc, prin punerea în legătură a foştilor absolvenţi cu echipele din România. Românii care lucrează în străinătate şi care au profil de excelenţă pot veni în universităţi pentru a preda sau în laboratoare, doar dacă li se oferă ceva fezabil, cum sunt stagiile de câteva săptămâni.

Toate aceste lucruri au sens dacă există o voinţă politică transpartinică pentru a reorganiza piramida cunoaşterii în România. Concret: fondurile alocate cercetării trebuie să crească dramatic şi structura universităţilor să fie modificată după standarde internaţionale. Dacă vorbim despre cercetători de nivel înalt, aş dori să văd că Guvernul României înfiinţează o agenţie de recrutare cu mijloace substanţiale pentru a aduce în România cercetători de vârf, nu neapărat români. O restructurare a cercetării are sens numai dacă universităţile urmează aceeaşi tendinţă şi barierele existente sunt şterse cât mai rapid.”

Dragoş Aligică: „Grupul de lucru dedicat ştiinţelor sociale a sugerat instituţionalizarea unui program de cercetare dedicat explicit problemei migraţiei şi, în speţă, problemei migraţiei academice. Rezultatele unui astfel de demers ne-ar ajuta să înţelegem mai bine natura migraţiei academice româneşti şi să calibrăm mai bine la realităţile ei politicile şi măsurile pe care dorim să le promovăm. În mod similar s-a sugerat dezvoltarea unui program dedicat studierii difuzării ideilor şi inovaţiei tehnice şi instituţionale şi rolul pe care diaspora academică românească îl are în prezent şi pe care îl poate avea în viitor.”

Nicolae Bârsan: „Cred că Ministerul Educaţiei/ ANCS ar trebui să încerce organizarea unor workshop-uri cu participare internaţională cât mai selectă pentru o serie de teme ştiinţifice prioritare şi sunt convins că diaspora ar contribui la aducerea de nume grele. La aceste workshop-uri oferta cercetătorilor români ar putea fi evidenţiată mai pregnant, iar contactul cu cei care dau tonul în diverse domenii ar fi benefic pentru cei din ţară. De asemenea, cred că toţi participanţii de la conferinţă aşteaptă să vadă în ce fel sugestiile lor au fost luate în considerare. De exemplu, cred că presiunea făcută în sensul eliminării în evaluarea cercetării din învăţământul superior a tuturor lucrărilor publicate, în alt fel de reviste decât cele din sistemul ISI, a fost foarte mare şi, în consecinţă, am dori să vedem că aşa ceva s-a întâmplat.”

„România pe care ne-o dorim”

Deşi actorii ei evoluează şi funcţionează diferit în diverse colţuri ale lumii, am întâlnit o comunitate ştiinţifică românească puternică, a cărei forţă, consistenţă şi frumuseţe este dată de reunirea în jurul unor valori, idealuri şi proiecte comune, legate de viitorul cercetării româneşti. Am descoperit, pe de altă parte, o comunitate administrativă şi politică decisă mai mult ca oricând să susţină reforma din cercetare şi din învăţământul superior, dar nu oricum, ci pe baza experienţei, viziunii şi sugestiilor diasporei ştiinţifice. Şansa de a avea „România pe care ne-o dorim”, ţine de modul în care distanţa dintre aceste comunităţi va reuşi să fie eliminată, de felul în care entuziasmul şi energiile existente în acest moment vor putea fi transformate într-o platformă de dezvoltare pe mai multe nivele. Reuşita alchimiei ţine, însă, în egală măsură, de un efort comun şi de un travaliu individual.

Văzută ca o propunere de parteneriat, de (re)angajare în destinul unui domeniu şi al unei naţiuni, mobilizarea din acest an a diasporei ştiinţifice reprezintă un câştig al prezentului, cu şanse de rod într-un orizont de timp mult mai larg.