Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Interes în creştere pe piaţa locală pentru tehnologiile SAS Institute

01 Decembrie 2010



„Short sighted decisions may end up compromising the future.“ Verdictul pronunţat de Doug Squibb, Global Performance Management SAS Institute, cu ocazia prezentării susţinute în cadrul SAS Forum România 2010, reuşeşte să sintetizeze clar obiectivul principal al celei de a patra ediţii a evenimentului. Acela de a prezenta în faţa audienţei, reunite la începutul lunii noiembrie, noile tehnologii şi soluţii prin care SAS Institute răspunde problemelor cu care se confruntă companiile în actualul context economic. Probleme generate de nevoia valorificării volumelor uriaşe de date generate de soluţiile informatice complexe, de imperativul integrării insulelor de date existente în cadrul majorităţii companiilor, de necesitatea stringentă a fidelizării şi valorificării superioare a clienţilor, dar mai ales de nevoia unor instrumente de analiză predictivă, care să asigure un instrument de suport decizional eficient.


Necesităţi din ce în ce mai stringente în actualul context economic, lucrul evidenţiat şi de analiştii de la Gartner, conform cărora „Pattern-Based Strategy“ este unul dintre vectorii de forţă ce vor schimba radical modul în care va evolua şi arăta mediul economic în următorii ani. Potrivit analiştilor citaţi, identificarea modelelor şi tiparelor – de comportament al clienţilor, de evoluţie a pieţei, de prognozare a cererii etc. –, folosind varii surse de date, este o prioritate din ce în ce mai clară pentru multe companii. Fapt care generează o cerere în creştere constantă de instrumente de analiză a performanţei manageriale, de analiză predictivă, de data mining sau de analiză contextuală complexă, zonă în care SAS Institute, prin soluţiile şi tehnologiile pe care le deţine, este unul dintre liderii pieţei.



Cezar Cursaru,
Country Manager SAS România



De altfel, după cum ne-a declarat Cezar Cursaru, Country Manager SAS România, moderatorul şi gazda evenimentului, evoluţia înregistrată de filiala locală a SAS Institute confirmă acest trend. Rezultatele înregistrate de SAS România în cursul acestui an relevă un interes în creştere pentru instrumentele şi tehnologiile avansate de analiză a datelor, din ce în ce mai multe companii din zona telecom şi financiar-bancară manifestând un interes sporit faţă de soluţiile de tipul Business Analytics, Risk Intelligence, Performance Management şi Customer Intelligence.


Prima generaţie locală de specialişti SAS

Ediţia locală a forumului SAS Institute de anul acesta a reunit în faţa unei numeroase audienţe o serie de specialişti ai companiei, precum Allan Russell, SAS Senior vice president of Strategy, David Barkaway, SAS Global Technology Practice, Malcolm Lightbody, SAS Customer Intelligence Global Practice, Doug Squibb, Global Performance Management SAS Institute, Sorin Anghel, SAS Risk Intelligence Global Practice, şi Istvan Musza, Region Manager SAS Danube Region. Acestora li s-au alăturat şi reprezentanţi ai câtorva companii client din regiune (Alianz Slovacia, HPB Croaţia, T-Mobile Cehia), care au prezentat o serie de studii de caz realizate în urma implementării soluţiilor SAS.



David Barkaway, SAS Global Technology Practice


O notă aparte printre cei din urmă a reprezentat-o prezentarea susţinută de Anca Andreescu şi Daniel Pele, Ph.D. Lectures la catedrele de Informatică Economică, respectiv Statistică şi Econometrie ale Academiei de Studii Economice din Bucureşti, instituţie cu care SAS Institute România a demarat, în decembrie 2009, un parteneriat educaţional. Deşi, practic, nu a trecut niciun an de la inaugurarea Centrului de excelenţă SAS din cadrul ASE, rezultatele obţinute de cadrele didactice ale universităţii au relevat un interes în creştere din partea studenţilor pentru această specializare, previziunile profesorilor fiind de extindere atât a programei de studiu, cât şi a numărului de specializări şi catedre care să includă cursuri dedicate studiului tehnologiilor SAS. Prezentarea rezultatelor obţinute de cele două catedre, din cadrul ASE s-a bucurat de un interes deosebit din partea reprezentanţilor principalilor operatori telecom şi ai instituţiilor bancar-financiare prezenţi la eveniment, direct interesaţi de noile generaţii de absolvenţi cu specializare în soluţii analitice SAS.

Inovare vs optimizare

În prezentarea sa („Anticipate and Manage Change The Value of Analytics“), Allan Russell, SAS Senior Vice President of Strategy, a abordat una dintre provocările majore cu care se confruntă companiile din întreaga lume în era post-criză şi anume echilibrarea balanţei între optimizare şi inovare. Prin plasarea în opoziţie a celor priorităţi, Russell a evidenţiat avantajele, dar şi riscurile aferente acestor două procese complexe, pledând pentru utilitatea şi necesitatea inovării incrementale. O abordare eficientă în actualul context economic, în care companiile au conştientizat necesitatea găsirii unor noi căi de a face faţă potopului informaţional cu care se confruntă. Nevoia stringentă de date de calitate, care să poată fi transformate prin intermediul instrumentelor de analiză complexe, în informaţii utile în procesul decizional a generat o transformare sensibilă a rolului IT-ului în cadrul structurilor organziaţionale. Potrivit articolului „Data, data everywhere“, publicat în ediţia din februarie 2010 a „The Economist“: „CIO-ul a căpătat un rol din ce în ce mai proeminent în cadrul top managementului, simultan cu apariţia unui nou tip de profesionist: un savant al datelor, care combină aptitudinile unui programator software, cu cele ale unui statistician, dar şi ale unui povestitor şi artist, totul pentru a extrage pepitele de aur ale informaţiilor ascunse sub munţi de date“.



Allan Russell, SAS Senior Vice President of Strategy



O exprimare care sintetizează plastic evoluţia accelerată a pieţei de la instrumentele descriptive către tehnologiile predictive de Business Intelligence şi Business Analytics, făcând trecerea de la mangementul reactiv către cel proactiv. Răspunsul SAS Institute la această cerere concretă a pieţei este reprezentat de o suită extinsă de soluţii şi tehnologii care permit companiilor să realizeze analize statistice pe volume mari de date, pe baza cărora pot fi generate prognoze şi modele predictive. Russell a exemplificat în prezentarea sa câteva astfel de soluţii, precum instrumentele complexe de Business Analytics dedicate zonei de retail, dar şi tehnologiile novatoare adaptate să facă faţă provocărilor generate de dezvoltarea explozivă din ultimii ani a interacţiunilor sociale din mediul on-line (prezentând modul în care un instrument precum SAS Social Media Analytics poate ajuta o companie să-şi monitorize şi gestioneze eficient interacţiunea cu comunităţile virtuale).


Imperativul calităţii datelor

În continuarea prezentării introductive susţinute de Allan Russell, David Barkaway a evidenţiat importanţa proceselor de integrare a surselor de date, dar mai ales a modului de pregătire a acestora, astfel încât calitatea datelor să permită realizarea unor modele predictive cât mai corecte. Barkaway a parcurs şi exemplificat concret etapele pe care le suportă datele, de la identificarea surselor corecte de date, capturarea acestora şi fazele de integrare, filtrare şi transformare, relevând importanţa acestora în tehnologiile de Data Mining şi analiză predictivă aplicate în cadrul unei companii.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite