Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Proiectele COMOTI atrag experţi internaţionali īn cercetare metalurgică

20 Octombrie 2010




Noutatea absolută pentru ţara noastră şi pentru Europa constă în cercetarea şi elaborarea unor metode noi de procesare prin solidificare virtuală a unor sisteme de materiale, în vederea simulării realizării unor piese capabile să lucreze timp îndelungat la temperaturi înalte, asociat cu solicitări mecanice speciale şi medii de lucru agresive.

Soluţiile promovate în prezent pe piaţă sunt determinate prin teste şi încercări reale, ceea ce le face nu numai deosebit de costisitoare şi laborioase, dar şi neacceptabile din punct de vedere al reproductibilităţii şi calităţii.

Pornind de la o serie de date cunoscute, cum ar fi proprietăţile materialului, configuraţia şi precizia dimensională a pieselor finite, gradul de încărcare şi tipurile de solicitări în fiecare zonă a piesei, specificitatea procedeului de realizare, în corelare cu caracteristicile macro şi microstructurale pe care le poate genera, ne propunem ca printr-o abordare complexă să elaboram virtual, prin simulare, o soluţie viabilă de realizare a pieselor vitale din componenţa turbomotoarelor.
Experienţa prof. dr. ing. Doru Ştefănescu în activitatea de cercetare în domeniul ştiinţei materialelor şi a celor mai noi tehnologii de procesare a acestora, dobândită la cele mai renumite universităţi din S.U.A. şi nu numai, dar şi în cadrul întreprinderilor de mare renume internaţional, unde a condus şi executat lucrări generate de probleme industriale concrete în domeniul materialelor performante, va fi un exemplu pentru echipa nou formată în proiectul TURBOMAT. Efectuarea transferului informaţional într-un climat deschis, prietenos, cu sentimentul egalităţii între membrii echipei este modelul american pe care prof.dr.ing. Doru Ştefănescu doreşte să-l implementeze echipei proiectului. „Este important nu cât ştim, ci să recunoaştem ce nu ştim şi să afirmăm cu transparenţă acest lucru, pentru a ne îmbogăţi nivelul de cunoştinţe şi performanţele”.

Recunoscut la nivel internaţional ca expert în cercetarea metalurgică şi a tehnologiilor de turnare a pieselor, prof.dr.ing. Doru Mihai Ştefănescu a fundamentat, dezvoltat şi utilizat cu consecvenţă modelarea asistată de calculator a solidificării virtuale, aplicată pentru sisteme de aliaje şi materiale compozite.
Prezent în România cu ocazia începerii implementării proiectului, profesorul Doru Mihai Ştefănescu s-a întâlnit cu membrii echipei de lucru la sediul INCDT COMOTI din Bucureşti, prilej cu care s-au analizat şi pregătit metodele de abordare pentru realizarea temei proiectului.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite