Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Confidenţialitatea şi loialitatea în contractele de muncă

15 Decembrie 2010




Valentina Neacșu


Întâmplări recente din piaţa muncii internaţională aduc în discuţie prevederile contractelor care se semnează la angajare, în special cele privitoare la clauzele de loialitate (neconcurenţă) şi confidenţialitate. Cât de loial trebuie să fie angajatul în timpul şi după angajare şi cât de responsabil faţă de informaţiile confidenţiale pe care le mânuieşte la serviciu. În unele cazuri, foarte!


Cum nici un contract nu este infailibil, o primă recomandare ar fi aceea de a testa, înainte de toate, calitatea umană a viitorilor colegi. Este de preferat să nu fie angajate persoane care, pe parcursul procesului de selecţie, dezvăluie informaţii confidenţiale despre actualii sau foştii angajatori. Din acelaşi motiv, nu sunt eligibili nici cei care îşi părăsesc angajatorul anterior dimpreună cu baza de date de clienţi/abonaţi la newsletter/parteneri.


Rolul specificării clauzelor de loialitate şi confidenţialitate în contractele de muncă este mai ales unul de prevenire, pentru că daunele pot fi imposibil de cuantificat şi recuperat. Practica demonstrează că angajaţii devin mult mai responsabili atunci când ştiu că sunt pasibili de acţiuni punitive, fie ele de natură salarială sau disciplinară.


Să vedem ce zice legislaţia muncii despre neconcurenţă şi confidenţialitate şi ce modificări se preconizează a se aduce pe viitor acestor clauze.


Clauza de neconcurenţă:

Ce prevede actualul Cod al muncii?

În prezent, clauza de neconcurenţă vizează activitatea post-angajare:


„Art. 21. [clauza de neconcurenţă]
(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.”


Indemnizaţia de neconcurenţă nu este de natură salarială şi poate fi de maximum 50% din media veniturilor salariale brute ale angajatului din ultimile 6 luni, plătibilă lunar, într-un interval de timp negociat.


Aşadar, conform legislaţiei în vigoare, angajaţii pot presta atât pentru angajator, cât şi pentru concurenţii direcţi ai acestuia în mod simultan, chiar dacă în contractul de muncă sunt specificate clauze cu privire la loialitate.


Ce zice viitorul Cod al muncii?

Pentru a nu îngrădi dreptul la muncă al cetăţenilor, modificările ce se aşteaptă a fi făcute Codului Muncii specifică în mod clar faptul că această clauză nu poate fi invocată decât pe parcursul desfăşurării contractului de muncă şi nu ulterior încheierii acestuia. De asemenea, indemnizaţia nu mai este fixată procentual, rămânând o chestiune de negociere între angajat şi angajator.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite