Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Articolele cercetătorilor români vor intra mai repede în atenţia comunităţii ştiinţifice mondiale

26 Martie 2011




“Platforma SCIPIO a generat deja un larg interes în rândul marilor edituri şi al agregatorilor ce activează pe piaţa internaţională. În acest sens, SCIPIO.ro suportă interconectarea cu alte platforme internaţionale prin protocoale de schimb a metadatelor şi a conţinutului publicaţiilor ştiinţifice”, afirmă Sorin Avram.

Pe de altă parte, utilizatorii SCIPIO vor putea regăsi într-un singur portal informaţia ştiinţifică disponibilă la momentul actual, vor putea fi notificaţi cu privire la noile apariţii ale unui autor, ale unei reviste sau li se vor putea semnala noile apariţii din domeniul de cercetare pe care îl vizează.

Instruire şi promovare

Pentru utilizarea Platformei Editoriale SCIPIO au avut loc sesiuni de training la Timişoara şi Bucureşti în 2010 şi, în acest an, la sfârşitul lunii ianuarie, la Universitatea Transilvania din Braşov, unde s-au reunit 30 de participanţi, care au reprezentat 15 reviste ştiinţifice din Braşov şi Sibiu. Pe 25 februarie 2011, la Universitatea din Piteşti a avut loc o sesiune de training editorial în cadrul căreia au fost incluse un modul de prezentare a Platformei Editoriale SCIPIO, a funcţionalităţilor acesteia, un scurt curs despre „Indexarea ISI a articolelor şi revistelor”, precum şi un curs despre politici editoriale. Până în octombrie 2011 vor avea loc alte sesiuni de training în utilizarea SCIPIO în cele mai importante centre universitare din ţară, următoarea sesiune fiind găzduită pe 15 aprilie de Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi.

Programul sesiunilor de training în utilizarea platformei SCIPIO cuprinde şi o prezentare a „Indexării ISI a articolelor şi revistelor”, un scurt curs despre „Managementul publicaţiilor ştiinţifice. Planul de afaceri”, precum şi „Resursele electronice în activitatea de editare”.

Pentru a putea beneficia integral de facilităţile SCIPIO, publicaţiile interesate trebuie să parcurgă două etape obligatorii în procesul de validare a conturilor de acces şi publicare: înregistrarea revistei şi transmiterea „Acordului de utilizare a Platformei Editoriale Române – SCIPIO”.

SCIPIO.ro este promovat şi în mediul online, prin newsletter-ul lunar transmis în prezent către un număr de peste 400 de redactori ai revistelor ştiinţifice din România. De asemenea, în cursul acestui an, va exista şi o campanie de link-exchange, prin care site-urile universităţilor din România vor găzdui o zonă cu informaţii şi link-uri către site-ul SCIPIO, care se aşteaptă să fie accesat de un număr cât mai mare de cercetători, profesori şi studenţi.

......................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Platforma Editorială Română este o componentă a proiectului strategic „Doctoratul în Şcoli de Excelenţă – Evaluarea calităţii cercetării din universităţi şi creşterea vizibilităţii prin publicare ştiinţifică”, unul dintre principalele sale obiective fiind întărirea capacităţii editoriale a publicaţiilor româneşti pentru a intra în fluxul principal de cunoaştere prin indexarea în baze de date scientometrice. În acest sens, a fost dezvoltată Platforma Editorială Română – SCIPIO (www.scipio.ro), platformă informatică ce este compatibilă cu platforme de prestigiu internaţional, precum SpringerLink sau ScienceDirect. Destinată publicaţiilor ştiinţifice româneşti, SCIPIO permite automatizarea procesului editorial şi propune spre adoptare standardele internaţionale din domeniu.

Lansarea Platformei Editoriale Române a avut loc anul trecut, pe 17 septembrie, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, unde au participat directori şi redactori-şefi ai editurilor şi publicaţiilor ştiinţifice româneşti.
„SCIPIO va fi suportul pentru publicare electronică, urmând a fi dezvoltată ca o bibliotecă digitală a producţiei ştiinţifice din România. Prin includerea pe platforma SCIPIO a revistelor recunoscute CNCSIS din categoriile A, B, B+, vom dezvolta o bază complexă de date a producţiei ştiinţifice din România”, a declarat, cu această ocazie, prof. dr. ing. Ioan Dumitrache, manager al proiectului.


Ioan Dumitrache



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite