Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Mărirea şi decăderea unor companii IT locale

01 Decembrie 2010




În 2005, o tranzacţie răsunătoare a ţinut prima pagină a ziarelor, anul 2005 fiind destul de bogat în fuziuni şi achiziţii pe piaţa IT&C din România. Forte Company a fost cumpărată de gigantul tehnologic german Siemens. Forte a fost integrată în modelul de business standard al Siemens Business Services, iar compania s-a numit Forte Business Services. Înfiinţată acum 20 de ani, Forte l-a avut ca principal acţionar pe Cristian Constantinescu, sub conducerea căruia compania avea o cotă de piaţă pe sectorul de software şi servicii de aproximativ 8% în 2005. Printre proiectele informatice la care a participat Forte se numără Sistemul Informatic al Ministerului de Finanţe, Sistemul Informatic Integrat Vamal etc. Forte s-a dezvoltat ca partener tradiţional al IBM pentru servicii de instalare şi administrare hardware.


O altă companie care a renunţat la piaţa din România, lucrând în principal cu companii externe este Nivis. Compania e prezentă pe piaţa de software din SUA şi România şi oferă sisteme informatice pentru managementul documentelor şi al fluxurilor informaţionale, aplicaţii Internet şi de comerţ electronic, proiecte la cheie.


ISP-işti celebri

Numele PC NET se leagă invariabil de cel al lui Mihai Bătrâneanu. În 1994, acesta punea bazele PC NET, cu 10.000 de dolari, după ce, între 1990 şi 1993, vânduse, alături de doi asociaţi, calculatoare, imprimante şi a construit reţele locale.
În anul 1999, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a investit în PC NET 4 milioane de dolari.


Brandul PC NET era unul dintre cele mai cunoscute pe piaţă la vremea respectivă, majoritatea adreselor de e-mail de atunci terminându-se cu @pcnet.ro. PC NET a fost cumpărat de RCS & RDS în anul 2004, punând capăt unui pionierat în servicii şi tehnologii IT&C, dar şi unui brand extrem de apreciat.


PC NET a instalat, pentru prima oară în Europa Centrală şi de Est, o reţea ADSL. A lansat cartelele preplătite de acces la internet, iar în august 2004, când compania ajunsese să numere 200 de angajaţi şi să aibă venituri de 7 milioane de dolari, Mihai Bătrâneanu a vândut firma grupului RCS & RDS pentru suma de 10 milioane de dolari. Bătrâneanu a fost decorat în februarie 2004 cu „Steaua României” de către fostul preşedinte Ion Iliescu, pentru contribuţii semnificative la dezvoltarea domeniului IT&C în România.


În prezent, Mihai Bătrâneanu controlează una dintre cele mai mari reţele de site-uri din România, Rol.ro, şi este preşedintele Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor (ANISP).


Un alt nume greu de pe piaţa internet a acelor ani, FX Internet, estima în 2001 încasări de 1,6 milioane de dolari. Principala realizare a companiei în 2001 a fost lansarea, în luna septembrie, a reţelei de acces la Internet prin tehnologie wireless cu frecvenţa de 3,5 GHz. Serviciul, în care s-au investit peste 500.000 de dolari, se numea FX Metropolis, acoperea 80% din teritoriul Bucureştiului şi se baza pe echipamente Spike şi Lucent. Segmentul servicii de broadband adusese în anul 2000 60% din veniturile totale ale FX Internet. Compania FX Internet a fost înfiinţată în 1997, cu o investiţie iniţială de 20.000 de dolari. Andrei Woinaroski, fostul managing director al FX Internet, este acţionar la Hotnews.


În martie 2004, RCS&RDS a cumpărat, împreună cu Astral Telecom, furnizorul de televiziune prin cablu FX Communications şi furnizorul de internet FX Internet. FX Communications avea 107.000 de clienţi, iar FX Internet avea 13.000 de utilizatori.


K Tech Ultra Pro – faliment de neevitat

Afacerea soţilor Alina şi Cristian Fughină, K Tech Electronics, care opera lanţul de retail IT Ultra Pro Computers, era până acum câţiva ani pe val. Cifra de afaceri era în creştere de la an la an, însă piaţa de retail şi distribuţie IT a fost grav lovită în ultimii trei-patru ani. Rând pe rând, Flamingo, Depozitul de Calculatoare, Best Computers, Ultra Pro au fost nevoiţi să-şi restructureze operaţiunile şi să închidă un număr important de magazine în întreaga ţară. Ultra Pro nu a reuşit însă să-şi aleagă o strategie potrivită, aşa că a acumulat datorii de 17 milioane de euro în 2009, având toate magazinele închise pe motiv de inventar şi sechestru pe depozite şi pe sediul central de la APACA.


Datoriile către furnizori sunt acoperite de asiguratori. KTech are datorii la majoritatea furnizorilor, printre care Asus, Gigabyte, LG, Microsoft, Samsung şi Packard Bell, pentru care era distribuitor unic.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite