Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Nanomateriale bazate pe carbon – noul front high-tech pentru IMT București

01 Decembrie 2010




Care sunt cele mai importante rezultate la care aţi ajuns de când conduceţi institutul, reuşite care vă motivează totodată să continuaţi travaliul constructiv?

Din punctul meu de vedere, cel mai important rezultat este acela că în acest institut văd cercetători din diverse generaţii lucrând cu pasiune, cu plăcere. Evident, tinerii oferă spectacolul cel mai atractiv. Aş fi vrut să lucrez şi eu în tinereţe într-o astfel de atmosferă. Am beneficiat în schimb, în perioada de început, de totala deschidere a celor din fabrica IPRS-Băneasa şi apoi de colaborarea unor studenţi sau doctoranzi, dintre care unii sunt acum profesori universitari sau directori de firmă.

Provocându-vă la un exerciţiu prospectiv, cum va arăta IMT-Bucureşti şi domeniul micro şi nanotehnologiilor peste 10 ani? Vă rog să luaţi în calcul şi recomandările Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care identifică nanotehnologiile drept unul dintre cele patru domenii ştiinţifice strategice prin care România poate face diferenţa pe plan internaţional.

Eu sper, alături de colegii mei, ca studiul prospectiv “Nanotehnologiile în România”, la care lucrăm acum într-un consorţiu deosebit de puternic, sub coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, să ducă în final la o strategie naţională a domeniului de nanotehnologii, strategie care ar crea şi un cadru previzibil pentru dezvoltarea institutului în următorul deceniu (2011-2020). Desigur, mă aştept ca investiţiile în baza materială, în oameni, în parteneriate să ducă la o recunoaştere deplină a posibilităţilor institutului şi la implicarea acestuia în cercetări de anvergură, inclusiv în parteneriat cu industria. Sunt convins că şi România va reveni la o finanţare substanţială a cercetării ştiinţifice şi sper că echipa managerială a IMT va asigura
o continuitate... în perpetua schimbare cu care se va confrunta în continuare institutul.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite