Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Laboratorul Infineon din Politehnică întăreşte industria electronică locală

28 Aprilie 2011




Prof. Gabriel Dima


La sfârşitul lui 2006, Infineon Technologies România (IFRO) deschidea în cadrul Facultăţii de Electronică Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ETTI) din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti primul laborator de cercetare în microelectronică. Operaţional din 2008, Laboratorul Infineon oferă studenţilor o specializare cu viitor cert şi industriei electronice locale resurse umane valoroase, capabile să consolideze în România un domeniu cu potenţial nelimitat. Prof. Gabriel Dima, responsabilul Laboratorului Infineon, ne-a vorbit despre importanţa existenţei acestui centru educaţional şi de cercetare.

Care este valoarea adăugată adusă UPB şi studenţilor de înfiinţarea laboratorului Infineon?

Este important ca oferta educaţională a UPB să fie gândită prin prisma satisfacerii cerinţelor de pregătire profesională cerute pe piaţa muncii, în cazul nostru de actorii majori din domeniul nano şi microtehnologiilor care îşi desfăşoară activitatea în România. Prezenţa IFRO în ETTI, prin acest laborator, permite o colaborare mai intensă în domenii de interes comun. Pe de o parte, IFRO este interesată ca absolvenţii facultăţii noastre să aibă competenţele necesare pentru a putea fi angajaţi şi implicaţi direct, fără o pregătire suplimentară, în proiectele avute în derulare, iar ETTI, pe de altă parte, este interesată să-şi adapteze continuu curricula la cerinţele pieţei muncii, pentru a facilita o cât mai bună inserţie a absolvenţilor. Contactul studenţilor cu IFRO le permite să decidă în cunoştinţă de cauză ce traiectorie profesională aleg, prin selectarea programului de master cel mai potrivit pentru aspiraţiile lor profesionale. În continuare, masteranzii beneficiază de internship-uri în cadrul IFRO şi ulterior, după absolvire, de contracte part-time şi chiar full-time. Pe lângă componenta academică, activităţile şi proiectele comune de cercetare ocupă un loc important în cadrul colaborării UPB-IFRO.

Pe lângă finanţarea acestui laborator, cooperarea Infineon cu UPB cuprinde şi un program de masterat în microelectronică avansată. Cum apreciaţi suportul specialiştilor Infineon?

Programul de master Advanced Microelectronics a fost gândit încă de la început ca un parteneriat cu industria de profil, IFRO fiind actorul principal în implementarea şi derularea lui, atât prin furnizarea de lectori, cât şi de teme pentru proiectele de dizertaţie. Implicarea specialiştilor din industrie a făcut ca acest program să fie unul dintre cele mai "dinamice" mastere din punctul de vedere al adaptării curriculei la cerinţele pieţei muncii. Până în prezent, programul de master are peste 100 de absolvenţi, marea lor majoritate fiind „absorbiţi” de firmele de specialitate din România.

De câţi absolvenţi specializaţi este nevoie în acest moment pentru a acoperi cerinţele de cercetare şi dezvoltare ale industriei de semiconductori din România?

Este destul de greu de estimat momentan. Sigur este faptul că toţi absolvenţii programelor de master din domeniul nano şi microelectronică, precum şi microsisteme, îşi găsesc după absolvire un loc de muncă în specialitatea pentru care au fost pregătiţi şi, îmbucurător, în ţară. În plus, colaborarea cu IFRO şi cu alte firme de profil permite adaptarea cifrei de şcolarizare a diferitelor specializări la cerinţele pieţei muncii.


Michael Neuhaeuser, General Manager IFRO:
„Deschiderea laboratorului Infineon în cadrul ETTI a reprezentat piatra de temelie a începutului colaborării cu UPB. Miza este ca studenţii să fie pregătiţi în aşa fel încât să se adapteze cât mai uşor cerinţelor industriei, iar trecerea la stadiul de angajaţi să fie insesizabilă la nivel de competenţe. Acest lucru nu se poate face însă fără o cercetare aplicată, axată pe nevoile industriei. În acest sens, Laboratorul Infineon a pus la dispoziţie produse software speciale de proiectare a unui microchip, produse cu valoare de achiziţie mare, inaccesibile studenţilor în mod uzual. Laboratorul permite astfel studenţilor să se apropie mai mult de industria noastră şi să înţeleagă în profunzime un microchip şi implicaţiile acestuia pe piaţă. Prin domeniile pe care compania noastră le promovează - eficienţa energetică, mobilitate şi securitate - studenţii ajung să înţeleagă că utilizarea de surse noi de energie alternativă înseamnă utilizarea responsabilă a resurselor pâmântului, iar produsele Infineon ajută la conservarea rezervelor acestuia. Îmbucurator, peste 80% din absolvenţii acestui master au ales să lucreze la Infineon. Important de menţionat este
şi faptul că Laboratorul acoperă un spectru mai larg de activităţi, cum ar fi cele de cercetare, accesate îndeosebi de studenţii înscrişi la master şi doctorat.”



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite