.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Sistemul de cercetare românesc, conectat la reformele europene
Concentrarea resurselor, reducerea birocraţiei, deschiderea internaţională şi stimularea cercetării aplicative şi industriale sunt principii generale, implementate de orice ţară care doreşte să fie competitivă pe terenul plat al economiei globale şi, mai ales, în competiţia pentru resurse umane. În următoarele săptămâni şi luni, vor fi introduse o serie de reforme care vor nivela terenul de joc în sistemul de cercetare românesc, pentru a permite o competiţie reală pentru resurse, conform bunelor practici internaţionale. Astfel, fiecare leu public va ajunge acolo unde el poate genera efectele şi rezultatele cele mai importante şi relevante internaţional. 
Dr. Alexandru I. Căbuz
Consilier al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică
alexandru.cabuz@ancs.ro
Context
Jurnalistul, eseistul şi autorul Thomas Friedman, triplu laureat al premiului Pulitzer, este celebru printre altele şi pentru modul în care a rezumat efectele globalizării economice: „The world is flat.” - Lumea este plată. Imaginea pe care a încercat să o transmită este aceea a unui teren de joc plat, adică echitabil, propice competiţiei libere. Ideea esenţială este că, într-o lume unde cortinele, din orice material ar fi ele, sunt tot mai puţine şi mai străvezii, în care tehnologia comunicării a devenit mult mai răspândită decât apa potabilă şi graniţele nu mai constituie un obstacol în calea ideilor noi, nimic nu mai stă în calea competiţiei libere pentru resurse financiare, resurse naturale, dar, mai ales, pentru resurse umane. Într-o lume plată secretul succesului este capacitatea de formare şi/sau de atragere a resursei umane creative, adaptabile, inovatoare, competitive.
De altfel, după cum reiese şi din istoria dezvoltării economice în ţări precum Coreea de Sud, Taiwan, Europa de Vest după al doilea război mondial, şi mai recent China şi India, cele trei verigi esenţiale în lanţul competitivităţii sunt învăţământul superior, cercetarea şi transferul tehnologic şi inovarea. Acele ţări care au înţeles că aceste trei ingrediente trebuie să funcţioneze armonios împreună sunt campionii competiţiei globale.
În acest context, România a fost, până la criza care a început în 2008, într-o zonă crepusculară, în care, deşi cetăţenii păreau să fi sărit cu entuziasm în apa adâncă a competiţiei globale, la nivel de politici publice ea rămăsese, de fapt, în aceeaşi izolare de lungă tradiţie comunistă. Rezultatul a fost cel cunoscut: stagnare, rămânere în urmă şi migraţia masivă a resursei umane competitive spre vest. Citându-l tot pe Thomas Friedman: „oamenii au votat cu picioarele”, plecând, şi nu oricine, ci exact cei doritori să înfrunte competiţia într-o „lume plată”, în străinătate.
Pentru a pondera, parţial, diagnosticul, trebuie să menţionăm şi că această schimbare de paradigmă, către o interconectare globală, a afectat puternic chiar şi ţări mult mai dezvoltate, forţându-le să pună în aplicare planuri ambiţioase de reformă. Spre exemplu, Franţa este pe cale să finalizeze o reformă ambiţioasă şi profundă a sistemului de învăţământ superior şi cercetare. Guvernul italian a promovat, cu dificultate, o reformă parţială, dar importantă. Portugalia a implementat, cu remarcabilă rapiditate şi eficienţă, o reformă a universităţilor, considerată un model într-un raport oficial al OECD. Mai aproape de noi, Polonia este, de asemenea, în plină reformă a cercetării. După cum vom vedea, toate aceste reforme converg spre aceleaşi principii fundamentale, pe care Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică s-a angajat să le implementeze, încă de la începutul anului 2010.
Principalele direcţii de reformare
Principiile care stau la baza actualei reforme au fost amintite în repetate rânduri, în rapoarte, pacte sau analize interne sau internaţionale. Este vorba, în primul rând, de nivelarea terenului de joc pentru a deschide cu adevărat competiţia pentru resurse publice: principiul finanţarea urmează performanţa. Bugetul cercetării nu este un buget de ajutor social, menit să menţină în viaţă structuri şi instituţii depăşite de decenii. Resursele trebuie concentrate acolo unde ele pot crea rezultate, sinergii şi, în ultimă instanţă, masa critică necesară rezultatelor cu adevărat importante. În al doilea rând, este vorba de reducerea birocraţiei şi de descentralizare, pentru a elimina unele dintre principalele obstacole administrative din viaţa de zi cu zi a cercetătorilor. În al treilea rând, este vorba de deschiderea sistemului naţional, reatragerea resursei umane din diaspora, stimularea colaborărilor cu echipe din străinătate, atragerea fondurilor europene. Iar în ultimul rând, dar poate cel mai important, stimularea colaborării între sistemul public de cercetare şi mediul economic.
În următoarele rânduri voi explicita măsurile implementate în fiecare din aceste patru direcţii. O mare parte au echivalent în alte ţări, în special Franţa şi Polonia, şi se regăsesc printre recomandările unor studii independente, precum cel comandat de Comisia Europeană (raportul INNOVA).
1. Concentrarea resurselor
În acest sens, există două direcţii principale de acţiune.
Este în primul rând nevoie de o radiografie a sistemului, pentru a determina zonele cu potenţial de dezvoltare la standarde internaţionale. Actualmente, sistemul naţional de cercetare este fragmentat, între universităţi, institute sub tutela diferitelor ministere, cele din coordonarea ANCS, plus cele două academii, Academia Română şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Această fărâmiţare stă la originea lipsei de coerenţă a alocării fondurilor de cercetare. Ea este abordată prin introducerea unui instrument unic de evaluare şi clasificare instituţională, la nivel naţional. Ordonanţa Guvernului 57/2002, modificată, introduce procedura evaluării instituţionale de către echipe formate în proporţie de cel puţin 50% din experţi din străinătate. Această evaluare este obligatorie pentru a primi finanţare instituţională de la bugetul de stat. În acest fel, fondurile publice vor fi folosite pentru a susţine numai cele mai performante instituţii, realizându-se şi o reducere masivă a poverii birocratice aferente (cf. punctul 2 mai jos).
Parerea ta conteaza: 
Asemanator
Tranziția verde, posibilă prin echilibrul între cercetarea academică și inginerească- IMNR, pe drumul creării unui grup de excelență în domeniul aliajelor cu entropie înaltă
- ICECHIM București – 20 de ani de istorie modernă
- IFA 2024: retrospectivă și perspectivă
- Cercetători - universitari: echivalare cu dus-întors
- Octavian Mădălin Bunoiu, decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”
Alte articole scrise de Alexandru Cabuz
