Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Office Alternativ(3)–EasyOffice 7.0

10 Iunie 2005



Iata ca am ajuns deja la a treia parte a prezentarilor de pachete office alternative. Nu stiu daca articolele anterioare v-au facut sa reununtati la MS Office si sa treceti la un alt pachet de aplicatii. Sper insa ca am pus lucrurile in perspectiva si am oferit cateva optiuni viabile atat pentru cei care nu vor sa plateasca un soft de birou care nu le aduce profituri directe cat si pentru cei nemultumiti de produsul Microsoft.


In editiile trecute am aruncat o privire asupra unui office open-source, OpenOffice.org si a unui pachet gratuit pentru uz non-comercial, 602PC SUITE. Ambele constituie alternative fiabile pentru majoritatea utilizatorilor MS Office, oferind aceiasi functionalitate la preturi mai mici sau chiar gratuit. Daca reducerea gradului de piratare a sistemului de operare MS Windows se datoreaza in buna parte preinstalarii acestuia pe calculatoarele noi, preinstalarea unui pachet Office gratuit sau extrem de ieftin ar putea fi o solutie pentru scaderea gradului de piratare al Microsft Office.


EasyOffice 7.0


EasyOffice 7.0 este probabil pachetul de aplicatii pentru birou cu cele mai multe programe incluse. In varianta standard sunt incluse nu mai putin de 18 programe ajungand in editia Premium la incredibilul numar de 44. Modulul de instalare poate fi descarcat direct de pe site-ul E-Press Corp si are aproximativ 96 MB. Aveti asadar nevoie de o conexiune buna pentru a putea descarca acest pachet in bune conditii, mie personal nu mi-a reusit decat din a treia incercare chiar si pe DSL.


Calitatea produsului, din pacate, nu este cea mai buna lasand din multe puncte de vedere de dorit. Aplicatiile de baza se descurca destul de bine prin comparatie cu concurenta, dar nu ajung totusi la nivelul oferit de OpenOffice.org sau de 602PC SUITE, care dispuneau de o gama mai mica de aplicatii dar cu o mai buna functionalitate a acestora. Meniurile de explicare si de ajutor (Help-urile) sunt mult prea explicative pentru a putea intelege ceva din ele, in plus la lansarea oricarui program utilizatorul versiunii gratuite se confrunta cu o reclama la pachetul platit.


Trecand de aceste inconveniente aplicatiile ofera toate functionalitatile necesare majoritatii utilizatorilor de Office, uneori chiar mult mai mult decat este nevoie. Astfel, acolo unde majoritatea aplicatiilor concurente au un meniu EasyOffice are doua, chiar si banalul meniu File este impartit aici in File1 si File2. Este evident un dezavantaj, destul de mare, din punct de vedere al usurintei de utilizare dar aduce si avantaje din punct de vedere al numarului de utilitati.


Programul pentru foi de calcul este destul de bun, descurcandu-se bine cu aproape orice sarcina care ii este data. Din pacate nu poate sa lucreze cu grafice. Ca avantaj ar fi de mentionat prezenta in partea dreapta si in partea de jos a doua bare care arata sumele cifrelor pentru fiecare rand, respectiv pentru fiecare coloana, usurand semnificativ munca unor utilizatori. De asemenea aplicatia pentru prezentari multimedia este competitiva oferind meniuri wizard pentru aproape orice actiune disponibila.


Scorul total al pachetului nu este unul grozav, avand numeroase dezavantaje si lipsuri, dar este o alternativa destul de buna pentru cei care vor sa aiba la indemana o gama cat mai larga de facilitati si aplicatii, fara a cere foarte mult de la oricare dintre ele.


Pachetul poate fi descarcat de pe www.e-press.com



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite