Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Best Practices în proiectele de virtualizare a serverelor

01 Decembrie 2010



Gartner consideră virtualizarea drept cea mai importantă tendinţă care se va face simţită pe piaţa serverelor până în 2012. Previziunea se aplică şi pe plan local, unde virtualizarea serverelor reprezintă o prioritate majoră pentru companii. Demararea unui proiect de virtualizare impune însă o serie de „măsuri de prudenţă“, concretizate într-o strategie bine definită, cu etape şi obiective clare, pentru că există riscuri inerente care trebuie cunoscute şi evaluate corect.

Îndemnul spre prudenţă este adresat de specialişti mai ales companiilor de dimensiuni mici şi medii care consideră utilă migrarea serverelor fizice către maşini virtuale, dar care nu dispun de competenţele tehnice necesare şi nici de resurse financiare mari. Popularizarea intensă a acestei tehnologii şi numărul în creştere de „success stories“ (şi pe plan local) asigură o resursă la îndemână. Dar abundenţa de documentaţie accesibilă on-line şi terminologia strict tehnică utilizată pot reprezenta un impediment major pentru un manager non-tehnic care vrea să cunoască avantajele şi riscurile reale pe care le implică proiectul atractiv a IT-ului. (În majoritatea cazurilor, departamentul IT este promotorul şi susţinătorul proiectelor de virtualizare în cadrul companiilor.) În atari situaţii, abordările de tipul Best Practices, care prezintă detaliat paşii ce trebuie făcuţi în fiecare etapă a unui proces de virtualizare, sunt un sprijin util pentru managerii cu un apetit tehnologic scăzut. Pentru că le permit să ocolească detaliile tehnice şi totuşi să aibă o abordare de perspectivă asupra proiectului, în vederea alinierii cu obiectivele strategice de business.


Iată, succint, câteva dintre cele mai frecvente recomandări ale specialiştilor referitor la cum trebuie realizată şi startată strategia unui proiect de virtualizare, indiferent de dimensiunea companiei (respectiv a numărului de servere fizice):


Începeţi cu un proiect mic, dar gândiţi din start extinderea lui

Un sfat util pentru că, în marea majoritate a cazurilor, vendorii de tehnologii de virtualizare vă vor prezenta numeroase argumente – pertinente, nimic de zis! – ale startării unui proiect de virtualizare de mari dimensiuni. Cu toate acestea, specialiştii recomandă clasica abordare „Start small, think big!“ drept mult mai utilă. Măcar din punct de vedere al costurilor proiectului (iar în domeniul virtualizării serverelor costurile ascunse sunt numeroase şi consistente), dar şi al problemelor pe care le ridică gestionarea noii infrastructuri IT. Aceiaşi specialişti insistă asupra ideii că există două faze distincte care trebuie înţelese/conştientizate din start. Prima, cea pragmatică, este cea a consolidării serverelor, reducerii costurilor şi a utilizării cât mai eficiente a reurselor hardware existente. Cea de a doua fază, cea strategică, este cea în care se urmăreşte oferirea unei valori mai mari clientului final prin furnizarea către acesta de noi servicii şi/sau îmbunătăţirea calităţii şi vitezei cu care sunt livrate respectivele servicii. Sintetizând – nu demaraţi un proiect de virtualizare de mari dimensiuni din prima! Aşteptaţi să vedeţi care sunt beneficiile reale şi în cât timp devin acestea vizibile, descoperiţi care sunt costurile pe care nu le-aţi luat în calcul în faza iniţială şi care sunt provocările pe care le ridică proiectul departamentului IT, dar nu numai. Abia apoi puteţi trece la schiţarea unei strategii de extindere a proiectului în conformitate cu obiectivele dvs. de business şi ţinând cont de dezvoltările pe care le aveţi în vedere într-un orizont de timp rezonabil.


Urmăriţi un randament al investiţiei cât mai rapid

Deşi pledoaria pro-virtualizare abundă în argumente de ordin financiar (câştigurile provin, în general, din reduceri de costuri şi creşteri de eficienţă la nivel operaţional), în actualul context economic o investiţie trebuie cântărită cu mare atenţie. Prin urmare, solicitaţi IT-ului un business case în care să fie clar menţionate „aspecte delicate“ precum amortizarea investiţiei, TCO (Total Cost of Ownership), dar mai ales RoI (Return on Investment). Recomandarea specialiştilor este să acceptaţi un proiect care vă oferă un RoI în maxim şase luni, dacă nu mai puţin.


Dar... tot experţii atrag atenţia că, pentru companii cu mai puţin de 20 de servere, un RoI rapid este dificil de asigurat într-un interval de timp atât de scurt. De exemplu, Matt Pridge, consultant în domeniul virtualizării al InfoWorld Test Center, susţine că pentru 50% din companiile de dimensiuni mici şi mijlocii costul total al unui proiect de virtualizare a serverelor este egal cu cel al înlocuirii vechilor servere fizice cu unele de generaţie actuală. Evident, există şi voci care contrazic punctul de vedere pesimist, însă, dincolo de această polemică, există un aspect care nu trebuie pierdut din vedere: „Think big!“. Concret: costul poate deveni acceptabil din perspectiva dezvoltărilor ulterioare ale proiectului de virtualizare pe care le preconizaţi.


Pregătiţi o strategie de stocare

Stocarea este unul dintre elementele cu o pondere importantă în costul unui proiect de virtualizare. Solicitaţi IT-ului să vă prezinte modul în care a gândit unde şi cum stochează imaginile virtuale şi datele aplicaţiilor, pentru a putea determina dacă vă permiteţi – financiar – să beneficiaţi de avantajele agilităţii oferite de virtualizare. De exemplu, dacă se optează pentru stocarea imaginilor virtuale pe medii de stocare ataşate direct unui server (DAS – Direct Attached Storage), soluţia limitează drastic capacitatea de replicare sau recuperare în cazul unui accident/dezastru. Dacă însă se optează pentru stocarea pe un sistem de stocare centralizat, flexibilitatea companiei creşte considerabil, imaginile virtuale putând fi accesate de pe orice server conectat la sistemul de stocare. Dar trebuie să cunoaşteţi costurile înainte de a lua o decizie. (Specialiştii suţin că o soluţie de stocare de tip SAN este mai performantă, dar tot ei recunosc că, din punct de vedere al costurilor, iSCSI-ul este mai rentabil.)


Acordaţi atenţie politicilor de licenţiere

Licenţierea în domeniul virtualizării este un labirint greu de descifrat din cauza politicilor care diferă radical de la vendor la vendor, dar şi din cauza modificărilor frecvente de preţuri şi oferte. De exemplu, există producători ale căror politici impun licenţierea fiecărei maşini virtuale dezvoltate, limitare care, dacă nu este inclusă în calculul iniţial, poate creşte rapid costul proiectului. Sau există vendori care oferă un set de funcţionalităţi standard, dar cele pe care departamentul IT al companiei dvs. le consideră vitale sunt considerate de vendor opţionale şi „taxate“ separat. Recomandarea specialiştilor este de a baleia oferta întregii pieţe şi de a alege varianta optimă, după ce aţi pus în balanţă cât mai multe avantaje şi dezavantaje.


Alegeţi aplicaţiile potrivite


Specialiştii avertizează clar că nu orice aplicaţie se pretează virtualizării. De exemplu, o aplicaţie cu un număr IO (inputs/outputs) mare sau una care rulează pe o maşină dedicată s-ar putea să nu funcţioneze optim pe un server virtual. Sfatul de a nu migra pe serverele virtuale aplicaţiile critice (şi în niciun caz toate aplicaţiile!) – cel puţin într-o primă fază – este în concordanţă cu prima parte a recomandării iniţiale: „Start small!“.


Lista recomandărilor specialiştilor este mult mai lungă şi conţine o mulţime de sfaturi utile, care merg de la analiza capacităţii reţelei de a susţine proiectul de virtualizare, până la evaluarea competenţelor partenerului de implementare selectat în proiecte similare. Însă, dincolo de aceste aspecte, trebuie subliniat din nou că analiza unui proiect-pilot de virtualizare trebuie făcută nu doar ţinând cont de costurile şi beneficiile imediate, ci şi din perspectiva dezvoltărilor strategice ulterioare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite