Revista >> Ianuarie-Februarie 2011 [Nr. 132] >> Cercetare

Românul care a relansat ştiinţa lucrurilor foarte mici sprijină proiectul şanselor foarte mari

Alexandru Batali

17 Februarie 2011

Prof. Dr. Mihail Roco

Se spune că dacă nu ai un viitor trebuie să-l inventezi. Aşa a făcut profesorul român Mihail Roco. În America, este supranumit Dr. Nano, fiind „arhitectul” programului american de nanotehnologie, lansat, la sugestia sa, de preşedintele Clinton în anul 2000. Prin contribuţia pe care a adus-o domeniului, în prezent este considerat personalitatea mondială numărul 1 în nanotehnologie. Îmbucurător este faptul că Dr. Mihail Roco nu şi-a uitat rădăcinile şi doreşte să sprijine programul românesc de nanotehnologie, care a început să prindă contur din 2010. Domnia sa a vizitat România la sfârşitul lunii ianuarie, pentru a vedea care este stadiul de dezvoltare al nanotehnologiilor în ţara noastră, ocazie cu care am reuşit să-i luăm un interviu, la scurt timp după ce a primit Meritul Academic din partea Academiei Române.

Stimate Prof. Dr. Mihail Roco, care sunt argumentele care recomandă transformarea nanotehnologiei din România într-un domeniu puternic?

Prof. Dr. Mihail Roco: România este o ţară ce dispune de o importantă putere intelectuală. Are tradiţii culturale şi o tendinţă spre analiză si cercetare. După cum ştiţi, mai toate societăţile actuale evoluează spre societatea cunoaşterii şi, în acelaşi timp, nu există alternativă: dacă nu avansezi cu învăţământul şi cu cercetarea rămâi numai cu industriile tradiţionale şi cu agricultura. În România există potenţial pentru îmbunătăţirea domeniului, dacă se creează un plan strategic şi diferite platforme care să utilizeze capacitatea existentă şi resursele naturale dintr-un domeniu sau altul.

În România, bugetul destinat cercetării este cel mai mic din Europa. În schimb, nanotehnologiile necesită o investiţie pe termen lung şi o investiţie constantă şi consistentă. Cum credeţi că poate fi rezolvat acest paradox?

În primul rând, nanotehnologia oferă o metodă mai bună de folosire a resurselor pentru că intersectează multe domenii şi, odată dezvoltată, se poate aplica în multe altele. Dezvoltarea nanotehnologiei nu cere în mod necesar o investiţie mare de capital. Infrastructura existentă se poate îmbunătăţi prin adăugarea unor instrumente sau grupuri de oameni care să lucreze ca experţi, fără să fie necesară o investiţie foarte mare. Desigur, aceste acumulări trebuie evaluate de la caz la caz.

Aveţi o experienţă deosebită în dezvoltarea de programe strategice, fiind binecunoscut faptul că aţi creat programul naţional de nanotehnologie din SUA. Cum veţi ajuta colegii din România pentru a reuşi să fundamenteze aici un program de succes?

Deja am început să mă implic în această direcţie. Am dezvoltat un plan internaţional de dezvoltare a nanotehnologiilor pentru următorii 10 ani, în care România a fost inclusă şi ea. Important este ca România să dezvolte sistemul educaţional, resursa umană înalt calificată, şi să construiască un plan potrivit condiţiilor interne. În plus, am vorbit cu diferite persoane cheie despre folosirea de la distanţă a reţelelor existente din America, dar decizia şi lucrul efectiv trebuie să fie făcute de oamenii responsabili din fiecare domeniu.

Personal, veţi oferi consultanţă?

O să ofer consultanţă, dar decizia aparţine celor responsabili de dezvoltarea domeniului în Romînia.

De unde a izvorât pasiunea dumneavoastră pentru nanotehnologie?

Am avut diferite proiecte de cercetare, unde totdeauna trebuia să folosesc coeficienţi empirici şi să explic ce se întâmplă în acest domeniu. Am pregătit propuneri de cercetare şi am avut succes, dar succesul era limitat la un singur proiect şi atunci m-am gândit că cel mai bine e să schimb sistemul. La început, am propus un program la National Science Foundation şi apoi un program naţional la Casa Albă. A fost o încercare de a avea rezultate generale şi de a face legătura între ştiinţă şi aplicaţiile ştiinţei într-un mod mai cuprinzător. A fost căutarea unei modalităţi de a construi ceva care are aplicaţii pe un domeniu mai larg. De exemplu, dacă lucrezi ca profesor într-un proiect, dezvolţi poate un program sau ceva care este folosit de câţiva oameni. În situaţia cuprinzătoare, conceptele sunt folosite deja de sute de mii de oameni. După ce programul pe care l-am propus a fost început în SUA, a fost ulterior folosit ca un model, într-o formă sau alta, cam în 60 de alte ţări, devenind, de fapt, un program internaţional, cu definiţii şi obiective comune. A fost un efort să părăsesc universitatea, pentru că este un loc plăcut, unde faci tot timpul cercetare şi educaţie, dar prin ce am realizat am avut un impact mai substanţial asupra unei comunităţi mult mai mari.

Este nanotehnologia o ştiinţă interdisciplinară?

Nanotehnologia, prin natura ei, este interdisciplinară pentru că lucrează direct cu atomii, moleculele şi diferite componente ale materialelor. La nivelul acesta, fenomenele electrice, fizice, biologice coexistă şi nu se pot studia individual. Aşa că este o necesitate, în primul rând, în nanotehnologie, să fii interdisciplinar. Din alt punct de vedere, toate dezvoltările se pot aplica în diferite domenii şi în diferite discipline. Spre exemplu, dacă dezvolţi o nouă metodă de asamblare a moleculelor, se poate aplica la metale, la polimeri. Aplicaţiile nu sunt limitate numai la o singură linie de produse.

Este o ştiinţă interdisciplinară, dar nu numai. Poate şi un alt fel de ştiinţă...

Cred că în viitor, pe termen lung, învăţământul o să renunţe la multe discipline care se ocupă de un domeniu limitat al ştiinţei şi ingineriei şi o să le abordeze interconectat sau în ansamblu. Nanotehnologia, nanoştiinţa şi nanoingineria oferă metode şi un domeniu pentru atingerea unui astfel de obiectiv. În cercetare, lucrările sunt deja interdisciplinare. În învăţământ, lucrurile merg mai încet şi sunt încercări în anumite instituţii. Unele şcoli au creat colegii numai pentru nanoştiinţă, construite din start pe ideea potrivit căreia nu avem multe discipline pentru a împărţi ştiinţa.

Care sunt perspectivele nanotehnologiei în România, ţinând cont şi de faptul că în această perioadă se derulează un studiu (NANOPROSPECT, coordonat de IMT Bucureşti) de evaluare a potenţialului său şi de identificare a celor mai bune domenii de creştere?

În România există perspective de îmbunătăţire şi dezvoltare a nanotehnologiei pentru că, în ultimii ani, s-a creat o reţea a domeniului, există o colaborare bună cu Comunitatea Europeană, care ajută dezvoltarea proiectelor de anvergură, şi există şi interes intern pentru schimbarea sistemului educaţional. Iar industria se poate dezvolta întotdeauna, dacă se dezvoltă simultan cercetarea şi educaţia.

Unde credeţi că se vor afla nanotehnologiile peste 10 ani? Care va fi impactul lor în societate?

În producţia de materiale, nanotehnologiile vor intra în aproape toate industriile. Am făcut şi o estimare: nanotehnologiile vor contribui la produse de 3 trilioane de dolari anual în lume până în 2020, când o să terminăm faza a doua de creare a platformelor de integrare a diferitelor rezultate ştiinţifice. Faza I, corespunzătoare perioadei 2000-2010, a fost, mai degrabă, una de creare a bazei şi a componentelor. Acum avansăm în direcţia construcţiei de platforme noi, iar cele mai bune aplicaţii vor fi destinate creşterii productivităţii, îmbunătăţirii sănătăţii şi dezvoltării durabile.