Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Viitoarele politici publice din educaţie - primele rezultate validate ştiinţific

20 Octombrie 2010



În antichitate, Delphi, oraş în Grecia centrală, găzduia sanctuarul principal şi oracolul zeului Apollo. Astăzi, nu mai mergem acolo pentru a afla răspunsuri la întrebările foarte importante. În schimb, ne adresăm consultanţilor sau experţilor. Sub semnul unei ample consultări a mediului universitar, intitulată simbolic consultarea Delphi, prima etapă dedicată construirii politicilor din domeniul educaţiei s-a încheiat şi a oferit totodată, în premieră, o imagine incipientă despre cum vor arăta universităţile viitorului în România.

Concluziile privind chestionarea a aproape 2.000 de universitari privind politicile publice în domeniul educaţiei au fost prezentate şi dezbătute în cadrul unei reuniuni internaţionale, care s-a desfăşurat în perioada 27-28 septembrie la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Opiniile au fost elaborate pe nouă domenii, iar întreg procesul de consultare s-a derulat prin intermediul platformei ELPHI, un suport informatic inovativ, atât în ceea ce priveşte conceptul, cât şi soluţia tehnologică folosită. Rafinarea scenariilor dezvoltate a condus la trei tipuri de universităţi - inovatio, regio, scientia - cărora le-au fost asociate seturi de politici publice pe domenii. Conferinţa pentru prezentarea rezultatelor consultării Delphi a reunit mai mult de 150 de reprezentanţi ai comisiilor de calitate şi cercetare din universităţile româneşti dar şi experţi internaţionali în studii prospective.

Politicile publice asupra cărora persoanele chestionate şi-au exprimat opinia au fost elaborate pe următoarele domenii: Guvernanţă, conducere universitară şi management; Cercetare, inovare şi protecţia proprietăţii intelectuale; Profesia universitară; Societatea cunoaşterii; Etică şi valori sociale; Globalizare/internaţionale; Calificări şi competenţe; Calitatea educaţiei; Dezvoltarea regională şi locală.

Rezultatele consultărilor au fost obţinute prin intermediul platformei ELPHI, un suport informatic unic in lume, atât din perspectiva conceptului, cât şi a soluţiei tehnologice folosite.

Am lucrat cu nouă paneluri de experţi care au dezvoltat propuneri de politici educaţionale pe acele domenii pe care, prin consultări succesive, pornind de la analiza stării actuale a învăţământului românesc, experţii le-au considerat relevante pentru viitorul învăţământului superior românesc”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Curaj, directorul proiectului Calitate şi Leadership pentru Învăţământul Superior Românesc (QLHS). Aceasta este doar o parte a consultării publice privind viitorul educaţiei româneşti. Până la crearea şi apoi implementarea unor politici publice performante e nevoie, însă, de mai mulţi paşi.

Cred că este necesară atât o consultare la scară largă a actorilor implicaţi, cât şi consolidarea unei mase critice în favoarea schimbărilor de substanţă în sistemul de învăţământ superior din România. În domeniul Învăţământului superior, prin acest proiect vom consulta peste 10.000 de actori din sistem şi vom beneficia şi de o importantă expertiză internaţională”, mai susţine prof. univ. dr. Adrian Curaj.

Încercând o succintă trecere în revistă a traseului parcurs până acum se pot folosi următoarele cuvinte cheie: paneluri de experţi, diagnoză, exerciţii de foresight, scenarii de succes (Atheneum; Constelaţia cunoaşterii; Oceanul albastru; Universitatea vieţii şi a carierei), rafinare, trei tipuri de universităţi şi momentul de faţă, când s-au propus politicile publice amintite.

Universităţile viitorului

Sistemul de învăţământ superior din România anului 2025 este caracterizat prin diversitatea instituţiilor. Acestea se adaptează pentru a putea răspunde nevoilor socio-economice, competiţiei internaţionale şi aspiraţiilor individuale. De exemplu, universităţile Inovatio, Regio şi Scientia.

La Universitatea Inovatio diplomele nu se dau, ci se cuceresc de echipe de oameni ingenioşi cu diverse competenţe. Aici se pregătesc persoane pentru ocupaţii bazate pe cunoaştere. Orice idee, cât de năstruşnică ar fi, poate fi experimentată. Tot aici se oferă consultanţă pentru a o breveta, finanţare pentru dezvoltarea prototipului şi soluţii antreprenoriale pentru producţie. Prin urmare, „cel mai scurt drum de la concept la produs trece prin universitate.”

Regio este o universitate pentru fiecare, indiferent de vârstă ori de venit, care oferă şansa de adaptare a carierei la cerinţele locale şi posibilitatea de a contribui atât la dezvoltarea regională, cât şi la prosperitatea individuală. De aceea, specificul regional, tradiţiile şi cultura locală trebuie revigorate. Motto-ul acestei instituţii de învăţământ superior ar fi ceva de genul „alege locaţia şi urmează-ţi vocaţia!”

În laboratoarele Universităţii Scientia se poate face cercetare de vârf. În domeniile de interes intră probleme societale de anvergură si dezvoltarea intelectuală a fiecărui student. Aşadar, „trăim în România, dar ne pregătim pentru lumea întreagă”.
Concluziile consultării Delphi au fost reduse la esenţă de Radu Gheorghiu, director adjunct al proiectului QLHS. Acesta susţine că „politicile propuse de către paneluri pot fi considerate ca fiind acceptate de către comunitate”, iar cea de a doua rundă de consultări “contribuie la consolidarea acestei acceptări, dar şi la evidenţierea argumentelor pentru alte poziţii”. În această a doua etapă, numită a consensului, sunt invitaţi să contribuie toţi cei care au participat la prima rundă. Ei reevaluează impactul în acele zone în care evaluarea personală a fost diferită de medie şi justifică eventualele poziţii divergente. Până în momentul prezentării s-au recepţionat 450 de chestionare completate, adică o treime din chestionarele primei runde.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite