Revista >> Octombrie 2010 [Nr. 129] >> Opinia Consultantului

Investim în IT sau doar cheltuim bani pe IT?

Catalin Hristea

19 Octombrie 2010

Cătălin Hristea, Director general PMSolutions

Ne-am obişnuit să implementăm soluţii informatice doar pentru că şi alţii fac la fel, sau pentru că furnizorii de tehnologie ne-o recomandă, sau pentru că unele soluţii informatice sunt „la modă”. În câte dintre aceste situaţii, însă, s-a realizat o analiză reală a beneficiilor obţinute şi câte dintre aceste proiecte ar trece examenul unei astfel de analize economice obiective care, mai presus de strategii generale, limbaj de lemn şi marketing corporatist, ar încerca să demonstreze matematic eficienţa financiară a proiectelor IT?

O regulă de bază a disciplinei investiţionale spune că nu trebuie să demarezi o investiţie înainte de a te asigura de faptul că acea investiţie este justificată – iar justificarea unei investiţii, cu excepţia celor necesare din motive legislative sau a celor cu impact social, cultural sau similar, are în cele mai multe situaţii o importantă componentă economico-financiară. Când ai la dispoziţie resurse financiare limitate, care pot fi investite, te vei orienta întotdeauna către investiţiile care îţi vor aduce cel mai mare „return on investment” – adică cele cu profitabilitatea cea mai mare (cel mai mic termen de recuperare a investiţiei şi cel mai mare raport beneficiu/cost). Acest lucru este, în mod evident, valabil în domeniul privat, unde investitorii ştiu întotdeauna în ce investesc şi studiază randamentul investiţiei înainte de a îşi da acordul pentru demararea ei. În domeniul public, însă, „investitorii” (cetăţenii) nu au nici pe departe acelaşi nivel de vizibilitate asupra investiţiilor pe care administratorul fondurilor lor (Statul) le derulează şi nici asupra indicatorilor economici care stau la baza deciziilor de investiţie.

Ce prevede legislaţia?

Legislaţia română prevede obligativitatea realizării unor studii de fezabilitate pentru proiecte de investiţii, conţinutul cadru al unui studiu de fezabilitate fiind stabilit prin lege (HG nr. 28 din 9 ianuarie 2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii). Din nefericire, însă, această structură a studiului de fezabilitate este una specifică proiectelor de infrastructură, de construcţii, iar aplicarea sa pentru proiecte din domeniul IT nu este deloc facilă. Este greu de înţeles de ce, într-un domeniu în care se investesc sute de milioane de euro anual, la nivel naţional, nu există o metodologie personalizată pe specificul proiectelor IT, care să prevadă modalitatea concretă prin care demararea unor proiecte de investiţie în domeniul IT ar trebui aprobată. Este un domeniu în care Ministerul de Finanţe şi cel al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale ar trebui să intervină cu măsuri concrete de reglementare.

Ce demonstrează practica?

Ca în multe alte domenii ale economiei româneşti în care legislaţia existentă nu este acoperitoare sau eficient implementată, investiţiile în proiecte majore de informatizare sunt tratate extrem de diferit de către cei care le demarează. În ultimii 7 ani am asistat la câteva „lecţii” extrem de diferite, dar semnificative în acelaşi timp pentru eterogenitatea abordărilor în direcţia demonstrării fezabilităţii unor proiecte informatice majore. Astfel:

1. În urmă cu câţiva ani am fost implicat în supervizarea tehnică a elaborării unui Studiu de Fezabilitate pentru realizarea unui sistem informatic integrat. Devizul elaborat de proiectantul sistemului depăşea 20 de milioane de Euro, iar singurele elemente de justificare existente în documentaţia proiectului erau extrem de generale şi se refereau la lipsa sistemelor propuse , la utilitatea lor relativă şi, evident, la nelipsita „necesitate de integrare în UE”. Din punct de vedere financiar sau economic, nu exista niciun fel de analiză care să justifice necesitatea acestui nivel de investiţie, comparativ cu beneficiile aşteptate. Îmi aduc aminte de şedinţa Consiliului Tehnico Economic din cadrul Ministerului de resort, şedinţă în cadrul căreia proiectantul sistemului a prezentat sistemul propus şi în cadrul căreia erau pe ordinea de zi peste 20 de alte proiecte de investiţie de infrastructură (lucrări de îndiguire, poduri, clădiri), a căror valoare cumulată era comparabilă cu bugetul proiectului de informatizare propus. La întrebarea comisiei de avizare cu privire la indicatorii financiari ai proiectului (în mod special raportul cost/beneficiu), proiectantul sistemului informatic a argumentat lipsa indicatorilor financiari respectivi prin faptul că sistemele informatice nu pot fi tratate ca alte proiecte de investiţie şi, drept urmare, nu se pot aplica aceleaşi reguli de demonstrare a fezabilităţii precum în cazul altor proiecte de investiţie. „Îngrijoraţi” de anvergura investiţiei solicitate şi de lipsa oricăror elemente de justificare economică, membrii comisiei de avizare au amânat la acel moment decizia de aprobare a Studiului de Fezabilitate. Proiectul respectiv a fost, totuşi, demarat ulterior şi, din câte ştiu, se află în acest moment în implementare.

2. În urma colaborării cu o firmă de consultanţă din Germania pentru elaborarea unei analize cost-beneficiu pentru implementarea unui sistem informatic, am avut plăcuta surpriză de a afla că, în Germania, toate proiectele de informatizare în domeniul administraţiei se aprobă doar în urma realizării unei analize economico-financiare, conform unei metodologii dezvoltate special în acest scop de către guvernul federal şi numai în condiţiile respectării unor valori minimale pentru diferiţi indicatori economico-financiari.

Metodologia se numeşte „WiBE – Recommendations on Economic Efficiency Assessments in the German Federal Administration, in Particular with Regards to the Use of Information Technology”, a fost elaborată pentru Ministerul German de Interne şi poate fi consultată la adresa www.wibe.de. Metodologia WiBE utilizează atât analiza monetară obişnuită (rata internă actualizată de recuperare a investiţiei), cât şi o „analiză economică în sens larg”, prin care se acordă punctaje unor elemente de evaluare incluse într-un catalog de elemente specifice implementării sistemelor de e-Guvernare, punctaje care sunt ulterior ponderate şi care, în cazul în care depăşesc anumite limite, pot justifica implementarea sistemelor informatice respective. Câteva aspecte luate în calcul de metodologia WiBE sunt: continuitatea suportului pentru vechiul sistem IT, flexibilitatea şi stabilitatea acestuia, conformitatea cu legislaţia, prioritatea proiectului şi relevanţa acestuia prin prisma strategiilor aprobate, independenţa de producător, utilizarea tehnologiilor de nişă, creşterea calităţii serviciilor după implementare, creşterea productivităţii, standardizarea activităţii, îmbunătăţirea imaginii publice a instituţiei, sprijinul oferit în vederea furnizării şi controlului informaţiei la nivel administrativ şi politic, creşterea atractivităţii condiţiilor de muncă, creşterea calificării personalului etc. Diferenţa între această abordare „nemţească” şi primul studiu de caz de mai sus nu mai necesită comentarii suplimentare, în afară, poate, de observaţia că nemţii nu sunt aşa de bogaţi ca noi, încât să îşi permită demararea unor investiţii majore fără certitudinea eficienţei acestora...

3. Odată cu demararea primelor programe de finanţare din fonduri structurale, care sprijină investiţii în sisteme informatice, s-a făcut un pas important în vederea standardizării modului de argumentare a necesităţii investiţiilor în IT, prin impunerea unui model personalizat de Studiu de Fezabilitate în cadrul Axei III a POS CCE. Din păcate, însă, abordarea este din nou neunitară, întrucât proiectele IT derulate prin alte programe operaţionale (de exemplu prin PODCA) se evaluează fără a fi necesar niciun fel de studiu de fezabilitate sau chiar proiect tehnic. Astfel, în cadrul PODCA se află în acest moment în implementare proiecte IT de anvergură naţională cu bugete de peste 5 milioane de euro, care nu au la bază niciun fel de analiză financiară sau tehnică.

Chiar şi în cadrul POS CCE, am avut neplăcuta surpriză de a citi Studii de Fezabilitate, parte a unor Cereri de Finanţare, care au fost selectate spre finanţare şi în cadrul cărora elaboratorii au scris, negru pe alb, faptul că nu se pot calcula indicatorii financiari din cadrul analizei cost-beneficiu (obligatorie conform ghidului aplicantului), întrucât proiectele nu sunt generatoare de venit – ceea ce demonstrează atât totala lipsă de înţelegere a conceptelor de eficienţă financiară din partea solicitanţilor şi a firmelor de „consultanţă” care i-au asistat, cat si interpretari eronate ale metodologiilor de realizare a analizelor cost-beneficiu din partea evaluatorilor.

Concluzie

Eficienţa este un aspect fundamental, care stă la baza oricărei decizii investiţionale, iar eficienţa financiară este unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie luate în calcul în cadrul procesului de evaluare a oportunităţii unui proiect.
Într-o perioadă economică în care resursele financiare sunt limitate şi în care eficienţa cheltuirii banilor publici este cu atât mai relevantă, este obligatoriu ca decizia de investiţie să se ia numai pe baza unei argumentări coerente, care să trateze atât aspecte tehnice, cât şi economice, monetare şi nu numai. Pentru a se putea atinge acest obiectiv sunt necesare, însă eforturi de reglementare din partea autorităţilor competente, o metodologie de evaluare coerentă şi adaptată specificului proiectelor IT derulate în administraţia din România, dar şi popularizarea acestei metodologii şi formarea competenţelor necesare pentru aplicarea ei.