Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Serviciile pentru printing&imaging devin tot mai sofisticate

20 Octombrie 2010



Zona de Printing&Imaging pentru companii este una dintre cele mai sofisticate de pe piaţa IT&C în ceea ce priveşte cererea şi oferta. Multitudinii de produse din care o companie poate alege i se adaugă serviciile adaptate nevoilor organizaţionale. Mai mult decât atât, companiile furnizoare de astfel de servicii au pus la punct şi strategii bine definite.

Răzvan Botezatu, Strategic Accounts Operations Manager Xerox România şi Republica Moldova, spune că Xerox are o strategie specifică de printing&imaging pentru fiecare tip de business: „De exemplu, o companie care activează în retail şi lucrează cu o serie de facturi şi documente are nevoie de stocarea datelor, astfel încât atunci când are nevoie de ele să le găsească şi să le proceseze rapid. De aceea, elementul central al strategiei Xerox în acest caz va fi digitizarea şi arhivarea tuturor facturilor, documentelor. Pe de altă parte însă, într-o bancă sau instituţie financiară, activităţile au la bază lucrul cu foarte multe documente, atât în mediul de birou, cât şi în comunicarea cu clienţii şi partenerii. Aici, Xerox vine cu o abordare care acoperă toate procesele ce implică lucrul cu documente: scanarea şi arhivarea, securizarea documentelor, imprimarea digitală la cerere, personalizarea documentelor tranzacţionale, comunicarea scrisă, atât intern, cât şi cu clienţii”. Strategia Epson este să recomande echipamente cu costuri de imprimare foarte reduse. „Un astfel de exemplu este echipamentul Epson Business Inkjet B510DN, care are un cost de 0,6 euro cenţi pentru o pagină alb-negru şi 2,5 euro cenţi pentru o pagină color, adică mai ieftin decât la un copy center din Regie”, spune Ciprian Barangă, National Sales & Marketing Manager Epson România & Bulgaria.


Q’NET INTERNATIONAL a adoptat o strategie flexibilă pe zona de Printing& Imaging, bazată pe nevoile de tipărire ale beneficiarului şi pe analiza fluxului de documente din cadrul companiei acestuia.


Ce servicii propun marile companii?

Portofoliul Xerox include o gamă largă de echipamente multifuncţionale, imprimante, copiatoare şi scanere pentru orice tip de business. Pentru oricare imprimantă achiziţionată, Xerox oferă asistenţă şi suport tehnic, alături de consumabile originale.


„Dacă vorbim de o flotă de echipamente, situaţia se schimbă. O companie care utilizează echipamente Xerox în infrastructura internă poate apela la serviciile noastre de optimizare şi gestionare a flotei de imprimare. Noi gestionăm întreaga reţea de echipamente a unei companii, preluând spre administrare şi echipamente deja existente în structura internă, indiferent de marca lor, devenind furnizor unic de consumabile şi oferind suport tehnic”, spune Răzvan Botezatu.


De asemenea, înainte de achiziţionarea echipamentelor de imprimare, compania realizează un audit, care are rolul de a identifica cea mai bună structură a reţelei pentru compania respectivă, astfel încât să ajute la o restructurare a costurilor generale prin reducerea cheltuielilor de imprimare.


Epson propune companiilor programul Pay Per Print, o soluţie de printare care presupune înlocuirea tuturor cheltuielilor legate de achiziţionarea imprimantelor, de mentenanţă şi service-ul acestora, precum şi de alimentarea cu necesarul de consumabile, cu un cost fix pe pagină imprimată. În cazul în care compania respectivă deţine deja o flotă de imprimante Epson, poate solicita înscrierea acestora în programul Pay Per Print. În acest caz, costul pe pagină va include numai serviciile asociate – mentenanţă, service şi consumabile.



Ciprian Barangă


„Astfel, companiile se degrevează de orice activităţi legate de întreţinerea şi de alimentarea cu cerneală sau tonere a imprimantelor şi evită timpii morţi în funcţionarea acestora, totul într-o marjă de cost extrem de avantajoasă. În plus, pentru flote de imprimante, altele decât Epson, putem asigura buy-back şi înlocuirea cu echipamente Epson la preţuri extrem de avantajoase”, precizează Ciprian Barangă.


Serviciile oferite de Q’NET INTERNATIONAL, în calitate de HP Gold Preferred Partner, cu specializările HP Office Printing Solution (HP SPS Program), HP Service Sales şi HP Authorized Service Partner se împart în servicii de consultanţă (analiza şi evaluarea nevoilor de tipărire din cadrul companiei care intenţionează să achiziţioneze o imprimantă sau o soluţie de imprimare), de logistică (comandarea şi livrarea echipamentelor) şi post vânzare (asigurarea unui pachet de servicii adiţionale aferent imprimantei).


„Smart Printing Services, o soluţie de tip «Pay Per Use», constă într-un pachet de servicii dedicat imprimării de documente şi managementului parcului de echipamente. Acest tip de contract se adresează companiilor care au în prezent un parc de echipamente HP cu următoarele particularităţi: echipamente variate, echipamente neacoperite de garanţie sau echipamente scoase din producţie de către producător, dar şi tuturor companiilor care doresc reducerea costurilor directe şi indirecte de tipărire prin externalizarea serviciilor. Channel Led Pay per Use este o soluţie de tip «Pay Per Use», ce constă într-un pachet format din echipamentele hardware, la care se ataşează o ofertă specială de preţ ce conţine extinderea de garanţie a echipamentelor achiziţionate şi consumabilele aferente”, menţionează Daniel Anghel, Director Tehnic Q’NET INTERNATIONAL.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite