Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Noul Consiliu al Cercetării pregăteşte cadrul pentru obţinerea excelenţei

28 Aprilie 2011




În calitate de cercetător şi conducător de proiecte v-aţi izbit de ceea ce se cheamă „dictatura hârtiilor”. Aveţi un plan de simplificare a acestor proceduri pentru cercetătorii care participă la programele CNCS?

Debirocratizarea este unul dintre obiectivele noastre prioritare. Dorim să limităm la maxim povara birocratică suportată de către directorii de proiecte şi să transferăm pe cât posibil cea mai mare parte din această activitate către departamentele de cercetare ale instituţiilor gazdă.

Există o serie de clasificări ale revistelor ştiinţifice româneşti, recunoscute de CNCS, dar necotate ISI, nerecunoscute internaţional. De-a lungul carierei aţi refuzat să publicaţi în reviste recunoscute doar local. Cum veţi împăca acum principiile de viaţă cu cele instituţionale?

Avem în vedere reevaluarea şi reacreditarea revistelor şi editurilor din România. Metodologiile pe baza cărora se vor realiza aceste obiective sunt încă în lucru. Punctul de vedere împărtăşit de majoritatea colegilor din CNCS este acela că, din punct de vedere al excelenţei în cercetare, revistele şi editurile din România sunt relevante în special pentru domeniile umaniste. Pentru ştiinţele exacte avem la dispoziţie un instrument adoptat de comunitatea ştiinţifică internaţională, şi anume baza de date Thomson Reuters Web of Science (WoS), iar evaluarea revistelor va avea ca punct de plecare indexarea acestora în WoS, precum şi impactul ştiinţific al acestor reviste, reflectat prin scorul de influenţă (AIS – article influence score), un indicator scientometric, care ilustrează în ce măsură articolele din revistă sunt citate, precum şi calitatea revistelor care le citează.

Aţi adresat recent comunităţii ştiinţifice un mesaj intitulat „Pentru o nouă viziune asupra cercetării româneşti". Care este esenţa acestui mesaj?

Multe din lucrurile conţinute în mesajul CNCS au fost deja menţionate. În esenţă solicităm sprijinul comunităţii ştiinţifice din România pentru accelerarea aşezării cercetării pe baze noi, în deplin acord cu reflexele şi standardele din ţările cu tradiţie în cercetarea ştiinţifică; dorim să ieşim din eternul excepţionalism românesc şi să promovăm creşterea vizibilităţii internaţionale a producţiei ştiinţifice româneşti.

Care sunt principalele 3 obiective pe care doriţi să le realizaţi în calitate de preşedinte CNCS?

Aş da un singur obiectiv major, din care decurg majoritatea celorlalte: implementarea concretă a principiului „finanţarea urmează performanţa în cercetare”.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite